top of page

Care este domeniul care a schimbat Jimbolia pentru totdeauna?


Lucrări agricole într-o curte șvăbească, 1930; Foto: Josef-Franz Engelmann, Heimatblatt 2005
Lucrări agricole într-o curte șvăbească, 1930; Foto: Josef-Franz Engelmann, Heimatblatt 2005

În urmă cu aproape 300 de ani, aspectul geografic al regiunii a trecut prin modificări importante provocate de îndiguiri și desecări. Jimbolia se află într-o zonă inundabilă asupra căreia au acționat de-a lungul secolelor mai multe ape curgătoare. La distanță de doar câțiva kilometri curg Mureșul, Aranca, Bega, Bega Veche, Timișul, Bârzava și, ceva mai departe, Tisa și Dunărea. Acest context geografic a făcut ca zona Jimboliei să fie preponderent mlăștinoasă.


După invazia turcilor în Banat, petrecută în 1552, regiunea a intrat într-un declin accentuat. Acțiunile întreprinse de autoritățile otomane au generat multă incertitudine în rândul populației autohtone și au determinat depopularea unor așezări. Conform cercetătorului Alexander Krischan „Înmulțirea mlaștinilor, dintre care una vastă în sudul satului, nu a fost contracarată, astfel încât chiar și în 1720 era descrisă ca fiind o mlaștină «care nu poate fi traversată»”.[1]


Amenajarea cursurilor râurilor și realizarea unor sisteme de canale au fost necesare în vederea drenării mlaștinilor. Totuși, chiar și înainte de aceste acțiuni au existat suprafețe pe care apa nu le cucerea și pe care s-au răspândit pășunile și pajiștile. Ele erau în proprietatea statului și se dădeau anual spre închiriere. O astfel de parcelă era desemnată prin substantivul prediu. [2] Un plan al prediului Schumbol din 1746 relevă caracteristici importante, diferențiindu-l de cele învecinate. Pornind de la acesta și de la câteva date statistice, s-a putut concluziona că aici existau cinci locuințe de tip bordei, distribuite în formă circulară și locuite în principal de crescători de animale.[3]


Începutul agriculturii la Jimbolia


De altfel, după colonizarea din 1766, creșterea animalelor pierde din pondere în detrimentul activităților agricole, aici solurile făcând parte din categoria cernoziomurilor și prezentând un grad ridicat de fertilitate.[4] Cultivarea cerealelor a căpătat un rol important în angrenajul economic al comunității în principal datorită climei favorabile, a solului și a nevoilor de consum. Această îndeletnicire a transformat Jimbolia într-un important producător agricol, chiar dacă modernizarea proceselor tehnologice s-a făcut înspre finalul secolului al XIX-lea. Atunci au fost incluse în procesul agricultural utilaje procurate fie din Statele Unite ale Americii[5], fie din Germania[6]. Pentru a împărți coloniștilor teren și pentru că suprafețele de pământ puteau fi întrebuințate în diferite scopuri, administrația austriacă a întocmit un pachet standard format din 24 de iugăre de pământ arabil (aproape 14 hectare), 9 iugăre de pășuni și pajiști (peste 5 hectare) și un iugăr pentru gospodărie (puțin peste jumătate de hectar). Un agricultor putea primi un pachet întreg sau fracțiuni ale acestuia. În 1780, în localitate existau 301 pachete întregi, 88 de jumătăți, 8 sferturi, nicio optime și 5 arii destinate doar gospodăriei. Până în 1848 s-a păstrat regula prin care primul născut era moștenitorul suprafețelor de pământ. Ulterior s-a adoptat practica împărțirii terenului în mod egal între moștenitorii proprietarului, obicei care a dus la divizarea multor suprafețe agricole.[7]


Calea ferată a permis înflorirea comerțului agricol


În 1857 s-a realizat calea ferată Szeged – Jimbolia – Timișoara continuată, după puțin timp, cu tronsonul Timișoara – Baziaș. Această nouă modalitate de transport a făcut ca produsele agricole să poată fi livrate în alte zone ale Europei. Pentru a putea procesa cantitățile recoltate, în Jimbolia au apărut mai multe mori de mare capacitate. De exemplu, Moara Pannonia a luat locul uneia acționată de puterea vântului. Treptat, întreprinderea aflată în nord-vestul Jimboliei a atras clienți din localitățile limitrofe[8] și a funcționat până în jurul anului 2000. O altă afacere asemănătoare s-a dezvoltat tot în vecinătatea căii ferate, în partea de nord-est a așezării. Moara Mare a fost înființată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De numele ei este legat și cel al contelui Endre Csekonics, care a profitat de pe urma convertirii întreprinderii în societate pe acțiuni, devenind acționar majoritar. În perioada austro-ungară, se pare că zona delimitată astăzi de Bosnia și Herțegovina s-ar fi alimentat, în principal, cu făină provenită din Jimbolia. După Primul Război Mondial producția zilnică a acestei mori a scăzut de la 6 vagoane la două și jumătate.[9] Pentru a răspunde cererii mari de făină de Jimbolia, căutată nu doar în Ungaria, ci și în alte părți ale monarhiei, în primul deceniu al secolului XX s-a construit o a treia moară.[10]


Trasarea liniei de frontieră prin Banat a dus la decăderea imperiului agricol pe care îl reprezenta Jimbolia. Moara Reformei și-a declarat în 1928 incapacitatea de plată, în timp ce în jurul aceleiași perioade agricultorii jimbolieni și-au pierdut pământurile agricole aflate pe teritoriul statului vecin. Se poate spune că din lovitura primită în 1918 economia localității nu și-a mai revenit în totalitate niciodată. Astăzi, micii proprietari de teren agricol sunt foarte puțini, existând mari deținători de teren, care nu se implică în viața comunității în aceeași măsură în care o făceau înaintașii. De exemplu, construcția în care funcționează în prezent Casa de Cultură a Orașului Jimbolia a fost ridicată de o asociație a fermierilor având scopul de a fi un loc dedicat acțiunilor culturale și de divertisment.



Lucrări agricole la câmp, 1933; Foto: Josef-Franz Engelmann, Heimatblatt 2005
Lucrări agricole la câmp, 1933; Foto: Josef-Franz Engelmann, Heimatblatt 2005

Lucrări agricole la câmp, 1929; Foto: Josef-Franz Engelmann, Heimatblatt 2005
Lucrări agricole la câmp, 1929; Foto: Josef-Franz Engelmann, Heimatblatt 2005


Bibliografie: [1] Krischan, Alexander; Von Chumbul bis Hatzfeld 1333-1766; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991, p. 42; [2] Gross, Karl Hans; Die Hatzfelder Gemarkung in der Vorbesiedlungszeit; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991, p. 49; [3] Idem; [4] Pavel, Sorin; Ghidul Orașului Jimbolia, ediția a III-a, Timișoara, Editura ArtPress, 2013, p. 27; [5] Der Getreidebau; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991, p. 724; [6] Die Mechaniesierung; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991,p. 789: [7] Petri, Anton Petri; Die Betriebsgrößenverteilung vor und nach 1848; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991, p. 783; [8] Koch, Michael, Petri, Anton Peter, Pannonia – Dampfmühlen – A. G.; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991, p. 848; [9] Jung, Peter, Petri, Anton Peter; Hatzfelder Dampfwalzmühlen–Aktiengesellschaft; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991, p. 850; [10] Jung, Peter, Petri, Anton Peter; Hatzfelder Reform-Dampfwalzmühle als Aktiengesellschaft; Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat, coordonator Anton Peter Petri; Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, Marquartstein, Editura Th. Breit Druck + Verlag GmbH, 1991, p. 854;

Comments


bottom of page