top of page

Se dorește protejarea și punerea în valoare a unor construcții și zone din Jimbolia

Între decembrie 2022 și septembrie 2023, Jimbolia este exemplul ales pentru implementarea unui proiect pilot pentru planificarea protecției și punerii în valoare a patrimoniului construit. Strategia de dezvoltare locală prin patrimoniu a Orașului Jimbolia este elaborată de Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) prin Polilinia SRL și Centrul de Cercetare în Urbanism și Arhitectură, cu sprijinul financiar al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest (ADR Vest). Beneficiarul proiectului este Primăria Orașului Jimbolia, localitatea de graniță fiind astfel un exemplu care va fi ulterior multiplicat în toată regiunea.

Spațiul central al Jimboliei, conținând trei din cele patru obiective din oraș clasate ca monument istoric, dar și clădiri de referință așa cum este Biserica Romano-Catolică „Sfântul Vendelin”. Sursa: UPT
Centrul Jimboliei cu 3 din cele 4 obiective clasate ca monument istoric. În imagine: Biserica „Sf. Vendelin”. Sursa: UPT

Strategia de dezvoltare locală prin patrimoniu pentru Jimbolia urmărește modelul bavarez al KDK (Kommunales Denkmalkonzept Bayern), instrument care a fost conceput de Institutul Bavarez al Patrimoniului (Bayerisches Landesamt für Denkmalpflege, BlfD) pentru a veni în sprijinul comunităților locale care consideră că patrimoniul construit este esențial pentru pepetuarea identității locale, creșterea calității vieții și promovare turistică. Materialul elaborat de echipa Universității Politehnica Timișoara este compus din două module (Modulul 1 – Analiză istorică a localității Jimbolia și Modulul 2 – Strategie pentru patrimoniu) și construiește pe experiența dobândită ca urmare a pregătirii echipei UPT la workshopurile organizate de ADR Vest sub îndrumarea reprezentanților BlfD.


De asemenea, documentul construiește pe experiența Universității Politehnica Timișoara - Facultatea de Arhitectură și Urbanism, în conducerea parteneriatului Erasmus+ K203, „Triplex Confinium: O abordare a lacunelor și neconcordanțelor vizibile în domeniul învățământului superior de arhitectură și urbanism prin explorarea discontinuităților vizibile de-a lungul frontierelor naționale dintre România, Ungaria și Serbia”. Atât în acest proiect, cât și în elaborarea Strategiei de dezvoltare locală prin patrimoniu a Orașului Jimbolia, comunitatea locală a fost alături de proces și l-a susținut în toate etapele sale cu dedicare, profesionalism și responsabilitate, remarcându-se în acest sens Sergiu Petru Dema și Cristina Dema. Fac parte din echipa de proiect cadre didactice ale UPT, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, studenți din colectivul anului 3 UPT, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, reprezentanți ai ADR Vest și ai beneficiarului din partea comunității Orașului Jimbolia.


Jimbolia are un fond construit valoros


La finalul anului 2022, o echipă amplă de cadre didactice și studenți au venit în Jimbolia pentru a analiza toate imobilele din oraș din perspectiva valorii estetice, arhitecturale sau istorice a acestora. Clădirile publice sau private, spațiile publice și zonele verzi au fost categorisite în funcție de importanța acestora. Pe lângă contribuția la Strategie, participarea studenților a presupus și realizarea unui studiu de teren aplicat, în care au străbătut localitatea la pas și au întâlnit clădiri frumoase, spații publice aranjate și puse în valoare, dar și unii cetățeni recalcitranți și rău-voitori - indicator că locuitorii nu sunt întru totul pregătiți pentru statutul orașului de stațiune turistică.


A impresionat numărul ridicat de construcții evidențiate ca având valoare atât ca obiect de arhitectură în sine, cât și ca parte dintr-un ansamblu. Au fost inventariate și evidențiate categoriile funcționale specifice, de la cele trei tipuri diferite de locuințe cu specific (de început de secol XVIII, final de secol XIX și început de secol XX - fie ele coloniale sau de tip vilă urbană), la palatele din zona centrală, funcțiunile publice și clădirile cu rol comercial. De asemenea, percepția orașului de pe principalele puncte de acces în localitate și specificul spațiilor verzi au reprezentat elemente fundamentale inventariate ca fiind specifice pentru Orașul Jimbolia. Au impresionat, de asemenea, anumite exemple de bună practică în restaurarea fațadelor, care prin grija proprietarilor, a arhitecților și a firmelor de construcție păstrează specificul stilistic și arhitectural.


Sunt jimbolienii interesați de arhitectura orașului lor?

Prima parte a proiectului s-a încheiat odată cu o consultare publică realizată la începutul lunii Februarie 2023. La evenimentul organizat la Casa de Cultură din Jimbolia au fost invitați reprezentanți ai comunității locale, de la administrație publică la simpli cetățeni. Totuși, deși efectele acestei Strategii pot afecta fiecare jimbolean, întâlnirea nu a produs un interes prea ridicat în comunitate, numărul de participanți fiind restrâns în comparație cu importanța proiectului. Pe lângă informațiile de mai sus, au fost prezentate obiectivele principale și obiectivele definite ale Strategiei, după cum urmează:

  • Direcția generală DG1: Conservarea și protecția patrimoniului istoric, prin protecția, păstrarea și reabilitarea prudentă a acestuia, respectând tehnicile și metodele specifice fiecărui stil și perioadă istorică.

  • Direcția generală DG2: Punerea în valoare și promovarea patrimoniului istoric, prin amenajare prudentă corespunzătoare, restaurare și conservare. Ulterior, este necesară păstrarea, configurarea şi punerea în valoare a obiectivelor de patrimoniu, crescând astfel atractivitatea lor, calitatea condiţiilor de viaţă, precum şi posibilitățile de agrement şi recreere.

  • Direcția generală DG3: Descentralizarea și delegarea procesului de protecție a patrimoniului, prin sensibilizarea şi mobilizarea proprietarilor şi chiriaşilor pentru a investi din iniţiativă proprie în protecția, păstrarea și reabilitarea patrimoniului.

  • Direcția generală DG4: Proactivitate pentru întreținerea și dezvoltarea patrimoniului, prin informare și crearea și implementarea activă a unor mecanisme care să accesibilizeze informația cu privire la importanța patrimoniului natural și a celui construit.

Obiectivele de mai sus vor fi supuse unui proces de informare și detaliere prin măsuri concrete în perioada care urmează, fiind stabilită împreună cu participanții și zona restrânsă de aplicare prin cele patru cvartale aflate între Calea Timișorii, str. Gheorghe Doja, str. Emmerich Bartzer, str. Peter Jung și str. Avram Iancu. Astfel, locuitorii din aceste cvartale vor fi informați și consultați cu privire la posibilitățile pe care le vor avea prin Strategia pentru Patrimoniu. După o a doua consultare publică în primăvară, proiectul se va încheia în vară cu o practică a studenților Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, urmând ca la final baza de date a proiectului să fie pusă de către autoritatea publică locală la dispoziția tuturor celor interesați.


Afișul primei consultări publice, organizată în 6 Februarie 2023 la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia. Sursa: UPT
Afișul primei consultări publice, organizată în 6 Februarie 2023 la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia. Sursa: UPT

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarios


bottom of page