În anul 2019 doamna Angelica Chici, custodele Muzeului Stefan Jäger, a organizat un eveniment dedicat marelui pictor. La acțiune a luat cuvântul doamna Hildegard Zappe, care a povestit episodul în care a avut ocazia să-l cunoască pe Stefan Jäger. Istorisirea doamnei, plină de farmec, reprezintă o mărturie rară. Aceleași informații le puteți găsi și în materialul audio-video de la finalul acestui articol.
«...mai ales comuniștii nu aveau acces în casa lui. Odată m-am dus cu prietena mea… Eram învățătoare la Grabaț și dânsa era profesoară de științe naturale. Am plecat din Grabaț acasă și în tren mi-a spus că vrea să cumpere un tablou de la Stefan Jäger. Eu nu am fost încântată de ideea aceasta pentru că în timpul de după război fiecare om lupta pentru a supraviețui. Așa și Stefan Jäger. De multe ori nu avea ce mânca. Dar totuși m-am dus cu ea. Ajunse la casa lui Stefan Jäger, Schwesti suna. Mai întâi era intrarea și după aceea camera lui de lucru. A sunat Schwesti. Nicio mișcare înăuntru. Au trecut deja 10 minute. Deodată s-a deschis ușa și Stefan Jäger ne-a întrebat:
— Cine sunteți?
Schwesti a spus:
— Sunt fiica țăranului bogat Bandenburg și vreau să cumpăr un tablou.
— Și tu?
— Sunt fiica tâmplarului Zappe și nu vreau să cumpăr un tablou.
A închis ușa! N-avea încredere. Nu știu… Am spus:
— Hai Schwesti să mergem acasă. Ăsta-i un om nepoliticos. Nu vreau să avem treabă cu el.
Schwesti însă zicea:
— Trebuie să avem răbdare. Să vezi numai că el apare iarăși!
Ușa s-a deschis. S-a uitat la noi de sus în jos, la fiecare, a deschis larg ușa și a zis:
— Haideți, intrați!
În timpul acesta el s-a gândit: „Să le las înăuntru, să nu le las?”.
— Uitați, acolo este o bancă. Stați jos.
Ne-am așezat. Dar ce făcea Jäger? S-a dus la locul lui de muncă și a pictat în continuare. Ne-a uitat complet. M-am ridicat. Am vrut să merg acasă. Dar Schwesti mă trage în jos și spune:
— Nu putem pleca. Tu nu ai văzut că el a închis ușa?
M-am așezat. Stăm iarăși. Așteptăm...
— Eu am o soluție, spune Schwesti, să vezi numai!
Tușește o dată! Încă o dată… Jäger ridică capul, se duce la un dulap deschis și vine de acolo cu 2 mape, una pentru Schwesti și cealaltă pentru mine. El zice:
— Vă dau voie să vă uitați, să studiați tablourile, dar în cea mai mare liniște.
S-a retras. A continuat munca. Am deschis mapa și... am uitat unde mă aflu. Un tablou mai frumos decât altul. Impresionată am fost de un tablou care reprezenta o țigancă foarte frumoasă. Au fost tablouri acolo pe care nu le-am văzut încă aici (Muzeul Stefan Jäger din Jimbolia), de exemplu „Prinderea șoricelului”. El exprima umor. Nu oricine observa acest lucru. Acest tablou, „Prinderea șoricelului”, arăta cum sora unui băiat a sărit pe un scaun și el cu bățul în mână a fugit după șoricelul care s-a ascuns sub dulap. Mai erau acolo foarte, foarte multe tablouri. Dintr-o dată Schwesti sare în sus și spune:
— Eu am găsit ce am căutat!
Și ce credeți? Tabloul acesta (indică spre un tablou de pe perete), care exprima curtea păsărilor. Aproape fiecare familie de țărani bogați avea acest tablou. Numai ea nu l-a avut încă. S-a dus la el și l-a întrebat:
— Domnul Jäger, cât costă acest tablou?
— Fiica mea, tabloul acesta e foarte scump și tu n-ai atâția bani.
— Domnul Jäger, am salariul meu din ultima lună.
— Și cât e?
I-a zis cât e. Un salariu de învățător în timpul acesta era foarte, foarte mic. El spune:
— Eu accept salariul tău și îți dau ca amintire tabloul acesta.
Schwesti a fost așa de fericită! Ne-am luat rămas bun de la Stefan Jäger. Ne-a însoțit afară și pe stradă a spus:
— Sunteți amândouă învățătoare. Nu uitați să educați copiii în spiritul dragostei pentru artă, pentru pictură.” În momentul acesta am înțeles cum era Stefan Jäger în realitate: Ein weicher Kern in eine harte Schale. (Un sâmbure moale într-o coajă dură.)» Sursă: Clip înregistrat de Televiziunea Jimbolia în 2019 la Muzeul Stefan Jäger din Jimbolia
Comments