În ce altceva stă frumusețea unei comunități, dacă nu în comuniune?! Un loc este viu numai în măsura în care cei ce îl dețin se împărtășesc reciproc cu respect, bună-cuviință, dragoste. Această idee pare ușor utopică, dar, oare, există altă cale? Comunitatea respectivă este obligată de însăși firea lucrurilor să investească în viitorul ei. Investițiile nu se fac numai la nivel financiar. Bunăoară, timpul este și el o resursă prețioasă. De ce să nu-l folosești urmărind câștiguri ce țin de viitor? Și mai mult decât atât, investiția nu se face numai de un organism administrativ sau de vreun grup restrâns de membri. Nu, nu este numai responsabilitatea școlii sau a pompierilor sau a spitalului. Responsabilitatea este a tuturora! O comunitate sănătoasă cere efort din partea fiecărui ins. Cu siguranță că toți trebuie să ne facem treaba acolo unde am fost puși: profesorii în școli și medicii în spitale. Dar trebuie să înțelegem că acest lucru nu este suficient pentru ca membrii acelei comunități să fie educați sau sănătoși. Este nevoie de un efort comun, îndreptat în același sens.
Așadar, nădăjduiesc să nu fiu înțeles greșit. Nu fac apologia nimănui. Nu caut scuze pentru X sau pentru Y. Încerc, însă, să scot în evidență o meteahnă pe care nu știu dacă o au și alte comunități, dar care, cu siguranță, dă bătăi de cap alei noastre. Mă refer la o oarecare lâncezeală tipică pentru mulți dintre jimbolieni, la un fel de complacere. Ne mulțumim cu puțin. Rețele de socializare au devenit un soi de spațiu în care oricine, îndreptățit sau nu, își strigă oful. Sigur, ați putea să mă contraziceți. De ce ar fi asta o problemă? Pentru că ne limităm la a sesiza apariția unei erori și nu căutăm rezolvarea ei. Nu știu, poate că această stare bolnăvicioasă a comunității noastre își are originea în comunism. Sau poate că reprezintă un fel de individualism. Indiferent care i-ar fi cauza știm cu toții care îi este soluția: un efort comun. Nu putem să așteptăm la nesfârșit să avem copii educați trimițându-i doar la școală. E necesar să-i iubim și să-i educăm în familiile noastre. În acest sens este obligatoriu un efort comun. Nu putem să pretindem sănătate numai în urma vizitei la medic. E musai să ne îngrijim de corpul nostru. Urmând același principiu lucrurile devin clare și în ceea ce privește Jimbolia. Nu putem să năzuim spre un oraș exemplar sau spre o comunitate închegată dacă nu ne străduim fiecare dintre noi mai mult decât ne-am străduit până acum: mai multă calitate în demersul nostru sau mai mult timp alocat acțiunii. Realitatea este departe de a fi o fugă dată la toneta cu mâncare fast-food. Nu așa se potolește foamea. Așa se amăgește foamea.
Devenirea Jimboliei nu trebuie și nu se poate face în urma principiului de sus în jos, ci invers, de jos în sus. Altădată orașul era înfloritor pentru că nevoile comunității erau înțelese și satisfăcute de însăși comunitatea. Avem pompieri în urma incendiilor repetate, avem Blythswood în urma abandonului școlar, avem Muzeul Stefan Jäger în urma efervescenței șvăbești, avem... Avem nevoie de astfel de investiții, de acțiuni pornite, în mod sănătos, de jos în sus. Și mai mult decât atât: avem nevoie de membri devotați comunității, de oameni care susțin proiectele pornite de la comunitate și îndreptate spre comunitate. Avem nevoie ca fiecare dintre noi să își aducă aportul la atingerea unui scop nobil. Orice gest pozitiv este binevenit: văruiește-ți pomii, tunde-ți iarba, plantează flori, nu înjura pe stradă, nu arunca gunoaie, salută când intri într-un restaurant, mulțumește-i vânzătoarei, adult fiind salută un tânăr ca să-i dai exemplu, interesează-te de istoria ta, de cultura ta, participă la evenimentele organizate pentru tine, salută-ți vecinii, ajută-i, îndeamnă-i, analizează-te și vezi ce poți îndrepta la tine, critică, dar nu te opri aici, transformă-te într-un exemplu pozitiv.
Așadar, sus inima, Jimbolia! Nădăjduiește, căci speranța te împinge să iei atitudine și să muncești pentru lucrul dorit. Ea te face să îți dorești să fii mai bun. Pentru asta întotdeauna este loc suficient.
