Unirea Principatelor Române reprezintă un moment important în devenirea țării noastre. Dar ce înseamnă de fapt această unire? Să fie ea începutul punerii în comun a unui ideal, să fie contopirea într-o singură idee pentru a realiza un obiectiv obștesc? Cuvintele din articolul descoperit în patrimoniul Muzeului Presei „Sever Bocu”, mai exact în publicația „Telegraful Român” din 5 februarie 1859, pot aduce răspunsuri la întrebările de mai sus.
„Telegraful Român” este o publicație ce a apărut pentru prima dată în 3 ianuarie 1853 la Sibiu, însă anul care ne suscită interesul de data aceasta este 1859. În spațiul alocat descrierii evenimentelor petrecute în ziua de 24 ianuarie 1859 întâlnim discursuri ori alocuțiuni ale unora dintre participanți și vedem impactul pe care cuvintele îl pot avea chiar și în ceea ce privește viitorul unei națiuni. Vorbim despre impact pentru că pornind de la cuvintele rostite de D. B. Boerescu pare că toți participanții adunării s-au aliat în același gând. Pentru a evidenția cugetarea colectivă ce s-a format în urma discursului, vă prezentăm o parte acestuia: „Pentru ce suntem împărțiți în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi și voi? Au nu suntem toți români? Au nu avem toți aceeași patrie? Au nu suntem toți fiii aceleiași mume? Pentru ce să zicem noi și voi? De ce să nu zicem noi românii? Nu avem toți aceleași simțiminte pentru muma noastră comună? Care este cauza divisiunei noastre? Care este mărul discordiei dintre noi? Acest măr de discordie să nu-l ascundem. El este Domnia. Cine va fi Domnul? [...]Toți suntem români și nimeni nu voește reul țării sale; nimeni nu ar voi ca candidatul său să ajungă la tron pe arme de sânge sau sprijinit de streini. Ar fi o ofensă pentru țară de a crede că ea a putut trimite la cameră asemenea oameni.
Ca să ne unim toți asupra aceluiași candidat este posibil? Cred că nu; fiindcă am zis, fiecare își are credința sa. Dar a ne uni asupra unui principiu este posibil? Da. Asupra unui principiu ne putem uni, mai cu seamă când acest principiu este cel mai mare al naționalității noastre.
[...] A ne uni asupra principiului este a ne uni și asupra persoanei ce reprezintă ăst principiu. Astă persoană este Alexandru Ioan Cuza, Domnul Moldoviei.
Să ne unim ca frați asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mânile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit cu religiositate o datorie sfântă.”
Finalul discursului surprinde auditoriul năpădit de emoție - unu ochiu nu era secu - și cu un simțământ comun: acela de a-l alege pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești. Unanimitatea afectelor se transpune și în unanimitatea voturilor, iar astfel iau naștere Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Iată, deci, o filă a istoriei concretizată într-un - mai mult sau mai puțin subiectiv - articol de ziar din colecția Muzeului Presei „Sever Bocu”.
Pentru a citi în integralitate articolul din 5 februarie 1859 puteți da click AICI.
