top of page

Fii-lumină ai învierii

Actualizată în: 1 mai 2021

Oamenii adunați în jurul liniștii abisale așteaptă una din două: fie o eternitate inertă, care - deci - nu e, fie sălășluire veșnică în substanța (ousia) dragostei neschimbabile, nepieritoare. Prin urmare, sunt strânși laolaltă pentru că le lipsește lumina: din ochi, din faptă, din cuvânt. Au avut-o, dar au pierdut-o atunci când au ales să înlocuiască iubirea pentru creator și pentru cei aproape sau departe ai lor cu mărirea exagerată a propriului sine. S-au înălțat babilonic atât de mult, încât în ei, în același chip, a început să coclească neînțelegerea. Ce mult își doresc scăparea din zadarnica, sisifica mărire deșartă! Așteaptă așadar râvnind mântuirea.


Dintr-o dată liniștea întunecimii desăvârșite e tulburată precum apa din scăldătoarea Vitezda! Dragostea materializată în Cuvânt îndeamnă la nădejde. „Veniți de luați lumină!” răsună în negura sufletească a fiecăruia. Accentul Cuvântului cade pe Verb. Logosul se oferă pe sine și totul capătă un rost. Scânteia lămuritoare aleargă pe la oameni ridicându-le vălul de pe ochi. Încă nu s-au luminat cu toții, dar în crepusculul dimineții cei ce și-au recăpătat vederea privesc pereții bisericii. Fiecare suflet, pe rând, constată cum se prăvălesc solzii însingurării. Pe zidurile dragostei ce se aprinde din ce în ce mai puternic se pot vedea fețele sfinților. Ce fior! Psalmistul notează copleșit sub inspirația adevărului cum Duhul mângâierii se prelinge „ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui” (Ps 132). Îngerul veterotestamentar, cel care l-a-ncercat pe Iacov, limpezește calea de urmat intonând îndemnul: „Fii lumină a învierii!”. Lămuriți, oamenii înconjoară întreit, în numele ei, dragostea. Cercurile lucitoare devin mărturii ale înivierii. În sfârșit, lumina luminează tuturor! Lumina adevărului, lumina care risipește întunericul, lumina care nu poate fi pusă sub obroc, lumina lumii! Fii tu lumină a învierii ca să fim cu toții fii-lumină ai învierii!



*Fotografie: Învierea, Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”, Jimbolia, 2015, Sergiu-Petru Dema


Învierea, Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”, Jimbolia, 2015. Fotografie: Sergiu-Petru Dema
Fii-lumină a învierii!


Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentários


bottom of page