Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia reprezintă materializarea unui vis - visul unui poet, scriitor, traducător, publicist, bibliofil: Petre Stoica. Născut la Peciu Nou, locuind ulterior la Timișoara și studiind la Liceul C. D. Loga pentru ca apoi să devină student al Facultății de Filologie, secția română-germană, la București, scriitorul a strâns valori pe care le-a transpus în bunuri culturale care au devenit seva unicei instituții muzeale românești dedicate presei. Pasiunea de a colecționa atât ziare, cât și alte obiecte numismatice, bibliofile, filatelice se resimte și astăzi pe teritoriul localității. Pe lângă existența muzeului, se găsește aici și casa memorială ce în prezent poartă numele poetului. Aceasta găzduiește frânturi ale vieții multiculturale din Banat, ultimele urme fizice pe care Petre Stoica le-a lăsat, și o bibliotecă impresionantă.
Despre înființarea muzeului presei, Petre Stoica vorbește într-un interviu realizat de Nicu Zambori cu prilejul inaugurării: „În urmă cu vreo doi ani și jumătate (aproximativ 2006 n.n) am citit în ADZ (Deutsche Allgemeine Zeitung) că la Aachen există un muzeu al presei întemeiat pe o colecție din secolul al XVIII-lea și m-a pus pe gânduri... La câteva luni citesc din nou că s-a desființat întrucât nu au bani, au rămas numai cu 12 persoane. Colecția este sigur foarte bogată. Și mi-am zis, domnule, ce ar fi să avem și noi un asemenea muzeu? Ar fi unic în Europa, nu numai în Balcani. […] Ne-am pus să căutăm un sediu. Nu am găsit. Dar își amintește (primarul n.n) că există o hardughie undeva. Am venit aici, m-am speriat. Era o hală, cât vedeți, era o sală, un internat al fostului liceu industrial. Ne-am uitat noi și am văzut că e construit pe temelii foarte serioase - beton.” (Sursa: Interviu „Petre Stoica Muzeul Presei Jimbolia” realizat de Nicu Zambori la inaugurarea muzeului).
Muzeul Presei „Sever Bocu” - un vis devenit realitate
Până la eventuale cereri de finanțare, structura viitorului muzeu trebuia să capete formă grafică, dar concretă. Pasul acesta a urmat în mod firesc. „S-a întâmplat să fie aici și marea artistă din București, care e și arhitectă - Mihaela Șchiopu - care imediat a început a pune mâna pe creion și a început să împartă. Noi nu aveam bani, dar ea a făcut deja schița, tot. Asta m-a încurajat. Eu, deși între timp mă îmbolnăvisem, am început să fac ordine în presă - să iau publicațiile vechi și să le pun în mape.” (Sursa: Ibidem).
Primarul din acea vreme, domnul Kaba Gábor, a înțeles importanța susținerii unui astfel de proiect, iar pe lângă stabilirea spațiului a contribuit și la îmbogățirea colecției. Însă aportul său a fost întregit abia atunci când a sosit momentul identificării surselor de finanțare. „Între timp primarul, care are un dar de a scoate bani, a obținut fonduri. Numai Guvernul ne-a dat un miliard. S-a trecut apoi la un ritm de lucru incredibil, încât într-un an și jumătate noi am pus pe picioare acest muzeu. Trebuie să spun însă că am stat până la ora 12, azi noapte aici (cu o zi înainte de inaugurarea muzeului n.n) pentru că încă veneau piese. De aceea, expunerile mele nu sunt normale. Trebuie să pun fiecare ziar să-și aibă biografia ca vizitatorul să știe ce este cu ziarul respectiv, de cine aparține. Înainte ziarele cam erau ale partidelor. […] Ideea este veche (cea a înființării unui muzeu al presei n.n.) pentru că eu sunt un pasionat al presei scrise. La noi în casă veneau, când eram copil, ziare. La ora 9 erau ziarele puse pe masă. Și așa de la școala primară, când eram elev, la Lloyd, la Timișoara, la Szilagy Bacsi, avea un chioșc foarte frumos și ziarele mele erau puse deoparte. La liceu mi se zicea jurnalistul. […] Deci vedeți, pasiunea este veche, nu s-a născut peste noapte. Este o obsesie de-o viață […]”. (Sursa: Ibidem).
De ce este acest muzeu atât de important pentru România?
Muzeul Presei „Sever Bocu” are misiunea de a conserva, cerceta, valorifica presa românească și din diaspora și de a evidenția, accesibiliza și disemina informațiile. Scopul muzeului este satisfacerea nevoilor de cultură, educație și recreere a unui public cât mai larg. Tocmai de aceea încă de la deschiderea sa, muzeul a fost gândit ca un spaţiu viu, un punct de documentare pentru elevi, studenţi, cercetători etc., un loc în care se organizează expoziţii tematice, simpozioane, cafenele culturale, lansări de carte, tabere de jurnalism.
Nucleul care a stat la baza înființării muzeului a fost colecția pe care Petre Stoica o deținea. La aceasta s-au adăugat donațiile Bibliotecii „Astra” din Sibiu și ale altor instituții similare din localități precum Galați, Focșani, Bocșa, Timișoara, Jimbolia. De asemenea, redacții ale unor publicații din România și din străinătate au adăugat încă o filă la devenirea și conturarea entității. Totodată, colecționari care au conștientizat importanța punerii laolaltă a presei au recurs la a face donații.
Colecția muzeului cuprinde publicații apărute de-a lungul timpului, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe teritoriul României și în diaspora (Basarabia, nordul Bucovinei, Banatul Sârbesc, Ungaria, Viena, Paris etc.). Limbile în care sunt redactate aceste publicații sunt și ele diverse: română, germană, maghiară, sârbă, croată, turcă, ebraică, engleză, franceză, italiană, bulgară ș.a. Domeniile cuprinse în paginile ziarelor și revistelor sunt numeroase - aici incluzându-se domeniile următoare, dar nerezumându-se numai la ele - istorie, literatură, medicină, modă, sport, industrie. Colecția este structurată cronologic (secolul XIX, 1900-1950, 1950-1989, după 1990), în funcție de limba în care a apărut publicația și din punct de vedere geografic - în țară (având în vedere orașul unde a fost editată - București, Iași, Timișoara, Brașov, Cluj, Sibiu, Arad, Blaj etc.) și în diaspora (Cernăuți, Chișinău, Silistra ș.a). În patrimoniul muzeal se află și diferite calendare, almanahuri, cărți de vizită ale gazetarilor, precum și câteva mașinării ce făceau parte odinioară dintr-o tipografie.
În acest moment muzeul funcționează într-o clădire cu 10 încăperi. Dintre acestea, trei sunt utilizate pentru depozitarea bunurilor. Aici se găsesc ziarele și revistele din secolele XIX, XX și XXI. Spațiul dedicat expozițiilor este generos, implicând un hol și o încăpere de dimensiuni mari, precum și alte două mai mici. În holul de intrare sunt expuse permanent câteva utilaje folosite în procesul de tipărire a ziarelor, precum și câteva numere de ziare, care reflectă multiculturalitatea Banatului, dar și multitudinea de teme tratate de publicațiile aflate în colecție. Ironia și umorul utilizate deseori ca arme de către presa vremii sunt reflectate prin articole și caricaturi mereu actuale. Această expoziție a rămas, în mare, precum a lăsat-o creatorul muzeului, scriitorul Petre Stoica.
Povestea înființării Muzeului Presei certifică faptul că rezultatul trainic apare atunci când entități separate își concentrează eforturile înspre un țel comun. Vitalitatea unei instituții păstrătoare a unui tezaur informațional a fost dată de simbioza dintre cultură și politică, adică de armonioasa colaborare între înțelegerea valorilor identitare și arta de a guverna cetatea.
