Gheața înaintea gazonului: Jimbolia și istoria uitată a patinajului

Zsiga bácsi patinând pe o caulă înghețată de la Jimbolia. Foto: Personalități din panteonul Jimboliei, volumul 2 (Dragomir Ciobanu, Walter Tonța)

Oricât de paradoxal ar părea, patinajul constituie una dintre primele activități sportive practicate în Jimbolia. Cea mai timpurie atestare la care am avut acces este reprezentată de un articol publicat în 6 ianuarie 1876 în Fővárosi Lapok. Informația livrată de gazeta din Budapesta situează temporal acest sport cu mult înaintea fotbalului - a cărui primă menționare locală, deocamdată - se face în numărul din 11 august 1901 al hebdomadarului Zsombolyai Közlöny. Astăzi, patinajul nu mai face parte din lista exercițiilor fizice, dispariția lui neavând legătură doar cu iernile blânde, ci și cu modificări ale registrului cultural.

Sursele utilizate la redactarea prezentului text acoperă istoria postcolonizare a localității. Informațiile pe care le relevă așază patinajul în fruntea celor mai longevive activități sportive ale Jimboliei, alături de alergare și înot. Textul, așadar, tratează despre o îndeletnicire practicată la nivel amator, și nu profesionist. De altfel, cu mici, dar semnificative excepții, toată istoria sportivă a Jimboliei stă sub semnul diletantismului.

Bal pe gheață la Jimbolia în 1876

Știrea(1) din 1876 debutează fulminant, afirmând că patinoarul din Jimbolia a fost deschis de Anul Nou printr-o ceremonie fastuoasă, la care au participat nobili și personalități locale: baronii Béla Lipthay și Antal Lipthay, contele Endre Csekonics și contele István Károlyi junior. Lista este completată în principal cu doamne, menționate - conform obiceiului de atunci - cu numele soțului. Gazda sărbătorii a fost tot o femeie. Contesa Csekonics, soția lui János Csekonics și mamă a lui Endre, a prezidat o acțiune remarcabilă, de vreme ce ecoul ei a reverberat tocmai la Budapesta. Referitor la eveniment, autorul textului conchide: „Patinoarul s‑a transformat cu totul într‑un ring de dans, iar patinatorii pricepuți desenau pe gheață atâtea cadriluri, încât ar fi putut alcătui un întreg program de bal. Câte o ciocnire sau o căzătură nu le‑a stricat buna dispoziție, ba chiar le‑a înviorat‑o, fiindcă abia spre seară au renunțat la frumoasa lor distracție de iarnă”.

Modul în care este redactat textul dă de înțeles că acțiunea din decembrie 1876 nu ar fi fost unică. Deși nu se menționează concret alte ediții, informația vorbește despre patinoarul de la Jimbolia ca despre ceva obișnuit. În aceeași notă se află și un text(2) apărut în numărul din 23 februarie 1875 al publicației timișorene Temesvarer Zeitung. Chiar dacă anunță un eveniment cu un posibil deznodământ tragic petrecut pe râul Bega, articolul prezintă patinajul ca pe o normalitate. Notițele autorului evidențiază, așadar, potențialul periculos al sportului: „În timpul patinajului, gheața deja topită a cedat sub un băiat, care a căzut în apă țipând de frică și căutând cu mâinile un punct de sprijin. Controlorul companiei de tramvaie, domnul Josef Müller, a reușit cu mare efort și cu riscul pierderii propriei vieți să-l scape pe nefericit din această situație înspăimântătoare și să-l salveze de la o moarte îngrozitoare”.

Patinajul - ramură oficială a primului club sportiv din Jimbolia

A doua știre(3) la care am avut acces și care tratează despre subiectul dezbătut aici a apărut în 23 decembrie 1890 tot în Fővárosi Lapok din Budapesta. De data aceasta, contextul evenimentului sportiv este ceva mai oficial, pentru că acțiunea pare să fi fost organizată sub tutela Clubului Atletic din Jimbolia - Zsombolyai Athletikai Club, probabil primul club sportiv din istoria localității. Articolul înștiințează că patinoarul organizației a fost deschis cu circa zece zile înainte de Crăciun. La inaugurare au participat multe domnișoare, animația păstrându-se până târziu în noapte. Președintele clubului, Sándor Csekonics junior, a îmbunătățit ediția prin ridicarea unui pavilion. Din textul original nu rezultă concret tipul construcției și nici destinația sa. Sintagma kényelmes korcsolya-csarnok poate face referire la un spațiu acoperit dedicat fie patinajului, fie încălzirii participanților, fie spectatorilor. Dintre toate, cele mai plauzibile variante sunt garderoba și tribuna.

Chiar dacă nu cântărește mult în economia articolului, afirmația de la final, care arată intenția președintelui clubului de a organiza un program de patinaj cu lampioane, sugerează că această activitate de loisir a fost concepută să aibă mai multe sesiuni.

A treia știre relevantă pentru subiect a apărut la o distanță de aproximativ trei săptămâni, în 10 ianuarie 1891. Publicația Herkules(4) din Budapesta, specializată în sport, detaliază momentul inaugurării patinoarului, completând cu generozitate informațiile precedente și lămurind utilitatea noului pavilion. Acesta a fost ridicat pentru gardedame - însoțitoarele în vârstă ale domnișoarelor. Iată traducerea fragmentului: „În prima zi potrivită, la 14 decembrie, patinoarul s‑a deschis, iar priveliștea pe care am găsit‑o acolo i‑a umplut de satisfacție pe cei ale căror măsuri se dovediseră atât de reușite: membrii comitetului de administrație. Am putea spune că aproape toți cei înscriși au fost de față, care au rămas împreună pe ritmuri muzicale aproape până seara, bucurându‑se de patinoarul excelent pregătit. Pentru gardedame s‑a construit și un mic adăpost, pe cheltuiala secției de patinaj a clubului, care, chiar dacă nu poate pretinde numele de pavilion, își îndeplinește totuși foarte bine scopul”. La eveniment accesul publicului s-a făcut pe bază de invitație. Au fost chemate 58 de persoane, dintre care 25 de doamne. Elevilor li s-a permis să utilizeze patinoarul, clubul ținând cont de un decret al Ministerului Instrucțiunii Publice și obținând din partea școlilor 104 adeziuni.

Patinajul - sport îmbrățișat de mulțimi

Informațiile furnizate de cele trei surse sunt importante întrucât dovedesc că la Jimbolia patinajul are o tradiție înrădăcinată încă din secolul al XIX-lea. Se poate concluziona, în siajul acestor noi cunoștințe, că fenomenul a fost dezvoltat de familia Csekonics și intelectualitate. Totuși, fundamentul activității se află în strânsă legătură cu istoria Jimboliei și periferia ei. Profesorul Josef Koch(5) descrie obiectiv vitregia perioadei cuprinse între anul colonizării - 1766 - și înființarea Clubului Atletic din Jimbolia - 1890. În acest răstimp, oamenii recurgeau la exerciții fizice prin muncă și prin joc. Unele preocupări ludice s-au petrecut la caule - gropi de împrumut pentru realizarea caselor din pământ, situate în jurul dreptunghiului central al Jimboliei, care vara erau utilizate pentru înot, iar iarna pentru săniuș, hochei(6) și patinaj. În anii cu multă zăpadă țăranii utilizau atelaje de tip sanie, ceea ce pentru copii era prilej de transport gratuit și distracție(7). De exemplu, Szél Sani bácsi - Jumbó pentru prieteni, vestit tăietor de lemne al Jimboliei și mecanic de excepție - ca să-și îndeplinească misiunea pe care i-a încredințat-o bunica, își lega săniuța de vreo sanie trasă de cai ce se îndrepta înspre moara Pannonia. De acolo lua făină și se întorcea acasă probabil tot în același fel.

Din păcate, e cu anevoie de identificat dacă și patinoarul Clubului Atletic din Jimbolia era organizat tot pe suprafața unei caule sau pe vreun iaz aparținând familiei Csekonics. Domnul Koch este de părere că patinoarul s-a aflat în parcul central, pe atunci zonă verde a castelului interior. Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că patinajul a devenit ramură oficială a primului club sportiv din Jimbolia.

Încetățenirea acestei activități fizice este observabilă și din argoul local. Limbajul tinde să surprindă prin cuvinte sau expresii îndeletnicirile unei comunități. Din acest motiv, nu e deloc de trecut cu vederea următorul aspect. Chiar dacă de regulă patinele se încadrau în registru rudimentar(8) - o placă de lemn prevăzută cu bandă metalică - în localitate s-a statornicit o expresie inedită - Halifax fahre(9) - care în limba română se traduce prin să te dai cu Halifaxu’. Conform profesorului Detlef Strunk această sintagmă avea valoare ironică și însemna a patina cu o singură patină. Pentru o succintă așezare în context trebuie specificat că Halifax a fost un brand celebru de patine nord-americane, popular în Europa, și că a patina cu o patină nu era o activitate neobișnuită. Lămurirea vine din nou din partea profesorului Josef Koch: pentru că mulți copii nu dețineau patine, primeau câte una de la cei care aveau. Împrumutul, bazat pe dragoste prietenească, a generat un peisaj candid și înduioșător, în care tinerii foloseau o singură patină și își luau avânt împingând cu celălalt picior.

O tradiție care s-a încăpățânat să nu moară

Atașamentul comunității față de acest sport de iarnă n-a fost întrerupt nici prin instaurarea regimului comunist. De exemplu, în anii 1960, la Jimbolia încă se mai organizau cursuri de patinaj. Arcadie Ordodi, organizatorul Muzeului Căilor Ferate, descrie în cuvinte idilice lecțiile ce se țineau pe suprafața înghețată a caulei din apropierea uzinei electrice. Participanții învățau îndrumați de profesorul Franz Kaspar Bartzer, patinând pe o suprafață întreținută cu ajutorul unei mașini mecanice. Acompaniamentul muzical era asigurat cu un gramofon. Franz Bartzer a fost fratele celebrului muzician Emmerich Bartzer. Localnicii îi spuneau Zsiga bácsi. Deși profesor de fizică, a excelat în domeniul coregrafiei, conducând pentru o îndelungată perioadă școala de dans din timpul verii de la Casa de Cultură. A fost un instructor excelent și un promotor extraordinar al dansurilor maghiare(10).

Aceste cursuri s-au bazat pe obiceiul tinerilor de a patina în timpul iernii. Profesorul Josef Koch își amintește că suprafețele înghețate trebuiau curățate mai întâi de stratul de zăpadă. Operațiunea era executată în comun, de către grupul de copii aferent vreunei străzi sau zone. De exemplu, cei ce locuiau pe Liviu Rebreanu utilizau caula dintre această stradă și Tudor Vladimirescu. Abia apoi se organizau întreceri de viteză, slalom, săritură în lungime și săritură peste obstacole. Hocheiul se juca cu un puc de lemn și crose făcute de bunici dintr-o ramură de copac. Un loc preferat pentru acest sport a fost caula de la Klarier Eck - la intersecția dintre Spre Sud și Spre Est. Arbitru era un tată, iar mamele asistau de pe margine, înarmate cu un ibric cu ceai cald(11).

Orele de patinaj oferite de Franz Bartzer par a constitui ultima zvâcnire a unei tradiții cu o longevitate de peste un secol. Regimul comunist a erodat cultura sportivă într-atât încât Jimbolia a suferit pierderi definitive. Patinajul, concursurile hipice și înotul sunt doar câteva activități fizice care au apus în perioada totalitară. La începutul anilor 2000 se mai puteau vedea tineri dându-se pe gheață în zona lacurilor, prin caule sau șanțurile localității, dar fără patine, muzică sau instructor. Cauzele decăderii, deși multiple, pot fi lesne observate în lumina unor reușite. Cei care au plecat au avut ocazia de a beneficia de contexte propice dezvoltării talentelor sportive. De exemplu, Corina Vastag, fiica profesorului Hans Vastag, președinte pentru o vreme al asociației șvabilor jimbolieni din Germania, a câștigat la începutul anilor 1990 titlul de campioană națională la patinaj artistic în perechi și cel de vicecampioană a landului Baden-Württemberg(12). Pentru a observa cauzele pierderii acestui sport din registrul local ar trebui să privim către motivele înființării și dăinuirii lui.

Caula din apropierea uzinei electrice. Fotografie din Colecția Michael Vastag

Finalul unui sport longeviv

Pe baza textelor implicate în prezenta cercetare se poate concluziona că patinajul a apărut firesc în spațiul local și a fost accesibil multor clase sociale. Nobilii și intelectualii au ridicat nivelul acestei îndeletniciri ludice până la includerea ei între preocupările primului club sportiv din istoria Jimboliei. Reprezentanții claselor înstărite au contribuit la popularizarea lui în rândul tinerilor, achitându-se de o datorie deopotrivă morală și statală. La fel cum s-a întâmplat cu fotbalul sau alte sporturi, patinajul a fost dezvoltat după modele observate în orașele mari, în principal Budapesta sau Viena. Cândva, el a reprezentat o activitate importantă. O demonstrează apariția unei expresii în argoul autohton și cursurile lui Franz Bartzer. În prezent, pentru mulți jimbolieni patinajul nu mai este nici măcar o amintire. Orice pomenire a lui suscită doar puține clipe de admirație. Având exemplul devenirii sale, comunitatea ar trebui să fie conștientă că povestea decăderii lui este repetabilă și se aplică deja altor entități locale reprezentative. Sic transit gloria mundi!

Note de subsol:

1. Jégsport; Fővárosi Lapok, Budapesta, 6 ianuarie 1876, an 13, nr. 4, p. 18;

2. Rettung eines Menschenlebens; Temesvarer Zeitung, Timișoara, 23 februarie 1875, an 24, nr. 43, p. 2;

3. Jégpálya Zsombolyán; Fővárosi Lapok, Budapesta, 23 decembrie 1890, an 27, nr. 31, p. 6;

4. A „Zsombolyai Athletikai Club”; Herkules, Budapesta, 10 ianuarie 1891, an 8, nr. 1, p. 13;

5. Koch, Josef; Hatzfelder Sportgeschichte; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, 1991, Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, p. 930;

6. König, Franz; Geburt, Kindheit, Jugend; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, 1991, Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, p. 670;

7. Mărturie a profesorului Josef Koch;

8. Koch, Josef; Hatzfelder Sportgeschichte, p. 930;

9. Strunk, Detlef; Versuch zu einem Hatzfelder Mundartwörterbuch; Heimatblatt Hatzfeld, Speichingen, Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, nr. 18, an 2011, p. 217;

10. Ciobanu, Dragomir, Tonța, Walter; Franz Kaspar Bartzer, Personalități din Panteonul Jimboliei, vol. II, Timișoara, Editura ArtPress, 2013, p. 9;

11. Mărturie a profesorului Josef Koch;

12. Informație oferită de Hans Vastag.