A apărut volumul „Povestea cartierului jimbolian Futok” , de Valerică Niculescu

Cu ocazia Zilelor Jimboliene, Biblioteca Orășenească „Mihai Eminescu”, prin efortul profesoarei Domnica Cojocaru, a lansat două volume scrise de autori jimbolieni: „Memento”, o carte de poezii compuse de Ioan Mitruț și „Povestea cartierului jimbolian Futok”, o cercetare istorică, desfășurată de profesorul Valerică Niculescu. Proiectele Domnicăi Cojocaru sunt deopotrivă lăudabile și necesare pentru că țintesc întremarea și perpetuarea patrimoniului local. Cărțile au fost finanțate de Primăria și Consiliul Local Jimbolia.

Optez, din motive personale, să scriu despre volumul lansat sâmbătă seara la Muzeul Căilor Ferate. În primul rând, locul evenimentului n-a fost ales întâmplător. Dacă nu ar fi existat ruta feroviară Szeged-Jimbolia-Timișoara, nu ar fi fost nici fabrica Bohn și, prin urmare, nici cartierul Futok. Așadar, volumul a fost lansat chiar acolo unde a funcționat, începând cu 1857, prima stație de cale ferată - gest simbolic, oarecum necesar pentru situarea evenimentului într-un context autentic.

„Povestea cartierului jimbolian Futok” cuprinde în mod obligatoriu detalii din registrul industrial, referitoare la fabrica Bohn sau la moara Pannonia, dar include și picanteriile vremii: veselia de la ștrandul Bohn, frauda de la Pannonia, lupta economică dintre țiglării, proximitatea frontierei de stat și alte subiecte relevante pentru cvartalul din nord-vestul orașului. Încurajez cititorii să își procure un volum de la bibliotecă, cât încă se mai găsește.

În ceea ce mă privește, apariția sa este prilej de rememorare a valorilor pe care zona și oamenii ei mi le-au propus în perioada copilăriei. De fapt, unul din marile câștiguri pe care îl aduce cartea lui Valerică Niculescu este afișarea oficială a cartierului pe peretele de onoare al patrimoniului local. În acest fel, lucrarea nu doar că sintetizează devenirea locului, ci se transformă într-o treaptă temeinică, pe care se poate păși cu încredere înspre viitorul Futokului și al localității. De exemplu, m-aș bucura să am cândva inspirația și ocazia de a evoca printr-o serie de texte trăsături identitare ale spațiului în care m-am format. Dacă ar fi ca acest deziderat să se materializeze ar trebui să scriu despre oamenii lui și relațiile dintre ei, despre melanjul interetnic sau despre prietenia de dincolo de bariera obârșiei, despre structura caselor și organizarea gospodăriei și despre multe alte aspecte relevante pentru o posibilă definiție a cvartalului. Seria n-ar fi însă posibilă fără contextul istoric generat de „Povestea cartierului jimbolian Futok”.

Nădăjduiesc ca exemplul Bibliotecii, dat prin îngrijirea și lansarea celor două cărți, să aibă efect catalizator asupra instituțiilor și organizațiilor, dar și asupra jimbolienilor de rând, pentru că îngrijirea patrimoniului este un proces necesar și continuu, ce ține de igiena identității, mai ales că noi - Jimbolia - încă suntem la stadiul redescoperirii definiției noastre.