• JimboBlog

Ce-a făcut Petre Stoica pentru Jimbolia?


Pentru Jimbolia poetul a însemnat enorm. Ecoul pașilor lui pe străzile orașului încă este viu, precum vie este și reverberația cuvintelor din scrierile sale în sufletul celui care a apucat să și le însușească. Și, totuși, trăim un paradox. Un gând mă chinuie și se cere scris: astăzi nu mai vorbim prea mult despre el. Dar Petre Stoica continuă să vorbească despre sine chiar și la 10 ani de la plecarea sa. Aici, se îngrijea el de cuvânt. Acolo, se îngrijește Cuvântul de el.

Iar după vremelnica despărțire în mintea jimbolienilor bine ar fi să se nască curiozitatea: ce-a făcut Petre Stoica pentru Jimbolia? Câteva rânduri într-un articol nu pot cuprinde binele adus Jimboliei prin acesta. Pot, însă, încerca să vărs puțin în sufletul vostru din mireasma ce-a rămas în urma poetului.

Înainte de muzeul presei, Petre Stoica a susținut devenirea Jimboliei prin articole scrise la ziarul Observator de Jimbolia. A criticat moravuri și a avut înțelepciunea de a identifica și a certa igrasia din sufletele noastre. Prin el, Jimbolia a înflorit cultural! Numele orașului a căpătat o greutate în plus, una pozitivă. La acest aspect au contribuit mult expozițiile calitative pe care le organiza și care reprezentau o atracție pentru diferite personalități. La Jimbolia poetul a găsit un pământ propice, roditor. Așa a apărut unicul muzeu din România care este dedicat presei. Se presupune că în Europa ar mai fi unul, poate două.

Și dacă tot nu-i suficient, cu mânecile suflecate vă voi destăinui o legendă! Da, legendă îi voi spune pentru că nu reușesc să-mi aduc aminte sursa informației, nici nu pot spune cu exactitate dacă așa au stat lucrurile. Poate că mi-a destăinuit-o primarul Kaba, poate că o știu din altă parte. Mie nu mi-ar fi trecut prin gând așa ceva, deci, cu siguranță, nu am inventat-o eu. Și, până la urmă, de ce n-ar fi adevărată? Ea arată scepticilor cât de importantă este cultura, arată impactul extraordinar pe care îl are erudiția asupra vieții cotidiene. Demonstrează indirect de ce avem nevoie de muzee, de expoziții, de cultură. Iat-o: Pe când Jimbolia suferea la capitolul șomaj, primarul de atunci, Gábor Kaba, a avut înțelepciunea de a-l prezenta pe Petre Stoica potențialilor investitori străini. Fiind un vorbitor desăvârșit de limbă germană și un om foarte bine instruit intelectual, poetul a făcut impresie bună și a reprezentat, într-un fel, un element asigurător pentru investitor cu privire la mediul jimbolian. Așadar, dacă ai un loc de muncă la una dintre companiile multinaționale din Jimbolia s-ar putea să datorezi acest lucru, indirect, desigur, și culturii și lui Petre Stoica!

Vino la evenimentul DUPĂ PLECAREA POETULUI

Muzeul Presei „Sever Bocu” sprijinit de Orașul Jimbolia pune la cale un moment dedicat poetului Petre Stoica. Acțiunea prinde contur cu ocazia împlinirii a zece ani de la momentul despărțirii de acesta. Ea se va desfășura vineri, 15 martie 2019, în două etape.

Mai întâi, de la ora 13.00, la monumentul funerar al poetului se va oficia o slujbă comemorativă. De la ora 14.00, la Muzeul Presei „Sever Bocu” vor fi punctate alte trei activități. Personalitatea remarcabilă a lui Petre Stoica va fi evocată printr-un moment susținut de către Marcel Tolcea și printr-o expoziție de fotografii ce îl înfățișează pe poet. Imaginile au fost capturate de Ion Cucu, poate cel mai important fotograf român de personalități literare.

De asemenea, va avea loc lansarea unui proiect de anvergură: pressINdex. În linii mari se poate zice despre acesta că reprezintă o indexare digitală a informațiilor găsite în ziarele și revistele deținute de muzeu.

Autor: Sergiu Dema

#muzeulpresei #muzeulpreseiseverbocu #muzeu #jimbo #jimboblog #blog #hatzfeld #zsombolya #kabagabor #gaborkaba #kaba #gabor #dupăplecareapoetului #Petre #Stoica #PetreStoica #poetul #poet #poetulPetreStoica