top of page
Poza scriitoruluiJimboBlog

Programul cultural al lunii august 2021, la Jimbolia

Actualizată în: 10 aug. 2021




Expoziție de fotografie „Restrospectiva Zilelor Jimboliene” - 6 august

Poate că cel mai bun moment dedicat unei retrospective a festivalului Zilele Jimboliene este un moment ca acesta, de acalmie. De aceea, Muzeul Stefan Jäger propune publicului o expoziție de fotografie din arhiva TV Jimbolia. Momentul va fi completat cu un recital de muzică folk, susținut de muzicianul Marius Mihalca. Evenimentul are loc la Muzeul Stefan Jäger de la ora 19.00


Kirchweih-ul Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Wendelin” - 7 august

Parohia Romano-Catolică „Sfântul Wendelin” își serbează hramul. Cu această ocazie, trupele de dansuri șvăbești Hatzfelder Pipatsche vor prezenta programul tradițional al acestei deosebite sărbători. Liturghia începe la ora 17.00, la biserica romano-catolică din centrul localității Jimbolia


Concert din compozitori bănățeni - 8 august

Concertul va fi susținut de muzicienii cu origini jimboliene Aida Marc și Antoniu Marc. Vor fi interpretate piese pentru voce și pian, compuse de muzicieni bănățeni: Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Sabin Păuța și Emmerich Bartzer, reprezentant de seamă al culturii șvăbești din Jimbolia. Evenimentul va avea loc la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Wendelin” din centrul localității, de la ora 19.00.


Concert și expoziție „Celula Creativă: reeducarea continuă” - 11 august

Prezentul proiect aparține Asociației SEMN și are caracter itinerant, fiind prezentat în Gherla, Alba Iulia, Jimbolia, Reșița, Brașov, Câmpina, Constanța și București. Evenimentul va fi multidisciplinar - sculptură, muzică, poezie - și va fi prezentat de Andrei Bălan (sculptură, chitară soundscape), Călin Torsan (saxofon, atmosfere) și Dan Ionescu (videomapping, electronice). Proiectul este dedicat celor care au fost întemnițați pe nedrept în închisorile comuniste. Acțiunea va avea loc la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia de la ora 20.00.


Picnic caritabil - 14 august

Evenimentul este organizat de Rotary Club Jimbolia și se va desfășura la Baltă începând cu ora 16.00. Pentru participarea la acest eveniment este nevoie de taxă de participare. Chitaristul Florin Țubucan va susține un recital.


Hramul Bisericii Ortodoxe „Buna Vestire” - 15 august

Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Jimbolia își sărbătorește cel de al doilea hram. Sfânta Liturghie începe la ora 10.00, iar slujba specifică rugii de la ora 16.00.


Concert TM Groove & Maria Hojda (Art Cover Band) - 16 august

Concertul va avea loc la Casa de Cultură a Orașului Jimboliia începând cu ora 19.00.

Distribuția:

Mircea Ardeleanu Jr. - bass

Marcelle Poaty-Souami - keyboards

Florin Cvasa - tobe

Horea Crisovan - chitară

Maria Hojda - voce

Deian Feniat - sunet


Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page