JimboBlues sau Noapte Albastră la Jimbolia, pentru insomniaci - așa se poate numi evenimentul cultural care a marcat Jimbolia pentru o zi (sau pentru o noapte) pe harta itinerarelor muzicale de tip Gărâna.
Și pentru că s-a trecut de la o zi la alta fără să ne dăm seama lăsându-ne duși (sau seduși) pe aripile muzicii, acolo unde cele trei trupe - Moody Stuff, Bega Blues Band și Axis - s-au întrecut pe sine. Nici nu se putea un început mai potrivit pentru trupa Moody Stuff, care atât prin instrumentiști, cât și prin interpreții vocali, a dat viață evenimentului încă de la primele acorduri. De mult nu am mai auzit o... muzicuță. Poate profesionista însă suna așa cum știam eu de demult: uneori săltăreț, alteori trist, dar „mânuită” de un interpret desăvârșit. Piesele, nu puține ca număr, s-au succedat în nota specifică grupului, acesta dovedind că are un repertoriu vast. Am remarcat un cântec specific anilor '50, când în America multă lume apela la... psihanalist. Fără să vreau am făcut legătura cu vremurile de astăzi și aproape că m-am întristat când artista, cu o alură ștrengărească, a interpretat acest cântec vesel surprinzându-ne cu un fluierat băiețesc. Un solo care a lăsat publicul cu răsuflarea tăiată și din care m-am trezit doar la sugestia că viața este frumoasă și merită trăită. Domnul Florian Lungu, a cărui poreclă nu îmi permit să o pronunț din respect și, consider că, nu i se potrivește, a punctat, odată cu schimbarea decorului, niște glume de bun simț care mi-au amintit de vremurile de demult, precum și de cele de azi. A urmat trupa Bega Blues Band, trupă consacrată, închegată și care a venit cu o propunere muzicală interesantă. Am fost plăcut surprins să constat că o parte din piese sunt noi și se află pe un viitor disc. Apreciez, așadar, îndrăzneala de a experimenta a trupei, respectiv a mentorului ei, întrucât, să vii cu piese noi la un public fie și restrâns, dar cu tradiție, este totuși ceva curajos și demn de toată lauda. Dacă ar fi fost numai atât... Trupei i s-a alăturat și o artistă din Turcia: Sanat Deliorman, care s-a integrat rapid și ne-a bucurat cu interpretări deosebite alături de solista româncă. Ambele s-au întrecut pe sine spre satisfacția asistenței care a răspuns pe măsură, din off, cu fluierături de admirație, aplauze spontane și, la sfârșit, cu binemeritatul „brava" sau „bravo” pe care nici subsemnatul nu s-a ferit să le rostească. Publicul a fost excelent în reacții și aproape că a umplut micuța „grădină" a Teatrului de Vară. A urmat trupa Axis care, deși compusă doar din trei membri, a adus un alt ritm, mai rapid, trezindu-ne din reverie, iar solourile la baterie și chitară au impresionat publicul amintindu-ne, la propriu, de J. Hendrix. Unora. Unora le place...blues-ul. O tempora... M-am convins că Jimbolia are, iată, un public format, mai puțin numeros, dar de calitate, care abia așteaptă să i se ofere un spectacol pe măsura așteptărilor și de la care să plece mai senin decât a venit. Se vorbea în invitația-preambul că fiecare spectator poate veni preocupat de un aspect sau altul al vieții. Am impresia că aspectul pozitiv s-a menținut sau chiar îmbunătățit, pe când cel negativ s-a pozitivat, achitându-se astfel prețul biletului de intrare. Un spectacol de la care plec mai câștigat, mai ușor, mai bun și pe care aș mai vrea să-l revăd în aceeași formulă.