• JimboBlog

De ce se întorc unii şvabi acasă?


De ce se întorc unii şvabi - puţini, e drept – acasă?

Iată o întrebare la care nu există un singur răspuns, ci mai multe. Dar şi acestea, pentru noi, cei care am rămas aici, poate par, la prima vedere, de neînţeles. Dar, poate că odată aflate avem - brusc - posibilitatea de a vedea cu alţi ochi heimat-ul nostru, vatra, în cazul dezbătut aici: Jimbolia.

Identificarea câtorva motive pentru care unii se întorc acasă într-o vreme dominată de exod presupune să ai la îndemână un veritabil bildungsroman, care nu urmăreşte neapărat devenirea unui caracter, ci, redescoperirea unui ceva pierdut.

Curiozitatea l-a împins pe jimbolianul Günther Schöps să caute, după 27 de ani, din nou, Jimbolia. Günther provine dintre-o familie veche de măcelari. Casa în care a copilărit este cea de lângă sediul pompierilor, de pe strada Liviu Rebreanu, clădirea în care, în urmă cu ceva ani, a funcţionat o bibliotecă. Şi-a părăsit heimat-ul în anul 1980, a plecat în Germania, s-a căsătorit cu o nemţoaică sadea şi a vizitat împreună cu aceasta Jimbolia în anul 1985. Karin, soţia lui, are ca primă amintire cu Jimbolia imaginea unei străzi lungi peste care, în depărtare, tronează turnul unei biserici. De altfel, biserica romano-catolică „Sfântul Wendelin” va fi şi laitmotivul care provoacă întoarcerea faimiliei Schöps.

După 27 de ani de absenţă, în 2012, aflându-se în concediu în Ungaria şi împinşi fiind de vremea nefavorabilă de acolo, au hotărât să tragă o fugă - nu mai lungă de o zi – până la Jimbolia. Prima impresie a fost una profund negativă. Günther a hotărât că plecarea este iminentă. Karin, însă, era obosită. Trebuia să se odihnească. În aceste condiţii dezideratul părăsirii Jimboliei fără a îi acorda şansa de a face o impresie mai bună nu mai putea fi luat în calcul, cel puţin nu în aceeaşi zi. Au căutat un loc unde să înnopteze. La două case de oaspeţi din oraş li s-a zis că nu mai sunt locuri. La a treia, zice Günther, au fost suprataxaţi.

În timp ce soţul ei se ocupa de cazare, Karin privea nedumerită din maşină spre bătrâna biserică „Sfântul Wendelin” care, în urmă cu 27 de ani, îi ura nemţoaicei care vizita Jimbolia pentru prima dată bun venit. De data aceasta biserica părea mult mai slăbită de puteri. Chipul îi era mult îmbătrânit. Cu puţină speranţă Karin exclamă: „Nu se poate ca aceasta să fie biserica din urmă cu mai bine de două decenii!”. Năruirea a venit odată cu răspunsul lui Günther: „Ba da!”.

Apoi, lucrurile au început să se schimbe. Jimbolia a primit ocazia de a arăta că e mai mult decât au crezut ei, că nu e o localitate moartă, ci că ea trăieşte prin fiecare cetăţean civilizat, curat, cu bun-simţ. Străzile şi oamenii au fost, pentru familia Schöps, o carte de vizită puternică. În sufletul lui năpădeau valuri de amintiri trăgând după ele fel şi fel de trăiri. În sufletul ei se deschidea o faţă a Jimboliei care avea să o cucerească: un izvor de linişte.

Cartea de vizită nu era însă completă. Trebuia vizitată biserica! L-au întâlnit pe Attila Kiss, îngrijitorul de atunci al lăcaşului, care le-a intermediat o întâlnire intimă cu sufletul bătrânei clădiri. Erau multe răni acolo. Atunci, ca o chemare puternică din interior, familia Schöps a hotărât să fie utilă bisericii. Cei doi au început prin oferirea unui ajutor, de care era nevoie urgent, de câteva zeci de euro, pentru ca mai târziu să intermedieze ceva donaţii de câteva mii de euro. Aşa, cu un lucru negativ – deteriorata biserică – se completa cartea de vizită a oraşului.

După care a urmat firescul: vizitele lor în Jimbolia s-au înteţit. Era, prin urmare, nevoie de un loc al lor unde să-şi plece capul. Soluţia a constat în cumpărarea unei bătrâne case şvăbeşti. Întinerirea ei, dar păstrarea aerului de odinioară, a fost un proces anevoios care nu s-a încheiat nici astăzi. Nici nu are cum să fie un lucru simplu când eşti angajat încă în Germania şi când, venind în România, te ocupi de creşterea savuroaselor legume bănăţene.

Dar poate că unul dintre cele mai frumoase lucruri de la Jimbolia, spun cei doi, este apusul de soare, care aduce peste curtea ta, peste grădina ta, liniştea de care te poţi bucura împreună cu prietenii tăi dragi. Două concluzii au fost trase! Günther zice că au fost inspiraţi de Cel de sus. Karin, după ce au cumpărat casa şi s-au pus la masă, în curte, având o bucată de clisă pe masă, pâine, usturoi, ceapă proaspătă din grădină şi un pahar cu vin, a zis împăcată: „Şi cu puţin se poate să fii fericit!”.

#sergiudema #jimbo #blog #jimboblog #jimbolia #hatzfeld #svab #svabi #banat #schwaben #banater #schops #gunther #intorc #acasa #heimat #biserica #sfantul #wendelin #romano #catolica #renovare #romania #germania