Doamna Angelica Chici, artist vizual ce locuiește în Jimbolia, participă zilele acestea la Simpozionul Internațional de Arte Vizuale „HUMAn”. Evenimentul are loc în perioada 6-16 august 2020, la Cucuteni, în Moldova, și este organizat de Atelierul de Artă „Ionela-Sandrina Mihuleac”.
Localitatea gazdă este celebră pentru că numele său desemnează una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Pentru doamna Chici, acest aspect are valoare simbolică, dumneaei alegând ca temă pentru lucrările realizate în cadrul simpozionului ciclul naștere-moarte-renaștere.
Ultimul dintre cei trei termeni trebuie înțeles nu doar în conformitate cu metamorfoza materiei, ci și cu învierea sau revigorarea sufletească, adică nașterea din nou. Artiștii participanți sunt înconjurați zilnic de aproximativ 40 de copii de-ai locului, cărora li se deschid, prin ateliere de creație, noi perspective de înțelegere și promovare a frumosului. Tinerii au ocazia să învețe despre ceramică, pictură sau colaj de la cei 4 artiști rezidenți ai simpozionului, dar și despre artele spectacolului de la alți 5 artiști invitați. Deși ediția de anul acesta, a XI-a, se desfășoară cu un număr restrâns de creatori, diversificarea ofertei culturale face ca activitățile organizate în cadrul simpozionului să fie atractive pentru comunitatea locală.
Experiența acumulată în cadrul unui astfel de eveniment este prețioasă nu doar pentru public, ci și pentru artist, după cum însăși doamna Chici mărturisește. De altfel, succesul unei asemenea acțiuni stă în strânsă legătură cu armonizarea între cele două categorii de participanți.
Comentários