Orice cultură dezvoltă în jurul persoanelor care dovedesc fapte vrednice de laudă un halou al respectului. Cinstirea arătată față de aceste elemente ale unei comunități naște - sau cel puțin ar trebui să nască - în sufletul unor membri mai tineri dorința de a participa în mod activ la propășirea corpului imaterial comun.
Dicționarul universal al limbei române, ediția a VI-a, apărut în 1929, spune despre termenul „erou” că desemnează pe „cel ce se distinge prin o vitejie extraordinară, prin înălțimea caracterului sau prin nobleța-i sufletească”. Prin urmare, chemarea spre îmbrățișarea unor astfel de trăsături este universală. Fiecare trebuie, într-unul sau mai multe momente ale vieții, să arate că are capacitatea de a se pune în slujba aproapelui său, de a căuta ajutorarea acestuia chiar și în detrimentul propriei bunăstări.
Raportul comunității față de aceste piese importante ale angrenajului colectiv trebuie să fie unul bazat pe considerație. Eroii nu trebuie uitați, iar eventualitatea unei astfel de acțiuni nu poate decât să arate că în interiorul grupului există o problemă ce afectează identitatea și, prin urmare, coeziunea grupului.
Se naște, așadar, întrebarea: au uitat sau nu jimbolienii de cei șapte antifasciști? În ambele situații se cuvine o reamintire a faptelor pentru care aceștia au fost odinioară recunoscuți. Cu privire la povestea lor am avut ocazia să discutăm cu profesorul Detlef Strunk. În urma dezbaterii, domnul Strunk a evidențiat anumite aspecte interesante.
Istoria celor șapte începe și se termină în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Mathias Schmidt, Nikolaus Petri, Peter Höfler, Johann Farle, Johann Keller, Ferdinand Koch și Johann Lehoczky au fost jimbolieni care, deși germani în preponderență, au afișat în mod public un discurs - intenționat sau nu - îndreptat împotriva fascismului și a politicii desfășurate de Hitler. Sigur că nu erau singurii jimbolieni care adoptau o asemenea poziție, însă ei au fost cei ale căror vieți au fost curmate tocmai din cauza convingerilor exprimate.
În vremea respectivă în Jimbolia era cantonată o grupare ce desfășura activități pro hitleriste. Unul din conducătorii acesteia a crezut că se cuvine a înnăbuși manifestările potrivnicilor prin asasinarea celor șapte jimbolieni. Câțiva dintre ei au fost omorâți în casele proprii prin asalt armat, iar ceilalți au fost executați undeva în spatele Morii Pannonia, adică în spatele FNC-ului. Din câte știm, domnul Valerică Niculescu se ocupă de scrierea unei cărți care să amintească de nedreptatea făcută celor șapte. Prin urmare, nu vom prezenta alte detalii în afară de specificația că cei executați au fost obligați să își sape propriile morminte. În ziua de astăzi trupurile lor se odihnesc în cimitirul din localitate.
A doua nedreptate făcută acestor jimbolieni constă în transformarea lor în eroi comuniști. Regimul instaurat în Jimbolia, după înlăturarea Regelui Mihai de la conducerea României, a considerat că imaginea celor șapte ar putea fi utilizată în folosul propagandei comuniste. De la convingerea antihitleristă a eroilor jimbolieni și până la transformarea lor în exemple care să susțină concepția bolșevică nu a mai fost decât un pas. Așadar, în memoria lor a fost dezvelit în anul 1954 monumentul care se află în mijlocul parcului de pe lângă clădirea primăriei. De asemenea, șapte străzi aflate pe teritoriul Jimboliei au primit numele lor.
După Revoluția din 1989, probabil că pe fondul unei nedumeriri cu privire la esența comunistă sau nu a celor șapte, s-a luat decizia înlăturării numelor lor din denumirea străzilor.
Astăzi, după aproape 80 de ani de la prima nedreptate făcută celor șapte de către hitleriști, după o bolșevizare forțată a identității lor, după nedumerirea capitalismului postrevoluționar, ne aflăm în pragul altei inechități: îi dăm sau nu uitării pe cei care au murit pentru îndrăzneala de a arăta că anumite fapte nu sunt conforme cu noblețea sufletească ce ni se cere tuturor.
#ceișapteeroijimbolieni #monumentulcelorșapteeroijimbolieni #cdeculturaJimbolia #c_de_culturaJimbolia #unarticolpezi
