Suntem la finalul lunii martie și - iată - la Jimbolia ninge. Sub hipnoza presei alarmiste, neaua care cade târziu pare a fi o anomalie îngrozitoare, un fel de ponos pe care-l tragem de pe urma schimbărilor climatice.
Adevărul e că la Jimbolia situația meteorologică a fost tot acuși nestatornică. Să începem cu vremea în timpul colonizării. În primăvara anului 1766, venind dinspre Europa Centrală, coloniștii franco-germani, îndată după trecerea graniței în Ungaria, au fost întâmpinați de vreme ploioasă, care părea să nu aibă nici astâmpăr, nici final. Ba mai mult, între 3 și 6 iunie a avut loc o dezlănțuire aproape mitologică a norilor. În documentul „Unser Jubeljahr. Denkschrift anläßlich des 150-jährigen Bestandes der Großgemeinde Zsombolya (Hatzfeld)” autorul Pheder Müller pomenește următoarele: „În 6 iunie s-a lămurit cerul, soarele a afișat o dogoreală africană și până în noiembrie a rămas neacoperit de nori.” Pe de altă parte, în „Zsombolyaer Zeitung”, într-un articol apărut în prima jumătate a anului 1907, se pomenește despre ploaia pe care o așteaptă agricultorii și care dacă dacă tot nu vine, atunci oamenii să meargă să se răcorească la ștrand.
Însă zăpadă la finalul lunii martie? Da, chiar și în aprilie. Publicația „Délmagyarország” de la Szeged anunță în 8 aprilie 1911 că vremea se răcește și că în aceeași dimineață la Jimbolia a nins. Ba mai mult, în numărul din 11 aprilie anunță: „la Jimbolia încă mai cade lapovița. Pierderile înregistrate sunt uriașe. Clădirile mai mici au cedat în mai multe locuri”.
Fotografie: Theophil Soltesz #casadeculturaJimbolia #zapadamieilor #unarticolpezi #c_de_culturaJimbolia #jimboblog
