top of page

Jimbolia 100

Actualizată în: 10 apr.


Programul detaliat al activităților organizate în cadrul acțiunii Jimbolia 100
Programul detaliat al activităților organizate în cadrul acțiunii Jimbolia 100

Jimbolia se pregătește de o dublă sărbătoare: aniversarea a 100 de ani de când a fost alipită României și celebrarea unei valori necesare oricărei comunități - buna înțelegere între etnii, cizelată și practicată în ultimul secol! Vor fi: defilare în costumele etniilor, ceremonial militar, alocuțiuni ale unor personalități județene sau locale, inaugurarea monumentului „Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii“, concert de muzică militară, concert de percuție, concert folcloric susținut de Dinu Iancu-Sălăjanu, fragmente ale operetei „Grüsst mein Banat!”, de Emmerich Bartzer.



Programul detaliat al activităților organizate în cadrul acțiunii Jimbolia 100:


LA STAȚIA DE CALE FERATĂ:

  • 11.30 - întrunire a 200 de tineri îmbrăcați în costume ale etniilor, membrilor SVSU Jimbolia și a Muzicii Militare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal“;

  • 11.45 - după intonarea Imnului României Președintele Consiliului Județean Timiș va înmâna Jimboliei un drapel aniversar;

  • 12.00 - reconstituirea marșului istoric realizat de jimbolieni în urmă cu 100 de ani. Vor participa 100 de perechi îmbrăcate în costume ale etniilor, membri SVSU Jimbolia, autorități județene și locale. Alaiul se va deplasa de la stația de cale ferată până la Conacul Csekonics în acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal“. Orice doritor poate participa la marș. E indicată purtarea unui costum folcloric;



ÎN PIAȚETA SFÂNTUL FLORIAN:

  • 12.30 - ceremonial militar executat de Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal“, cu participarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, Inspectoratului de Jandarmi Județean „General Moise Groza” Timiș și a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara. Vor participa 3 plutoane și se va asigura garda drapelului.

  • Ceremonialul va cuprinde primirea oficialităților, intonarea Imnului Național al României și alocuțiuni rostite de câțiva invitați. 

  • Vor vorbi: Î.P.S Ioan Selejan - Mitropolitul Banatului, Darius Postelnicu - Primarul Orașului Jimbolia, Alin Nica - Președintele Consiliului Județean Timiș, Mihai Ritivoiu - Prefectul Județului Timiș, Siegfried Geilhausen - Viceconsulul Republicii Federale Germania la Timișoara, Vasile Blaga - Președintele Partidului Național Liberal Timiș, Marilen Pirtea - Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Josef Koch - Președintele Onorific al Șvabilor Jimbolieni din Germania (HOG Hatzfeld), Cimeron Balica - Președintele Rotary Club Jimbolia, Andreea Foanene - artistă și teoreticiană de artă, Liviu Mocan - autorul monumentului „Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii“. 

  • Urmează inaugurarea monumentului. Obiectul artistic este realizat de artistul Liviu Mocan; Mai multe despre monument la acest link: Monumentul „Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii” și valoarea bunei înțelegeri;

  • Muzica Militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal“ va susține un concert de circa 20-30 de minute;

  • Ansamblul Percutissimo, cu o intervenție de circa 10 minute, va performa utilizând inclusiv monumentul;

  • În finalul acțiunii din Piațeta Sfântul Florian se va executa un marș militar cu prezentarea onorurilor. 


LA TEATRUL DE VARĂ:

16.00 - concert de muzică folclorică susținut de muzicianul Dinu Iancu-Sălăjanu. Intrarea este liberă și gratuită! Mai multe despre concert la acest link: Dinu Iancu-Sălăjanu va cânta la Jimbolia.


LA CASA DE CULTURĂ:

18.00 - vor fi prezentate fragmente din opereta „Grusst mein Banat!” (Salut Banatul meu), compusă de muzicianul autohton Emmerich Bartzer. Momentul muzical este oferit de Rotary Club Jimbolia. Mai multe despre operetă la acest link: Opereta „Grüsst mein Banat!” la Jimbolia.


În foaierul instituției se va afla expoziția „Crâmpeie identitare. Farmecul vieții șvăbești“, ce prezintă prin intermediul unor obiecte utilizate în cultura germanilor din Banat zbuciumul și bucuriile șvabilor. Mai multe despre expoziție la acest link: Obiecte din Jimbolia expuse la Timișoara.



Cuvântări în cadrul acțiunii Jimbolia 100
Cuvântări în cadrul acțiunii Jimbolia 100


71 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page