Articol apărut în 5 februarie 1859 în publicația „Telegraful Român” având titlul „Principatele dunărene”. Articolul original a fost scris în limba română folosindu-se alfabetul chirilic. Acesta este textul rezultat în urma transliterației:
Despre modul ce fu urmat cu ocasiunea alegerei domnitorului în România, producem aci un articul din „Naționalul” după Gazeta Transilv.
București, 24 ianuarie. Alexandru Ioan Cuza, Domnul Moldaviei este și Domnul României, prochiematu în unanimitate de adunarea generală a României la 24 ianuarie la 7 oare seara.
Toți știmu că la 22 aceștia să deschiză camera unde să propună din partea guvernului un discurs. În cele dintâi două zile, adică la 22 și 23, camera era despărțită în două taberi - fiecare din aste taberi se privea cu ochi mai mult sau mai puțin de inimici. În deșertu ea mai repeta incidentele ce se întâmplară în aste două zile; atacurile fiecării partide; luptele dintre dinsele; lupte pentru escluderea cutărui membru; intervenția miliției; intervenția poporului; riscurile ce erau gata a se ivi pe fiecare moment; anarhia sigură la care era să fie supusă țara; toate astea sunt lucruri trecute.
În destul că în ziua de 24 dimineața partida progresistă sau națională, văzând că din aste lupte ar rezulta nenorocire țerii, o anarhie, o invazie poate streină; și pe altă parte observându că toate astea provinu din cauza domniei și că astă partidă nu are nici un cadidat otărî a încerca un mijloc de împăcare și grație cu cealaltă partidă espunându-și credința sa și făcând-o să vază că, în ceea ce se atinge de persoana unui candidat la domnie, partida națională e dezinteresată.
După apelul nominal se ceru ca adunarea să se constitue în secret, spre a se face o propunere oficioasă. Adunarea, cu presidentul său și părinții episcopi se retrase în altă cameră și se constitui secret. Acolo, D. B. Boereanu luă cuvâtul și ținu cam acest cuvânt:
„Pentru ce suntem împărțiți în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi și voi? Au nu suntem toți români? Au nu avem toți aceeași patrie? Au nu suntem toți fiii aceleiași mume? Pentru ce să zicem noi și voi? De ce să nu zicem noi românii? Nu avem toți aceleași simțiminte pentru muma noastră comună? Care este cauza divisiunei noastre? Care este mărul discordiei dintre noi? Acest măr de discordie să nu-l ascundem. El este Domnia. Cine va fi Domnul? Fiecare își are convicțiele sale, fiecare își are simpatiele sale personale; fiecare din noi crede că țara sa va fi mai fericită având de Domn pe cutare și pe cutare. Dar discordia esistă, căci nu toți cugetă asemenea. Din astă discordie resultă discreditul camerei, discreditul nostru. Nimeni nu mai are credință ca noi; anarhia nu e departe și inimicul e la părțile noastre. Cum să respingem anarhia? Cum să oprim pe străini? Făcând să piară discordia; făcând să piară ruptul care ne desparte.
Noi declarăm că nu avem nici un candidat, Domnia Voastră aveți vreunul? Se poate. Însă nici unul din noi toți nu cred că a venit aci cu otărâre a face să fie candidatul său cu orice preț. Toți suntem români și nimeni nu voește reul țării sale; nimeni nu ar voi ca candidatul său să ajungă la tron pe arme de sânge sau sprijinit de streini. Ar fi o ofensă pentru țară de a crede că ea a putut trimite la cameră asemenea oameni.
Ca să ne unim toți asupra aceluiași candidat este posibil? Cred că nu; fiindcă am zis, fiecare își are credința sa. Dar a ne uni asupra unui principiu este posibil? Da. Asupra unui principiu ne putem uni, mai cu seamă când acest principiu este cel mai mare al naționalității noastre.
Să ne unim dar toți asupra principiului, asupra acestui mare principiu ce are să reînvieze naționalitatea noastră. Să ne dăm mâna ca frații, să avem să mai trăim câțiva ani și copiii și strenepoții noștri au să moștenească un fiitor glorios creat de noi.
A ne uni asupra principiului este a ne uni și asupra persoanei ce reprezintă ăst principiu. Astă persoană este Alexandru Ioan Cuza, Domnul Moldoviei.
Să ne unim ca frați asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mânile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit cu religiositate o datorie sfântă.”
Încă acest cuvânt nu se sfârșise și lacrimile curgeau mai din toți ochii. D. Doctor Arsachi, om luminat, esperimentat, se sculă spre a areta că acest esemplu nu este unic, că Sveția și Norvegia au un singur rege, măcar că legile lor sunt altele, precum nu este la noi.
Prințul Dimitrie Ghica, care în ajunul acestei zile fusese cel dintâi între colegii săi a face astă propunere, se aridică ca inspirat și cu șiroaie de lacrimi în ochi zise: „Această idee îmi veni, fraților, în acel moment critic de ieri când rolul cu oștirea erau la așa de puțină distanță când un sânge de frați era aproape să se verse! Să ne dăm mâna, să fim frați și să nu trecem asupră-ne blestemul posterității.”
Tot auditoriul plângea. Unu ochiu nu era secu. Prințul Cuza! strigară toți; jurăm a susținea pe Cuza.
E. S. Părintele Mitropolit aridică mânile înaintea icoane sfintei Treime și cu ochii plini de lacrimi, cu o voce tremurândă zise: „Doamne Dumnezeul părinților noștri, aruncă-ți privirea ta asupra inimilor noastre și nu slăbi curajiul fiilor tăi. Unește-i pe toți într-o cugetare și într-o simțire și fă ca inimile tuturor să aibă aceași bătaie pentru țeara lor. Pr. Cuza este unsul tău între noi! Și pentru dânsul jurăm toți că-l vom susține!”
„Jurăm! Jurăm!” strigară toți cu mâinile aridicate către ceru. Și toți mandatarii nației, despărțiți ca inimici până azi, se îmbrățișară cu căldură, cu lacrimile în ochi ca niște adevărați frați.
„Tatăl meu, strigă junele prinț Știrbeiu, este bolnavu și nu are fericirea a fi față la cestă solemnitate sfântă. Vă rog, în numele lui, a i se trimete actul ce-l vom subscrie, spre a-l subscrie și el.”
„Tatăl meu, adăogă junele prinț Bibescu Gr. Brâncoveanu, va ajunge peste puțin; și deși nu are onoarea de a fi deputat spre a putea subscrie acest mare act național, este cel dintăiu a vă arăta prin ruga mea adezia sa și a o face cunoscută nației.”
Așa acești juni prinți dederă o nobilă dovadă asupra despre desinteresarea și patriotismul familiei lor.
„Să trăiască domnul nostru Al. I. Cuza!” mai strigară toți și apoi împreună în sala desbaterilor.
Aci se împărți toată camera în patru secțiuni spre a verifica puterile aleșiloru. Operația se termină în două oare. Fiecare comisiune își ceti raportulu său pe tribuna adunării. Toți aleșii se aflară buni, afară de câțiva care se depărtară neavându majoritatea voturiloru la întâia și singura votare sau votulu pentru dânșii fiind pe față.
Apoi se constitui biroului compusu din doi vice-presidenți: DD Barbu Catargiu și C. Cantacuzino; din patru secretari, din doi supleanți și din trei caestori.
D. Const. Cantacuzino se urcă pe tribună și propusă adunarei că fiindcă camera se află constituată, fiindcă starea țărei nu mai permite așteptare multă spre a-și alege Domnulu, dumnealui propune ca astă alegere să se facă îndată; pe de altă parte, fiindcă convenția zice că Domnulu poate fi născutu românu sau moldoveanu și fiindcă domnulu Moldoviei Al. Cuza e nescutu moldoveanu și are calitățile cerute să se înscrie în lista celorulalți candidați de Domnu ce avemu.
Propunerea se primește în unanimitate.
Apoi părintele mitropolitu, cu crucea în mână făcu jurământulu obicinuitu la alegerea Domnului. Toți deputații repetară acelu jurământu.
După aceea se chemă fiecare, după ordine alfabetică, sărută crucea și evanghelia, jură din nou și priimi buletinulu spre a-și scrie candidatul său.
Față de votare era 64 de membri, doi lipsindu din cauză de boală, ceilalți din cauză de vacanță. Secretarii deschiseră urna de votu; fiecare votu se ceti tare și la sfârșitu se aflară 64 de voturi, adică unanimitate completă pentru Al. I Cuza.
E. S. Părintele Mitropolit la șapte oare seara îl proclamă Domnu al țărei față cu domnii reprezentanți ai puterilor streine, față cu nemerosu publicu, față cu unu poporu de peste 30 de mii de oameni care umplea curtea și totu dealulu mitropoliei.
Bande de muzică întonară imnulu, clopotele sunau cu toată puterea, mii de torțe se aprinse deodată și mii de strigăte repetară „Să trăiască domnul nostru Cuza!”. D. B. Boerescu se urcă pe tribună și după ce arătă adunării mărimea actului ce ea a făcutu și recunoștința nației întregi, aduse aminte că astă alegere nu e în contra convenții, că din contră se întărește și face posibilă astă convenție; căci cum românii ar fi putut-o esecuta dacă ei ar fi avutu doi prinți de origini diverse? Camerile atunci ar fi fostu iarăși diverse, comisiunile centrale ar fi fostu diverse și de aci ar fi resultatu că nici o lege de interesu generalu nu s-ar fi pututu face, unirea de astăzi este personală, iar nu politică; avem unu singuru Domnu atâtu noi, cât și Moldovenii, dar avem două guverne: ceea ce e absolutu conformu convenției din Parisu.
Prințului Dimitrie Ghica ocupându apoi tribuna dete omagiu majorității camerei, care arătă cea mai nobilă desinteresare și patriotismu, lăsând orice candidatu alu său spre a se uni la unu principiu așa de mare.
Așa astăzi putem zice cu adevăratu: „nu mai sunt clase, nu mai sunt privilegiați, ci toți sunt români, căci toți au arătatu că sunt capabili de a renunța la orice interesu particularu, pentru interesulu cel mare și naționalu alu României. Ziua de 24 ianuarie va fi cea mai mare zi din istoria noastră; căci după mai mulți seculi de umilință și suferințe, toate clasele societății noastre își dete mâna spre a-și aridica împreună naționalitatea căzută și persecutată,..”.
După alegerea Domnului Alexandru I. Cuza se prefăcu capitala României într-o mare de făclii și lumini;
Îndată se împroviză o iluminăciune măreață și coductu împuitoriu cu făclii precedate de bande muzicale și de unu batalionu miliție română. O generală entuziasmare cuprinse totu orașul care răsuna cu urări: „Să trăiască prințulu României Al. I. Cuza!”. Într-aceea telegramele erau în cea mai mare activitate cu respândirea știrei acesteia în toate părțile. În Iași se primi această știre cu unu entusiasmu fără margini. Prințulu Al. I. Cuza îndată-și și puse un guvernulu provisoriu în București, stătătoriu din domnii Golescu, Dim. Ghica și Spătariul (supremul cap al miliției) Vlădoianul. Pe joi se aștepta prințul alesu să viă la București și că-și depună jurământulu constituționalu.
