Pe lângă faptul că este un bonom, Vasile Chici este și artist al sculptării lemnului. Deși trăiește în Jimbolia de doar aproape 10 ani, prezența sa în localitate a ridicat nivelul artistic al acesteia, întărindu-se astfel istorica idee conform căreia orașul trebuie înțeles în context zonal ca o așezare cu statut de centru cultural. Meșterul este originar din Sălaj, dintr-o regiune în care timpul parcă se scurge pe alte făgașe, molcom și liniștit, în consens cu nervurile lemnului. De altfel, în același mod lucrează și domnul Chici atunci când încearcă să dea formă obiectului ascuns în trunchiul vreunui copac. Această artă străveche pare înrădăcinată în propria-i ființă. Nici nu e de mirare, având în vedere dragostea sa pentru artă, pentru natură, pentru frumos.
Vasile Chici nu este originar din Jimbolia
Satul natal, Borza, trebuie să fi contribuit la formarea legăturii ce se dovedește a fi indisolubilă: artist - natură - sculptură. Până la urmă, pare că această înlănțuire se poate repeta într-un mod circular, întotdeauna contribuind la extinderea ciclului vieții. Și nu doar copacul capătă noi sensuri prin sculptură, având posibilitatea să devină un obiect de artă cu o durată de viață îndelungată, ci și artistul. Vasile Chici, prin ceea ce întreprinde, își perpetuează credințele, meșteșugul, personalitatea. Iar asemenea locului de baștină, ce nu și-a schimbat caracteristicile prea mult de-a lungul vremii, artistul rămâne statornic în viziunea pe care dorește să o transmită lumii. Chiar dacă la scurtă vreme după momentul nașterii sale, 13 aprilie 1950, familia dumnealui se mută în orașul Jibou, pare potrivit a menționa că impresia pe care o ai după o întâlnire cu Vasile Chici este aceeași pe care o simți atunci când după mult timp petrecut într-o agitație continuă ajungi într-o zonă rurală, liniștită, unde timpul devine palpabil, căci conștientizarea lui capătă alte sensuri.
Principalul motiv al desprinderii de satul Borza a fost acela că tatăl, Iosif, obținuse un loc de muncă la calea ferată, fiind mecanic de locomotivă în cadrul Căilor Ferate Române. Familia Chici avea șapte copii. Mama, Varvara, le-a dat naștere între 1939 și 1953. Ce de clinchete s-or fi format din vocile atâtor copii, toate rămânând gravate în amintirile celor doritori să le ducă mai departe. Și tot în tonul transmiterii unor informații menite să șlefuiască personalități și să formeze caractere a debutat, în 1957, ciclul primar pentru Vasile Chici, unde până în 1961 și-a însușit noțiunile de bază. Înclinația pentru artă exista din fragedă copilărie, dar abia mai târziu a devenit subiectul principal al educației sale. Astfel, între 1961 și 1965 a urmat cursurile școlii gimnaziale, pentru ca în 1969 să devină absolventul Liceului de Cultură Generală, actualmente cunoscut sub numele Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou. Domnul Chici este de profesie tehnician de radiocomunicații, în perioada 1969-1971 frecventând Școala Tehnică de Telecomunicații din Timișoara. Văzând acest parcurs poate fi dificil de imaginat că latura artistică a mai putut să iasă la iveală, mai ales după ce Vasile Chici obținuse un loc de muncă la stația de radio din Satu Mare. Dar cum lucrurile nu sunt niciodată întâmplătoare, ci se petrec cu scopuri pe care uneori le deslușim cu greutate, drumul domnului Chici ajunge la o bifurcație. Însă evenimentele nu decurg așa cum ne-am aștepta, fiindcă nu a fost nevoie să se meargă doar pe un drum, ci ambele au putut fi continuate. De fapt, înclinația spre artă a fost mereu prezentă, iar din clasele mici era deja recunoscut pentru scrisul caligrafic și desen. La școală întotdeauna ora de desen, fie el și tehnic, a fost un prilej de bucurie. Așa se face că în 1975, Vasile Chici începe Școala Populară de Artă din Satu Mare, secția pictură. Acesta frecventează cursurile instituției și pe fondul timpului liber pe care îl avea la serviciu, lucrând câte 24 de ore, apoi beneficiind de trei zile libere. Timp de doi ani a fost elevul lui Ioan Popdan, un foarte bun pedagog după spusele domnului Chici. Acest profesor a fost și cel care l-a îndrumat spre a alege sculptura și modelajul.
Primăvara anului 1976 a venit cu un suflu proaspăt, căci Vasile Chici și-a găsit un nou loc de muncă, în cadrul aceleiași Direcții de Radio și Televiziune din Cluj, de data aceasta mai aproape de casă. Este vorba despre Stația de Televiziune Mogoșa, din Maramureș, unde a activat până în anul 2009, când s-a pensionat la cerere. Reverberațiile sugestiei profesorului de la Satu Mare l-au urmărit, așa că nu a trecut multă vreme și a început o nouă etapă de învățare. Școala Populară de Artă Baia Mare, secția sculptură, a fost locul unde Vasile Chici s-a simțit ca acasă, în perioada 1982-1985, fiindcă aici relația lui cu lemnul a căpătat alte însemnătăți. Profesorul care l-a îndrumat în cadrul acestei instituții de învățământ l-a angajat la atelierul pe care îl avea, începând cu anul 1985. Au lucrat împreună până în momentul plecării dascălului în America, punct în care a preluat afacerea alături de Angelica, pe care o cunoscuse în 1989 și cu care s-a căsătorit în luna octombrie a anului 1990. Asemenea oricărui început, primii pași pe calea întreținerii unei afaceri au fost dificili. Perioada imediată preluării a fost marcată de o inflație foarte mare, astfel că domnul Chici afirmă că din banii câștigați pentru un iconostas la care a muncit timp de șase luni a reușit să achiziționeze patru anvelope pentru o mașină Oltcit și un televizor color. În vremea aceea, avea încă patru angajați, așa că acesta a reprezentat un moment de cotitură, o clipă în care putea decide să renunțe, însă asta nu s-a întâmplat. Comenzile care nu au încetat să vină l-au motivat să continue, chiar dacă treptat s-a ajuns ca doar dumnealui și Angelica să rămână angajați ai firmei.
Câteva lucrări realizate de Vasile Chici, sculptor din Jimbolia
Cele 14 iconostase și lucrările de mobilier bisericesc pentru lăcașe de cult din Maramureș, Satu Mare, Sălaj ori Sibiu sunt dovada unei pasiuni ce încă este întreținută de dragostea pentru frumos. La acestea se adaugă 10 uși realizate pentru Biserica Ortodoxă „Sfântul Ilie” din Baia Mare, uși despre care artistul afirmă că însumate au reprezentat mai mult decât un iconostas. Prietenia dintre Vasile Chici și lemn nu are niciun intermediar. Este o relație în care nu intervine nimic. Sunt doar mâinile crăpate de atât de multe mângâieri asupra lemnului ce a devenit o extensie a personalității artistului. Sunt doar chemarea care nu-și va stinge nicicând vocea și auzul ce e întotdeauna pregătit să o asculte. Viteza de execuție pe care ar putea să o ofere o mașină nu îi surâde lui Vasile Chici. De ce? Tocmai pentru că s-ar pierde din lirism, ar lipsi atingerea atât de necesară găsirii nodurilor ce trebuie înlăturate atunci când se realizează o lucrare ce e menită să dăinuiască 300 sau 400 de ani, modelul dantelat al lemnului ar tânji după mulțumirea pe care o simte artistul atunci când duce la bun sfârșit o lucrare.
Dragostea domnului Chici este dusă mai departe nu doar de arta pe care o creează, ci și de cele două fiice ale sale. Noemi este absolventă de filologie a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, în prezent fiind pedagog. Andrea a finalizat Facultatea de Medicină, iar în momentul de față profesează ca medic neurolog în Elveția. Fiecare dintre cele două fiice are doi copii, Vasile fiind bunicul a trei băieți și a unei fete.
Același sentiment l-a îndemnat să se mute și la Jimbolia, urmând-o pe soția sa, Angelica. Aici continuă să îmblânzească chiar și cel mai noduros lemn, liniștea orășelului aducându-i aminte de Jibou, localitatea în care a crescut. Tradiția șvăbească a rânduielii și bunei înțelegeri pe care a întâlnit-o în acest loc din vestul țării îl face să își continue cu aceeași ardoare dorința de a crea. În prezent lucrează pentru Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” din Jimbolia, atelierul fiindu-i loc de conectare cu lemnul.
În cele ce urmează notăm câteva lucrări realizate de Vasile Chici:
iconostas la Biserica Ortodoxă Lăpușel, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Ilba, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Săbișa, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Necopoi, județul Satu Mare;
iconostas la Biserica Ortodoxă Vălenii Șomcutei, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Dumbrăvița, județul Maramureș;
iconostas la biserica Mănăstirii Greco-Catolice Prislop, comuna Boiu Mare, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Boiu Mare, județul Maramureș;
iconostas la biserica Mănăstirii Izvoare, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Poiana Cehului, Cehu Silvaniei, județul Sălaj;
iconostas la Biserica Ortodoxă Săpâia, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Posta, județul Maramureș;
iconostas la Biserica Ortodoxă Sadu, județul Sibiu;
iconostas la Biserica Ortodoxă Vad, județul Maramureș;
10 uși la Biserica Ortodoxă „Sfântul Ilie” din Baia Mare;
două troițe mari în Tălmaciu, județul Sibiu;
o troiță mare în Boița, județul Sibiu;
o troiță mare la Mănăstirea Memorialului de la Aiud, județul Alba;
o troiță mare în Dumbrăvița, județul Maramureș;
multe alte uși și piese de mobilier bisericesc.
Prezența lui Vasile Chici la Jimbolia oferă spațiului cultural-artistic un suflu autentic, candoare și lirism. Aceste trei noțiuni reprezintă, de fapt, doar câteva dintre valorile ce îmbogățesc spațiul local de la descălecatul meșterului în lemn. Ar mai fi ceva de spus. Dumnealui Chici este dornic să transmită meșteșugul mai departe. Tineri sau adulți deopotrivă îl pot contacta în vederea materializării acestui deziderat. El oferă unicitate comunității prin faptul că ceea ce lucrează și felul în care o face sunt acțiuni singulare în zona Jimboliei, poate chiar a Banatului de Câmpie. De ce nu ar alege cineva să își însușească o abilitate atât de rară?! Prelucrarea lemnului în așa fel încât dintr-o materie brută să rezulte o operă de artă nu este nicidecum la îndemâna oricui. Și dacă tot vorbim despre unicitate, a putea să înveți de la domnul Chici reprezintă o șansă cu adevărat unică, pe care ar fi bine să o îmbrățișeze măcar unii locuitori ai Jimboliei.
*Articolul a apărut în cartea Personalități din Panteonul Jimboliei, volumul V avându-l coordonator pe Dragomir Ciobanu