Undeva, nu departe de centrul orașului, încă se află un simbol al localității, ultimul specimen rămas în picioare. Cândva cerul Jimboliei era brăzdat de peste 10 astfel de construcții. Cel puțin 7 hornuri trebuie să fi fost doar la fabricile de cărămizi. La acestea se adăugau cele ale morilor și ale altor tipuri de obiective industriale. Puteau fi zărite fumegând, înălțându-se la zeci de metri deasupra pământului, dar răspândind în depărtări mesajul prosperității.
Hornul industrial ce încă rezistă!
Dintre toate, astăzi a rămas numai unul. Hornul trebuie să fi aparținut Fabricii de Piepteni și Nasturi „Venus”, cunoscută pe scurt sub numele de Fabrica de nasturi din Jimbolia. Conform coordonatelor actuale, el se găsește la intersecția străzilor Liviu Rebreanu și Peter Jung, într-o curte interioară vastă în care a funcționat în trecut Aquatimul și, ceva mai devreme, IGOJ-ul. El se încadrează în tipologia construcțiilor industriale, construite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, având volumetria compusă din două părți. Soclul este reprezentat printr-o structură hexagonală realizată din cărămizi, acestea fiind utilizate și pentru partea longitudinală, ce prezintă o secțiune circulară variabilă.
Domnul Josef Koch, președintele onorific al Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, menționează că tot aici s-a aflat gospodăria fermierului Hugo Wild. Acesta deținea casa de pe colț, în timp ce de fabrica de nasturi aparținea construcția din vecinătatea actualei porți de intrare de pe strada Liviu Rebreanu. Accesul în incinta întreprinderii se putea face și de pe strada Peter Jung. De altfel, acolo se află și astăzi o poartă. Jimbolienii sunt obișnuiți cu fabrica de nasturi în partea de nord a localității, dincolo de liniile de cale ferată. Abia în 1959 întreprinderea a fost mutată în acel loc (1) sau, conform inginerului Carol Brandmayer, în luna august a anului 1960.
Fabrica de nasturi din Jimbolia - o valoare industrială națională
Începuturile ei stau sub semn austro-ungar. În 1904, doi parteneri în afaceri - Schnur și Konrad - au înființat un atelier de confecționare a nasturilor și pieptenilor (2), care în 1921 s-a transformat într-o societate pe acțiuni și a devenit cea mai mare și mai modernă de acest fel din România. Dincolo de inerentele probleme, trendul ascendent s-a păstrat decenii la rând, astfel că în 1991 fabrica avea 950 de angajați și acoperea 85% din producția țării. (3) Avântul întreprinderii a fost consistent în special în perioada de dinainte de 1989, când, în conformitate cu afirmațiile domnului Carol Brandmayer, inginer al fabricii, aceasta avea personal tehnic bine pregătit, implicat în cercetarea, inventarea și dezvoltarea de noi tehnologii de producție. (4)
Jimbolia a fost o localitate puternică în ceea ce privește industria, chiar dacă a pornit ca o așezare agrară. Puțini tineri născuți după anii '90 știu de trecutul industrial al orașului. Cum ar putea să fie altfel când mărețele facilități au fost făcute cu bună știință praf și pulbere?! Acum, în ceasul din urmă, se cuvine a se salva ce se mai poate...
Cum a fost dărâmat marele horn al fabricii de cărămizi Treiss din Jimbolia?
Ar fi bine să înțelegem valoarea simbolică a acestui horn. Cât timp el încă dăinuie va exista și o legătură fizică între prezent și trecutul industrial. Ba mai mult, el poate fi înțeles ca o amintire a ceea ce am avut sau ca impuls de trezire la realitate, ca îndemn la a proteja bunurile ce încă există. Pentru o mai bună înțelegere a valorii simbolice a acestui horn, se cuvine să recurgem la un caz concret, petrecut în Jimbolia în 1932:
„În urmă cu câteva zile, locuitorii din Jimbolia au fost martorii unei scene triste. Marele horn al fabricii de cărămizi Treisz, care odinioară fumega zi și noapte și proclama prosperitatea, a fost dărâmat. Prăbușirea acestei construcții uriașe a fost simbolică și semnificativă, deoarece a simbolizat ruina economiei din Jimbolia. Hornul înalt era înconjurat de mulțimi de curioși care așteptau momentul rar în care măreața structură se va prăbuși. Mulțimea era plină de fotografi amatori ce făceau fotografii ale rarului eveniment, dar era înconjurată și de oameni care își investiseră averile în fabrică și care au ajuns la sapă de lemn. A fost o priveliște impresionantă pentru ei și pentru muncitori când imensul horn a fost într-o clipă redus la ruine, îngropând pentru totdeauna speranțele alimentate de flăcările ce fumegau sub el cu doar câțiva ani înainte.” (5)
Adevărul este că această poveste s-a tot repetat în Jimbolia în ultimele decenii. Au fost dezintegrate fabrici care au întreținut viața a mii de localnici. S-au dus, rând pe rând, imensa Ceramica, fabrica de pantofi, FNC-ul, fabrica de nasturi și altele. Până când vom privi nepăsători la pierderea propriei identități? Iată o întrebare al cărei răspuns îți aparține!
Prezentul articol face parte dintr-o colecție de texte elaborate în cadrul proiectului Strategia de dezvoltare locală prin patrimoniu a orașului Jimbolia. La rândul său, acesta este elaborat de Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) prin Polilinia SRL și Centrul de Cercetare în Urbanism și Arhitectură, cu sprijinul financiar al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest (ADR Vest).
Autorii articolului: Ștefana Bădescu și Sergiu Dema. Ștefana Bădescu este arhitect, profesor în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Sergiu Dema este directorul Casei de Cultură a Orașului Jimbolia.
Bibliografie:
(1) Mărturie a domnului Josef Koch;
(2) Kolbus, Matthias; Die „Knopfmilliardäre” aus der Heidestädtchens; Heimatblatt Hatzfeld 21, 2014, p. 70;
(3) Breuner H.; Hepp J.; Petri A. P.; Vastag J.; Venus — Kamm- und Knopffabrik A. G.; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat; 1991, p. 857;
(4) Brandmayer, Carol; Întreprinderea de nasturi Jimbolia; JimboBlog;
(5) Déli Hírlap, 28 iulie 1932, p. 2;