Fermecătoare sunt acele întretăieri care provoacă bucurii pentru că îți deschid noi orizonturi, noi perspective spre dobândirea unui volum în plus de cunoaștere. Și tot deosebite sunt persoanele care generează asupra altora astfel de îmbogățiri. Personalitatea profesorului László Soltesz stă mărturie cu privire la adevărul enunțat aici. Era suficientă o întâlnire scurtă pentru a înțelege că valorile sale sunt cele ale unui bonom, că modestia trebuie tratată ca o virtute și că nu trebuie văzută ca o slăbiciune. De fapt, recurgând la un procedeu artistic inspirat din realitate, pot spune că întâlnirea cu dumnealui avea impactul pe care îl are un moment de răcoare într-o zi fierbinte, o clipă trăită între zidurile groase ale caselor din Banat într-o vară vătămătoare. Pereții casei sale cuprindeau fragmente ale sufletului său, transpuse în materialul obiectelor de artă realizate în diferite etape ale vieții.
Jimbolienii l-au cunoscut ca profesor de sculptură și ceramică la Clubul Copiilor din oraș. Într-adevăr, László Soltesz a pregătit în cei 26 de ani de activitate la această instituție de învățământ mai multe generații de tineri. Din 1973 și până în 1999, anul în care s-a pensionat, a îndrumat copiii nu doar înspre deprinderea unor aptitudini specifice artei plastice, ci și înspre însușirea unor importante trăsături ale caracterului. Însă până la o înșiruire a locurilor de muncă se cuvine a se menționa un aspect inedit, anume că locul nașterii sale nu este vreo localitate din România, ci Szőreg, Ungaria. S-a născut în 8 februarie 1942 avându‑i ca părinți pe János Soltesz și Ilona. Tatăl său, tâmplar, și mama sa au locuit în Jimbolia, dar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial au emigrat în zona Szegedului pentru o perioadă scurtă, după care au revenit. László Soltesz și-a trăit mare parte din cei 78 de ani ai vieții în Jimbolia.
Între 1949 și 1956 a frecventat școala maghiară din localitate. După absolvirea acesteia a urmat încă patru ani de școală medie, tot la Jimbolia, la seral. Concomitent cu studiile liceale a lucrat în 1957, timp de o lună, ca electrician la Întreprinderea de Gospodărie Orășenească Jimbolia, după care, din martie 1958 până în octombrie 1961, a fost funcționar la secția locală a Întreprinderii de Gospodărie Raională Timișoara. Anul 1961 a reprezentat unul de cotitură în formarea profesională a tânărului László Soltesz, căci a început frecventarea cursurilor Facultății de Arte a Institutului Pedagogic de trei ani din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1964 și unde l-a avut ca dascăl pe Romul Nuțiu, unul dintre primii pictori români care a îmbrățișat expresionismul abstract.
A fost apoi repartizat ca profesor de desen la Școala Medie nr. 2 din Drobeta-Turnu Severin. A activat în acest oraș până în 1969, avându-l elev pe Ștefan Popa Popa’s, cel care urma să devină unul dintre cei mai apreciați caricaturiști ai lumii. Întoarcerea la Jimbolia l-a pus în situația de a renunța, pentru o vreme, la activitatea de profesor, dar nu și la cea de artist. Între 1969 și 1971 a lucrat la Întreprinderea de produse ceramice din Jimbolia, unde realiza obiecte decorative. Mai târziu a devenit profesor de desen la școala gimnazială, predând ocazional și la liceu. Ultima oprire înainte de pensionare, și cea mai lungă, a fost la Clubul Copiilor, instituție cunoscută în trecut sub denumirea de Casa Pionierilor. Aici a administrat, pe rând, cercuri de ceramică și de desen. Pentru un timp a fost și directorul instituției.
Lucrările sale au bucurat adulți și copii deopotrivă. De exemplu, în vacanța de iarnă se obișnuia să se organizeze Orășelul Copiilor. La această manifestare participau școlile cu diferite acțiuni – se dansa, se vindeau dulciuri, totul într-o atmosferă literalmente de basm. László Soltesz era cel care desena felurite personaje inspirate din povești bine-cunoscute.
Iubirea de frumos și dorința de a își dezvolta caracterul prin îmbogățire culturală l-au făcut să frecventeze grupul strâns în jurul eruditului preot ortodox Mihail Avramescu. A fost familist, sprijinit de soția sa Maria, cu care s-a căsătorit în 9 noiembrie 1971, și urmat în cele ale artei de băieții Tibor (născut în 13 iulie 1974) și Theophil (născut în 20 mai 1972), ultimul dintre ei fiind autorul celor 6 busturi de pe aleile scriitorilor și muzicienilor din centrul Jimboliei. A avut trei nepoți de care s-a bucurat în timpul vieții. Pe Luca și Sara, copiii lui Theophil, și pe Eva, fiica lui Tibor. Profesorul László Soltesz a plecat dintre noi tăcut, în 15 februarie 2020, predându-ne ultima sa lecție: durabilitatea oricărei acțiuni pe care o întreprindem este direct proporțională cu promovarea adevăratelor valori, printre care și smerenia.
În articolul Unkompliziert, ehrlich und ausdrucksvoll apărut în suplimentul Heideblatt al Neue Banater Zeitung în data de 25 mai 1978 sunt descrise sumar personalitatea și opera lui László Soltesz. În vremea aceea, profesorul avea 36 de ani și conducea Cercul de sculptură și ceramică de la Casa Pionierilor din Jimbolia, ce era frecventat săptămânal de 198 de elevi. În acest text artistul are ocazia de a face cunoscute câteva detalii despre lucrările sale. El afirmă că acestea fac trimitere la un timp primordial, încă neafectat de apariția tehnicii și a zgomotului produs de mașinării, o vreme în care primează armonia naturii, și că misiunea lor este de a-i oferi sufletului oportunitatea de a se echilibra, de a-și reveni. „Îmi place să-mi descriu lucrările ca fiind atemporale și ca depășind adesea realitatea sobră. Nu încerc niciodată să-mi împing materialul în plan secund, ci mai degrabă să creez o reprezentare cu un simț al ordinii și într-un mod determinat de subiect. Intenția mea este de a modela într‑un mod necomplicat, onest și expresiv… O sculptură are posibilitatea de a exprima emoție sau liniște pașnică, iar aceste calități speciale sunt de fapt o combinație a simțurilor, o împletire a gândirii și a imaginației. De aceea, aleg adesea motive care au traversat secolele, generațiile și popoarele, de exemplu cocoșul. [...] La baza fiecărei lucrări artistice stă experiența. Sculptorul își transportă cunoștințele prin intermediul senzorialității. Prin plăcerea acestei cunoașteri, artistul încearcă să dea conținutului său putere expresivă prin intermediul mijloacelor emoționale.”[1]
Operele lui László Soltesz poartă denumiri scurte, în totală rezonanță cu mesajul pe care îl au de transmis. Bufnița, Cocoșul, Cuplu, Siluete, Nud, chiar și Autoportret sunt obiecte a căror perenitate constă, conform Mariei Schulz „în calitățile intime ale fiecărei lucrări, în compozițiile solid și savant construite, în ingenioase simplificări de planuri, ce urmăresc verticala, ascensiunea spre înalt, «adevărata mișcare», cum mi-a mărturisit”[2] (artistul, n.n).
Deși activitatea principală a lui László Soltesz a fost cea de profesor, artistul a avut ocazia să își prezinte lucrările în cadrul unor expoziții desfășurate la Jimbolia sau la Turnu Severin, dar și la diferite faze ale Festivalului Național „Cântarea României”. În lucrarea Arc peste timp[3] a Mariei Schulz sunt menționate următoarele:
- expoziție de linogravură și desen în tuș (Turnu Severin, 1967);
- expoziție de monotip, linogravură și desen în tuș (Jimbolia, 1978);
- expoziție de sculptură în lemn (Jimbolia, 1982);
- expoziție de sculptură în lemn (Jimbolia, 1987).
Nu este deloc greșit să afirmăm că a fost un artist apropiat de omul de rând. Opera lui reprezintă o interesantă combinație între lucrări de artă pură și obiecte decorative. Privită retrospectiv, activitatea sa fluctuează între două magistrale pe care, asemenea unor materii prime, le supune prelucrându-le până la îmbinare. Dacă l‑ați fi căutat, l-ați fi putut găsi creând elemente decorative pentru diferite vaze și alte produse ale Fabricii Ceramica, l-ați fi putut observa făurind la Clubul Copiilor, alături de colegul său Nelu Telescu, tablouri de absolvire ale claselor liceale, i-ați fi putut observa scrisul caligrafic pictat pe tăblițele unor firme, l-ați fi întâlnit folosind tehnici de metaloplastie, lovind cu ciocanul în tabla de aluminiu, v‑ați fi delectat privirea cu tot felul de lucrări de tapițerie realizate din materiale plastice sau l-ați fi văzut în vechiul atelier de tâmplărie al tatălui său, cioplind în lemn și declanșând metamorfoza vreunui obiect decorativ. Lucrările sale de artă, nu foarte numeroase, dar intrigante din perspectiva simbolului, utilizează frânturi făcute celebre de mari sculptori români. De exemplu, în lucrarea ce prefigurează un corp uman, László Soltesz alege să șlefuiască lemnul până la apariția unor linii curbe de o mare finețe, trimițând, asemenea lui Constantin Brâncuși, înspre esență și prototip. Lucrarea este prevăzută cu un orificiu în zona inimii, care permite o permanentă irigare cu lumină. Procedeul este întâlnit des la Ovidiu Maitec, unul dintre cei mai mari sculptori români. Privită în ansamblu, opera lui László Soltesz este puternic înclinată înspre ajutorarea omului atât prin mesaj, cât și prin estetică.
Note de subsol:
[1] Schleich, Franz; Unkompliziert, ehrlich und ausdrucksvoll; Heideblatt, Neue Banater Zeitung, Timișoara, 25 mai 1978, p. 3;
[2] Schulz, Maria; Arc peste timp. Artele frumoase în Jimbolia 1900-2013; Timișoara, Ed. ArtPress, p. 25;
[3] Ibidem, p. 24;
*Textul a fost publicat în anul 2023 în Personalități din Panteonul Jimboliei, volumul V, coordonat de Dragomir Ciobanu.
Comments