Puterea unei comunități este direct proporțională cu gradul de unitate ce îi animă membrii. Consensul stă la baza progresului, iar dezbinarea provoacă deseori pagube nedorite.
O asemenea direcție adoptă articolul „Unirea tuturor românilor!” apărut în urmă cu 100 de ani, în 6 februarie 1922, în publicația „Albina”, ziar care se află în colecția Muzeului Presei „Sever Bocu” din Jimbolia. Autorul articolului subliniază faptul că în Moldova și în Țara Românească s-au desfășurat alegeri pentru desemnarea noilor conducători: „în Iași majoritatea o aveau Struziștii. Voiau să realeagă Domn al Moldovei pe Mihai Vodă Sturza și izbuteau cu siguranță, dacă Beizadea Grigore Sturza, fiul lui Mihai Vodă, nu era mușcat de ambițiunea de a înlocui pe tatăl său pe tronul Moldovei. Strurziștii împărțindu-se, partidul național izbuti să aleagă Domn al Moldovei un unionist, pe Cuza. La București nu era mai bine. Căimăcămia de trei făcuse alegeri pe sprânceană. Partidul național forma o minoritate puternică, dar minoritate. Din fericire și aci majoritatea se împărțise între partizanii lui Vodă Bibescu și ai lui Vodă Știrbey. În așa condițiuni, ușor a fost partidului național, sprijinit de mulțimea din curtea Mitropoliei, să impue alegerea domnului Moldovei. De aici se poate trage o învățătură. Unificarea României o vrea Dumnezeu [...] căci cu noi este Dumnezeu. Și va fi cu noi, atât cât vom năzui să ne apropiem cât mai mult de el ascultând de toate poruncile lui, și ne-asuprind pe nimeni”.
