• JimboBlog

Cu dragoste pentru Futok!


Ieri a fost kirchweih-ul bisericii catolice din cartierul Futok. Pentru mine, cel puţin, evenimentul a reprezentat un bun prilej de a măsura intensitatea pulsului acestei părţi a Jimboliei, o ocazie de a căuta un răspuns la o întrebare grea: să caut astăzi Futokul pe care îl cunoşteam ieri?

Am plecat de acasă fără nicio aşteptare. Mi-am luat aparatul de fotografiat, m-am scufundat în maşina prietenului meu de-o viaţă şi m-am lăsat purtat spre altădată. Întoarcerea în timp a avut o pantă insesizabilă. Direcţia trecutului mi-a arătat-o toamna, apoi cuvintele rostite în limba maghiară, peste tot în jurul meu şi încă alte câteva elemente cu care m-am întâlnit în acest cartier în copilăria mea. Biserica rănită de trecerea timpului s-a bucurat mult că de astă dată a fost plină. Vechile bănci au rupt tăcerea şi au îndrăznit să discute între ele în timpul slujbei. Vă rog, nu fiţi habotnici, nu vedeţi gestul ca pe o impietate! Frământarea lor trebuie văzută, negreşit, ca un semn de bucurie. Pesemne că şi ele vorbeau despre ceea ce avea să îmi destăinuie, la final, preotul Davor Lucacela: că hramul unei biserici are menirea de a strânge comunitatea laolaltă. Pentru mine, kirchweih-ul de anul acesta a însemnat un moment de tresărire, o întrerupere a cotidianului. S-a rupt sigiliul ce ţinea ferecată o uşă din sufletul meu îndărătul căreia stăteau ascunse sentimentele pe care le-am trăit odinioară în legătură cu acest cartier. De îndată ce am început să mă confrunt cu ele am înţeles că Futokul a fost, în primul rând, definit de oamenii care îl populau. Maghiarii, germanii, românii, de când îmi aduc eu aminte, au trăit aici în armonie. Trebuie negreşit să amintesc câţiva dintre ei: Bandi bácsi, ceferist de meserie, soţul şvăboaicei Lisa Tant, mi-a întâmpinat familia, atunci când ne-am mutat în Futok, cu o farfurie de prăjituri zicând: Bun venit la noi pe stradă! Mári néni, o unguroaică ce acuşi împlinea un secol de viaţă, îşi exersa generozitatea oferindu-mi, în diferite rânduri, dulciuri sau fructe ca să-mi îndulcească şi mai mult copilăria. Gyuri bácsi, un alt vecin de pe stradă, era cel mai bun ceas deşteptător. La orice oră a dimineţii venea să bată în geam ca să nu pierdem trenul spre Periam sau orice alt tren ce ducea spre viaţă. Kálmán bácsi şi Katica néni, profesionişti în arta gătirii caletelor, la Paşti sau la Crăciun, găseau de cuviinţă să-mi ofere pacheţele primite din Germania. Întotdeauna porţia cadourilor nu era mare, nu primeai aproape niciodată o ciocolată întreagă, ci doar câteva bucăţele, acestea fiind însoţite deseori şi de motivul pentru care ţi se făcea acest gest de omenie mare.

Curţile înghesuite pe străzile mici ale cartierului reprezentau o veritabilă carte de vizită: flori aproape peste tot! Nelipsiţi erau trandafirii cărora le făcea concurenţă gura-leului. Ce floare îndrăzneaţă! Nu m-aş mira dacă aceste flori nu încercau să rivalizeze până şi cu leii din ceramică priponiţi pe coamele caselor. În rest, ordine şi disciplină.

Undeva, în spatele curţilor, de multe ori se aflau ateliere. Mâinile bărbaţilor miroseau adesea a ulei sau a vaselină, înzestrate fiind cu harul meşteritului în domeniul mecanicii. Alţii erau zugravi şi când îi invitai să îţi înfrumuseţeze casa îşi dovedeau priceperea fără cusur. Cred că şi acum, sub straturile de var de pe pereţi, stau prinse sunetele armonioase scoase de fluieratul zidarului plimbându-se cu scara. Alţii erau meşteri teracotari sau grădinari. Indiferent de meserie, toţi căutau să-şi dovedească priceperea. O deosebită atenţie mi-au acordat teracotarul Gyuri bácsi cu soţia sa Vera néni. Apartamentul lor şi astăzi vorbeşte, cel puţin pentru mine, despre cât de important este să te afli în ordine. Femeile ajunse la vârsta părului alb erau întotdeauna frumos îmbrăcate şi se bucurau când vreun copil găsea de cuviinţă să le salute.

Dintre oamenii Futokului, două persoane mi-au oferit cel mai important cadou. Mi-au ajutat părinţii să mă crească şi să mă înveţe, prin exemplul propriu, să iubesc.

Marika néni, Sanyi bácsi, pentru voi şi pentru mine a fost întoarcerea în timp la kirchweih-ul de ieri care, nădăjduiesc, că va fi şi azi şi va fi şi mâine, căci - nu-i aşa? - omul sfinţeşte locul!

#sergiudema #sergiu #dema #jimbo #blog #futok #jimbolia #banat #iubire #neni #bacsi #svabi #roman #maghiar #german #cartier #hatzfeld #zsombolya

4 afișare