Sute de oameni care lucrează la fabricile din nordul Jimboliei trec zilnic pe lângă ea. Oare câți îi mai observă frumusețea neapusă? E greu de zis… Bătrâna doamnă se ține încă bine, pentru că în tinerețe a stat de atâtea ori în fața vicisitudiniilor. Așa că până și acum, în jurul centenarului, așteaptă cu demnitate reabilitarea numelui terfelit prin trecerea timpului și prin uitare.
Personificarea aceasta i se potrivește de minune Casei Decker, căci despre ea este vorba. Pereții încă îi sunt tencuiți cu râsetele sau lacrimile familiei care a locuit-o. Devenirea ei este fabuloasă și vădește un contrast izbitor. Familia Decker a fost una dintre cele mai bogate din istoria Jimboliei, având un parcurs croit din culmi ale fericirii și din hăuri parcă interminabile: naștere, moarte, renaștere. Și pe urmă de la capăt, nu o dată, nu de două ori, ci mai mult decât atât…
Fabrica din Jimbolia care a renăscut precum pasărea Phoenix
În 1878, Rudolf van Dekker, olandez la origine, a înființat în Jimbolia, în apropiere de Conacul Csekonics, un atelier de confecționat pălării. Afacerea a înflorit până într-acolo încât a fost nevoie să se construiască o fabrică în toată regula, ceea ce s-a și întâmplat în partea de nord a localității, pe malul sudic al bălții care aparține astăzi de pensiunea Eden. Însă la începutul Primului Război Mondial, în urma unui artificiu financiar, familia s-a aflat în postura de a nu mai avea majoritatea în cadrul acționariatului, lucru sinonim cu pierderea controlului asupra propriei companii. Totuși, a refuzat să capituleaze și a decis să construiască altă fabrică în imediata vecinătate a celei vechi, pe locul în care astăzi funcționează compania Wittronic, iar în vremurile socialiste producea fabrica de nasturi.
Cu toate greutățile ce i-au stat înainte, întreprinderea și-a dezvoltat un bun renume. În jurul anului 1912 funcționau sucursale la Kikinda, Szabadka, Oradea și depozit la Budapesta (1), având ca piață de desfacere Ungaria, Austria, România și Italia (2). De-a lungul existenței sale s-a confruntat cu multe neajunsuri: a suferit în cele două deflagrații globale și a fost aproape de faliment în timpul crizei economice de la începutul anilor 1930, când în Jimbolia s-au închis întreprinderi ce dădeau de lucru mai multor sute de localnici. Deși a trecut prin greutăți repetate, Fabrica de pălării Decker a reușit să funcționeze până la naționalizare.
Fabrica din Jimbolia pe care sârbii nu au vrut să o piardă
Un moment excepțional s-a petrecut în 1923, după ce între România și Iugoslavia avusese loc o înțelegere în urma căreia Jimbolia - care se afla în Iugoslavia din 1918 - urma să fie lăsată românilor. Irene van Dekker, fiica unuia dintre patroni, notează așa într-o autobiografie: „Într-o seară, nu la mult timp după nefericita primire a lui Nincic, tata ne-a citit o scrisoare din Belgrad, trimisă către Fabrica de Cloșuri și Pălării Dzombolj, prin care se propunea ca aceasta să se mute la Belgrad înainte ca teritoriul să fie predat românilor. Familia urma să primească compensații pentru bunurile ce rămâneau în urmă, cât și pentru costurile de mutare. În speranța că domnii Decker vor accepta această propunere se aștepta o hotărâre și un răspuns urgent” (3). Concluzia acestei afirmații este evidentă: statul sârb a înțeles valoarea fabricii și dorea să nu o piardă.
Însă întreprinderea a fost apreciată și în România. Ministerul de industrie și comerț a decorat pe cei doi conducători, Robert și Franz Decker, fiii fondatorului Rudolf, de la care preluaseră afacerea, cu medalia meritului comercial și industrial (4). Înainte de naționalizare, „fabrica avea legături strânse în Turcia și Egipt” (5) și sucursală și depozit la București. (7). În Jimbolia, punctul de desfacere se găsea în palatul Szinberger (6), o altă construcție deosebită aflată în centrul localității.
Sunt încă multe detalii remarcabile referitoare la fabrica de pălării Decker. De exemplu, trebuie amintit că a câștigat o medalie de argint la Expoziția de Meșteșugărie și Industrie de la Jimbolia, în anul 1908 (8) sau că datorită acestei familii a fost continuată crearea unei proprii identități a patrimoniului orașului Jimbolia.
Luxul din casa fraților Decker din Jimbolia
Bătrâna Doamnă despre care se amintea la început este doar una dintre locuințele Decker, ce aveau statutul de vilă, precum bunăoară Vila Cornelia sau Vila Irene. Casa la care facem referire se numea Vila Fraților (germ. Brudervilla) pentru că fusese utilizată de Robert și Franz. Probabil că acesta este motivul pentru care frumoasa construcție a fost realizată utilizându-se simetria, deși s-ar putea argumenta că valoarea simbolică nu trimite doar înspre înfrățire, ci și înspre prima fabrică a familiei Decker, cea pierdută o dată cu pachetul majoritar al acțiunilor, care se afla în imediata vecinătate a noii fabrici și care a funcționat tot până la naționalizarea din 1948. Despre Vila Fraților, Irene van Dekker notează în aceeași autobiografie așa: „De un an locuiam în vila frățească de la fabrică, pe care maestrul constructor Jänner o proiectase și o construise atât de frumos, cu mai multe terase, alcovuri, curburi, arcade, florilegii și frontoane. Între cele două frontoane identice fixase o plasă de sârmă, invizibilă de jos, pe care avea montate litere mari de aur, vizibile cu ochiul liber: «DECKER». Prin mândrețea sa mic-burgheză, toată treaba părea oarecum arogantă, dar nu nepotrivită, având în vedere atașamentul fraților față de familie. Interiorul apartamentului rămăsese același cu cel care fusese mutat din apartamentul închiriat. Doar salonul spațios era combinat cu mobilier antic valoros, iar perdelele delicate de tul alb, adunate în fața alcovului, dădeau întregului o notă elegantă. Piri a proiectat, a comandat și a montat abajurul de mătase pură, pe care ea însăși îl acoperise cu batic roșu, și care se potrivea cu masa aferentă. Scaunele uneia dintre alcovuri au fost retapițate cu brocart roșu, iar colțarul Biedermeier cu galben-auriu.” (9)
Reiese din citatul reprodus că autorul acestei superbe case este Johann Jänner din Jimbolia, un important proiectant și constructor, de numele căruia se leagă mai multe edificii cu valoare de simbol pentru spațiul local: excepționala Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihai, Casa de Cultură sau Ștrandul Treiss. Casa Decker din Jimbolia se încadrează bine în această listă.
Pentru Jimbolia păstrarea acestei case este absolut necesară! Ea nu este relevantă numai din punct de vedere istoric, ci contează și pentru prezent și pentru viitor. Pusă într-un context favorabil, ea ar atrage însemnate avantaje atât pentru actualul proprietar, cât și pentru întreaga comunitate. Să o însoțim pe bătrâna doamnă înspre reîmprospătarea frumuseții!
Bibliografie:
(1) Kormos, Alfréd; Pénzügyi Compass; Második kötet, Budapesta, 1913, p. 1542;
(2) Borovszky, Samu; Torontál Vármegye, 1912, p. 245;
(3) van Dekker, Irene; Rote Dornen; p. 74;
(4) Două frumoase sărbători ale muncii în Banat; Dimineața, 17 iulie 1934; p. 5;
(5) Concordatul fabricii Decker din Jimbolia; Argus, 28 aprilie 1930, p. 5;
(6) Schmidt, Katharina; Unser gemeinsamer Lebensweg; Heimatblatt Hatzfeld 2005, p. 105;
(7) Viitorul, 25 iunie 1936, p. 100;
(8) Supliment al numărului 17 din anul 1909 al publicației Magyar Ipar, Budapesta, 1909, p. 59;
(9) van Dekker, Irene; Rote Dornen, p. 73-74.
Prezentul articol face parte dintr-o colecție de texte elaborate în cadrul proiectului Strategia de dezvoltare locală prin patrimoniu a orașului Jimbolia. La rândul său, acesta este elaborat de Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) prin Polilinia SRL și Centrul de Cercetare în Urbanism și Arhitectură, cu sprijinul financiar al Agenției pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest (ADR Vest).
Autorii articolului: Ștefana Bădescu și Sergiu Dema. Ștefana Bădescu este arhitect, profesor în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Sergiu Dema este directorul Casei de Cultură a Orașului Jimbolia.