top of page

Monumentul = Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii = și valoarea bunei înțelegeri


Monumentul Arc peste timp ÎnSemnul iubirii Liviu Mocan și Theophil Soltesz
Monumentul Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii - Liviu Mocan și Theophil Soltesz


Monumentul Arc peste timp. ÎnSemnul iubirii este opera sculptorului Liviu Mocan. El urmează a fi amplasat în centrul orașului Jimbolia, în Piațeta Sfântul Florian. Obiectul artistic este compus din trei arce de cerc de mari dimensiuni, ce par că se întrepătrund în punctul lor de simetrie. Corpul monumentului prezintă o multitudine de perforații asemănătoare ochiului uman. Deși registrul estetic al lucrării cuprinde un număr redus de elemente, simbolurile conlucrează prolific, deschizând privitorului căi înspre o etică a bunei înțelegeri. 


Forma obiectului este în armonie cu trăirile experimentate de populația autohtonă a ultimului veac. Jimbolia, o localitate eminamente șvăbească, a fost alipită României abia în 1924. Evenimentele petrecute de-a lungul unui secol de administrație românească, libertatea de exprimare a propriei culturi, dar și întristătoarele deportări în URSS și Bărăgan sau alte asemenea acțiuni au contribuit la generarea unei valoari după care tânjește întreaga Europă. 


Arcele de cerc demonstrează că o comunitate e supusă unei dinamici perpetue, că evoluția ei poate fi atinsă prin mai multă colaborare și mai puțin individualism. Drumul perpetuei îmbunări pornește de la exemplul Trinității. Cele trei persoane divine conlucrează ideal, formând un singur Dumnezeu și oferind umanității exemplul acordului deplin. Iată, în opinia autorului, adevăratele fețe ale rezilienței și sustenabilității. 


Monumentul îndeamnă înspre o necontenită ascensiune morală. Două jumătăți de cerc se completează și formează o unitate, în timp ce a treia inițiază un nou ciclu al devenirii, o nouă sesiune de căutări identitare. Totuși, pentru a scăpa de incertitudinea indefinitului, arcele se umplu de cer. Intenția sculptorului este să demonstreze că puterea celor ce ne aseamănă este peste tensiunea diferențelor ce ne separă, că firmamentul este același pentru toți. Este, așadar, un monument cu un impresionant potențial integrator. El propune o dublă uniune: pe verticală - între jimbolienii de ieri, de azi și de mâine; pe orizontală - între cei care definesc în prezent viața localității. 


Devenirea continuă spre care trimite fluiditatea formei implică o doză serioasă de luciditate datorită dilemelor pe care le trezește din latență. E evident că Jimbolia se află în schimbare, dar încotro se îndreaptă? Este drumul pe care am apucat acela care urcă înspre vârful arcului de cerc sau, dimpotrivă, alunecăm pe sensul regresului? Suntem - în accepțiunea lui Noica - angrenați în devenirea întru ființă sau ne preumblăm steril în devenirea întru devenire? Această nedumerire existențială demonstrează că începutul și sfârșitul arcului de cerc nu sunt numai repere fizice, ci mult mai mult. Sunt categorii morale! În cele din urmă, ideal ar fi ca privitorul să devină părtaș al călătoriei contemplative, cu valențe transcendentale, pe care o propune monumentul și să accepte strămutarea atenției de la măcinătoarea orizontalitate la demnitatea verticalității. „Reală - afirmă Andrei Pleșu - este o altă lume, fundamental nespațială. Singura mișcare posibilă, într-o astfel de lume rămâne mișcarea pe verticală. Nu există pentru locuitorii ei distanțe fizice, ci distincții morale.“ (1)


Obiectul devine, așadar, portal înspre o pedagogie a igienei morale, idee susținută și de perforațiile ce însoțesc arcele. Inserția ochilor este o modalitate de a integra lumina în opera de artă. Ea este dătătoare de viață, ea există. Prezența ei în însăși structura artistică o umple de vitalitate. De fapt, atenția cade nu neapărat asupra ochilor înscriși în arcul de cerc, ci asupra relației dintre obiect și razele solare. Sunt importante străpungerile metalului, dar mai însemnată este irigarea obiectului cu lumină. Așa se ajunge la îmbrățișarea a ceea ce este de necuprins. Lumina infinită devine parte a comunității, fără a își pierde atributul nemărginirii. Exercițiul propune Jimboliei - și implicit fiecărui locuitor al ei - tendința spre un anumit nivel de conduită și devotament față de comunitate. Iată o metodă puternică de înnobilare!


Obiectul artistic este cu mult mai mult decât un element decorativ amplasat în centrul orașului. El înmagazinează experiența comunității și generează, pe baza acesteia, soluții de viață. Prezența sa în inima localității constituie, de fapt, o metodă de autocunoaștere, căci are puterea de a releva zbuciumul și bucuria trecutului, vâltoarea în care s-a format comunitatea de astăzi, angrenajul ce a făcut ca interetnicitatea să devină o valoare intrinsecă Jimboliei. O asemenea calitate nu trebuie uitată în tenebrele pasivității. Ea poate fi un răspuns verificat la problema toleranței incluzive, atât de căutată la nivel european. 


De ce este necesară imersiunea într-un interval temporal anterior? De ce trebuie să privim înspre cele întâmplate odinioară? Pentru a beneficia de experiența acumulată în ultimii o sută de ani, a construi asupra acesteia, a înăbuși înclinațiile înspre xenofobie și a potența acceptarea reciprocă într-un chip care să nu submineze specificul propriu. Odată instalat, obiectul artistic devine punte temporală, ce permite transbordarea culturii autohtone din trecut în prezent. Încărcat de specificul locului, monumentul se transformă într-un veritabil emițător identitar. Prin el, bogata moștenire imaterială poate fi oricând destructurată în valori ușor asimilabile de reprezentanții oricărui prezent. De fapt, Liviu Mocan mărturisește limpede intenția de a evidenția în monumentul de la Jimbolia esența arcului de triumf, înțeles ca metaforă a crugului ceresc. Dacă pe sub porți boltite au trecut cândva învingătorii, la Jimbolia, sub arcul peste timp, sunt așezați în semnul iubirii, lucrătorii bunei înțelegeri!


De aici derivă și rațiunea amplasării semicercurilor pe axa ce unește Statuia Medicului Karl Diel cu altarul principal al Bisericii Sfântul Vendelin. Karl Diel este părintele chirurgiei bănățene. Etnicul german a fost permanent înclinat înspre ajutorarea aproapelui. Prin cele peste 50000 de intervenții chirurgicale a tămăduit fără a ține cont de confesiunea, etnia, apartenența politică sau potența financiară a celui aflat în nevoie. Prin actuala poziționare și prin însemnătate, arcele compun o veritabilă poartă de acces a creaturii în proximitatea Creatorului. Acolo, în tihna împăcării, omul are răgazul de a exersa armonizarea propriilor atitudini și cuvinte cu Logosul euharistic, cu iubirea golită de trufia eului exacerbat. Așezarea actuală a arcelor evidențiază un parcurs inițiatic, după cum Diel, unul dintre lucrătorii bunei înțelegeri, privește înspre Însăși Buna Înțelegere aflată pe altarul bisericii. Îndemnul este clar: suntem chemați să ne șlefuim comportamentul în așa fel încât să ne învrednicim a pătrunde pe sub arcul triumfului asupra propriului orgoliu. 


___

(1) Pleșu, Andrei; Călătorie în lumea formelor; București, Humanitas, 2023, p. 85.

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page