O comunitate este definită prin foarte multe elemente care o compun. Printre acestea liderul joacă un rol covârșitor. Într-un grup conducătorii pot fi multipli, caz în care sunt angrenați în diferite domenii: administrație, economie, sport, cultură ș.a. Unul dintre liderii comunității jimboliene a fost preotul ortodox Mihail Avramescu. Locuitorii de astăzi cunosc prea puține detalii despre viața și personalitatea acestui binefăcător al spațiului autohton și pentru că el a preferat să își însușească o neprețuită virtute: smerenia. De fapt această calitate, pe care a urmărit-o toată viața conștient fiind că modestia pură reprezintă un deziderat utopic, a făcut ca Avramescu să fie un ilustru membru al Jimboliei. A fost într-adevăr un lider prin misiunea pe care a avut-o, dar și prin virtuțile pe care și le-a însușit într-o proporție care depășește media.
Profesorul universitar Marcel Tolcea, cetățean de onoare al orașului Jimbolia, a scris elogios în repetate rânduri despre părintele Avramescu. Casa de Cultură a Orașului Jimbolia a realizat pe această temă, în cadrul proiectului „În demaraj cultural”, un interviu cu domnul Tolcea, care poate fi vizionat pe platforma YouTube. Despre Avramescu se poate vorbi ca despre un intelectual excepțional al neamului românesc. Floriana Avramescu, una dintre fiicele preotului, spunea despre prietenii tatălui său: «Mircea Eliade, căruia îi rezerva un discret şi zâmbitor reproş, anume că tot caută şi nu găseşte; N. Steinhardt, cu care n-avea nimic în comun în afara umorului îmbinat, curios, cu o mare gravitate în privinţa a tot ce putea intra în zodia Sacrului; rafinatul şi distinsul Al. Paleologu, de care-l lega o prietenie mai aparte, ca şi aceea faţă de Arşavir Acterian, Vasile Lovinescu sau Eugen Ionescu, — cu ultimii doi întreţinând o sporadică, dar densă corespondenţă (în ciuda faptului că el se amuza să se considere „un ins mai mult oral”)». (1)
Articolul de față apare cu ocazia sărbătoririi a 113 de la nașterea celui autointitulat „trândav și neiscusit aspirant ucenic al Sfintei Smerenii” și constituie un bun prilej de a cerceta în cheie teologică gândurile așternute de Avramescu pe hârtie. În lucrarea „Calendarul incendiat” fiecare cuvânt trebuie tratat cu sporită atenție. Propozițiile și frazele pot ascunde, dincolo de trupescul Cuvântului, simboluri care relevă Adevărul. Este, dacă vreți, o trimitere către persoana lui Iisus Hristos, om și în același timp Dumnezeu, necuprins revelat în firea umană. Să luăm, bunăoară, autoportretul din lungul titlu al „Calendarului incendiat”. Autorul specifică încă de la început că este în căutarea Sfintei Smerenii. În ortodoxie exemplul pur este întotdeauna Hristos, iar credinciosul se raportează întotdeauna la El. De altfel, Iisus reprezintă garanția că Dumnezeu, deși nemărginit și atotputernic, este totodată smerit. Fără vreo necesitate, El își însușește condiția umană, limitată și neputincioasă prin fire. Și face acest lucru pentru a-i indica omului debusolat calea spre fericire. Avramescu înțelege darul Creatorului și acceptă să privească în direcția indicată de Acesta. Se numește pe sine nici măcar ucenic, ci „aspirant ucenic al Sfintei Smerenii” și evidențiază astfel că fericirea poate fi atinsă printr-o fructuoasă conlucrare între Dumnezeu și om, între credință și faptă, între rațiune și acțiune. De aceea nu este vreme pentru trândăvie, dar trebuie să existe înțelegere pentru neiscusința neofitului.
Surse:
(1) http://marceltolcea.ro/tag/mihail-avramescu/
