top of page

Ș(o)apte... de poveste

Povestea reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de răspândire culturală. Prin ea membrii unei comunități transmit între ei nu doar informații, ci și deprinderi. Acest principiu este ușor identificabil în cazul tinerilor și, mai ales, al copiilor.


Așadar, povestea nu trebuie să lipsească din binele pe care adulții îl fac celor mici. Pe acest considerent s-a născut și proiectul ‹‹Ș(o)apte... de poveste››. Scânteia declanșatoare a acțiunii a aparținut Hambarului cu Carte, după care a urmat o sinergie între această entitate și Primăria Orașului Jimbolia prin reprezentantele sale: Muzeul Presei ‹‹Sever Bocu››, Televiziunea Jimbolia și Casa de Cultură a Orașului Jimbolia. În cadrul acestei activități se vor citi șapte povești sau basme, fiecare descriind un colț al Lumii. Înregistrările sunt programate să apară în mediul on-line și, prin urmare, vor fi accesibile copiilor doritori.


Proiectul are ca obiective familiarizarea micuților cu cititul, dezvoltarea capacității imaginative a acestora și deprinderea aptitudinii de identificare pe hartă a continentelor. Fiecare episod se difuzează sâmbăta, de la ora 18.00, începând cu 1 august 2020, pe contul de Facebook Hambarul cu Carte. Primul popas a avut deja loc în Japonia. Urmăriți basmul ‹‹Fata din pepene›› accesând linkul de mai jos.


60 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page