• JimboBlog

Jimbolianul Csicsáky și considerația pentru aproapele său


Al patrulea text scris în cadrul șederii acasă tratează asupra unui subiect intens uzitat zilele acestea: atenția și considerația pe care, în contextul acestui început de primăvară, ne-o arătăm unii altora. Un model de urmat ar putea fi jimbolianul Imre Csicsáky, un preot romano-catolic, literat și traducător din opera „Divina comedie” a lui Dante Alighieri.

În publicația Tribuna poporului, apărută la Arad în 2 aprilie 1899, stă scris un articol cu privire la metoda adoptată de preotul Csicsáky pentru realizarea unei case pentru copii orfani: <<Casă de orfani făcută din fiІѳгі. Preotul catolic din Zsombolya (comit. Torontal) a zămislit şi întrupat un gând cât se poate de frumos, şi-a propus adecă a strînge bani cu fileri, pentru a înfiinţa o casă, unde să fie adăpostiţi şi provĕzuţi cu toată îngrijirea copii orfani. Pentru acest scop a legat pe familiile din loc, ca fiecare să dee numai câte 2 fileri, adecă 1 crucer, pe lună după fiecare membru al familiei; astfel că şi cei mai sĕraci lucrători plătesc regulat, ear' cei mai cu stare, de bună voie dau mai mult. In rĕstimp de zece ani, a adunat atâta încât casa e şi gata, dându-i numele „lesuleum", după mântuitorul nostru. Ar fi bine să se urmeze şi în alte părţi această pildă de a întemeia aşezăminte de binefacere din filerii sĕracilor, dacă bogătanii nu se îndură a da zloţi.>>

Denumirea „Jesuleum” a fost folosită mult timp pentru a indica clădirea în care astăzi își desfășoară activitatea Liceul Tehnologic Jimbolia. Conform site-ului hatzfeld-banat.de ridicarea acestui edificiu a avut loc în anul 1902, iar articolul prezentat mai sus vorbește despre „Jesuleum” în 1899. O eroare este puțin probabilă, căci anul 1902, ca an al edificării clădirii liceului, apare și într-un Lexicon jimbolian, conceput de istoricul local Hans Vastag. Dezlegarea misterului ar putea sta în afirmația profesorului Detlef Strunk, care afirma că preotul Csicsaky, înainte de a se ocupa de realizarea „liceului”, s-a preocupat cu înființarea unei case de copii, ce era așezată tot pe actuala stradă Gheorghe Doja, peste drum de „liceu”. Probabil că „Jesuleumul” ca instituție de învățământ și-a tras rădăcinile din proto-proiectul casei pentru copii ofani gândit de același preot jimbolian Imre Csicsáky.

*Imaginile sunt realizate, din câte știm, în actuala clădire a liceului din Jimbolia. Ele provin din colecția personală a domnului Oswald Zachari. #cdeculturaJimbolia #c_de_culturaJimbolia #jimboblog #csicsaky #preotulcsicsaky #casadeculturajimbolia

#SergiuDema #sergiu #sergiudema #csicsaky #preot #Jimbolia #Zsombolya #Htzfeld #liceu #Jimbo #blog #JimboBlog #JimboBlog #Banat #istorie #Tribunapoporului #casadecopii

3 afișare