top of page

Profesorul Karl-Hans Gross și dragostea sa nemăsurată pentru Jimbolia


Karl-Hans Gross mamut Jimbolia
Karl-Hans Gross ținând pe umăr un os de mamut. Fotografie din colecția fiicei sale, Josefine Junker.

Karl-Hans Gross a fost cadru didactic, cercetător, făuritor al Casei Memoriale „Stefan Jäger”, îndrăgostit de operele marelui pictor șvab, eseist, scriitor și poet. Această lungă înșiruire a calităților sale este croită în jurul unui element comun - Jimbolia, o localitate pe care a iubit-o și a cărei devenire a îngrijit-o prin acțiunile sale. Profesorul Gross s-a născut de Crăciun, în 25 decembrie 1926, la Timișoara, avându-i ca părinți pe Peter Gross și pe Irene Gross (născută Hochstrasser). Nu a fost singurul copil al familiei, ci a avut și o soră, care a purtat numele Gabriela și care a fost născută cu un an mai devreme, în 4 septembrie 1925. 


Tinerețea lui Karl-Hans Gross dominată de semnul morții

În 1927, familia s-a mutat în Lenauheim, unde locuiau bunicii din partea mamei. Prin urmare, se poate spune că această comună a fost leagănul copilăriei celui ce avea să devină profesor de biologie și geografie, mai ales că școala elementară a fost frecventată tot aici. Întoarcerea în Timișoara s-a petrecut în 1938, odată cu începerea studiilor liceale. În 1944, după absolvirea clasei a VI-a a Liceului „Lenau” și în contextul în care în toamna aceluiași an se petrecea un exod terifiant al populației germane din Banat, tânărul a fost nevoit să își întrerupă studiile și să părăsească în 16 septembrie, alături de familia sa, România, fugind din calea armatei sovietice. 


A urmat o perioadă foarte grea pentru Karl-Hans Gross, un interval îndelungat, supus ororii și suferinței. Toamna anului 1944 a însemnat condamnarea la moarte a multor reprezentanți ai etniei șvăbești. Pentru că pericolul era iminent, familia sa a încercat să se îndepărteze cât mai mult de armata rusă, ce se apropia vertiginos de Banat, emigrând înspre Austria și Germania. Însă, așa cum s-a întâmplat în foarte multe alte cazuri, a fost capturată în Iugoslavia de către partizanii sârbi. Membrii familiei au fost închiși în lagărul din Becicherecu Mare, astăzi orașul Zrenjanin din Serbia. Bărbații au fost tratați deosebit de aspru. Munca dificilă nu era singura corvoadă, ci ei i se adăugau tortura și frica de moarte. Mulți dintre cei capturați de partizani au fost executați. Din păcate, în acele luni de o brutalitate greu de imaginat s-a stins și tatăl lui Karl-Hans Gross. Totuși, chinul nu s-a sfârșit aici. La doar o zi după ce a împlinit 18 ani, în 26 decembrie 1944, tânărul a fost deportat în Uniunea Sovietică, unde a lucrat în condiții dintre cele mai grele într-o mină de cărbuni din regiunea Donețk. După aproape doi ani de suferință, slăbit și bolnav, a fost eliberat și transportat în Germania de Est. Din cauza celor trăite s-a aflat câteva luni în stare de convalescență. Abia în 16 mai 1947 a ajuns, în sfârșit, acasă. 


În 1948 a absolvit la Liceul Romano-Catolic German de Băieți din Jimbolia, examenele pentru clasa a VII-a, iar anul școlar 1948-1949 l-a făcut în Timișoara, la liceul german. Din cauza politicii statului socialist i s-a interzis să studieze la universitate pentru simplul fapt că era de etnie germană. 


Prima parte a vieții domnului Gross a fost suma unor momente de suferință intensă, care ar fi putut să abrutizeze. Nu a fost așa, căci tânărul a avut înțelepciunea necesară alcătuirii unei vieți dedicate aproapelui. Panta ascendentă a început să devină vizibilă în toamna anului 1949, când a absolvit cursurile Institutului Pedagogic din Timișoara și a fost numit profesor pentru disciplinele biologie, chimie și geografie la clasele V-VII ale Școlii Generale Germane din Jimbolia. Perioada de statornicie ia dat în sfârșit ocazia să privească spre viitor, așa că la începutul anului 1953 s-a căsătorit cu Josefine Fuchs (31 iulie 1930 - 14 noiembrie 2011). În urma acestui eveniment însemnat cuplul s-a stabilit în Jimbolia, dat fiind faptul că Josefine își exercita meseria de învățătoare tot în această localitate. 


Familia a avut doi copii. Josefine Irene a fost prima, născută în 7 decembrie 1953. După căsătorie, aceasta a preluat numele de familie al soțului, Junker. Ea a moștenit înclinațiile umaniste ale părinților, de-a lungul timpului fiind profesoară de franceză și germană. Fratele ei, Herwig, s-a născut în 12 mai 1955, tot la Jimbolia, și a fost profesor de biologie și pictor. Lucrările sale au accent suprarealist, utilizând culori saturate și tratând în mare parte despre om, mitologie și natură. Din păcate, Herwig Gross a decedat în 11 decembrie 2012.


Karl-Hans Gross este unul dintre marii profesori ai localității Jimbolia

Karl-Hans este cu siguranță unul dintre marii dascăli ai Jimboliei, un om care a marcat în sens bun devenirea a mii de localnici. A reușit, în ciuda tuturor greutăților pe care le-a întâmpinat în prima parte a vieții, să nu capituleze, ci să renască chiar și în contextul în care regimul comunist îl vedea ca pe un indezirabil. Așa se face că în cele din urmă ajunge să studieze la Facultatea de Științe Naturale și Geografie a Universității „BabeșBolyai” din Cluj-Napoca. A fost student în timp ce era și profesor. Perioada petrecută la universitatea clujeană este delimitată de anii 1953-1958, examenul de licență fiind promovat în 1959. 


Prin seriozitate și devotament pentru profesie a ajuns în postura de a fi unul dintre importanții dascăli ai Jimboliei. Între 1954 și 1957 a fost director al Școlii Generale Germane din localitate, clasele V-VII. Tot prin anii 1954, 1955 a întreprins numeroase acțiuni dedicate înființării unor clase liceale cu predare în limba germană. În Jimbolia și în multe localități din zonă existau numeroși etnici germani, așa că acestea erau necesare. În cele din urmă, în anul școlar 1955-1956 a fost aprobată clasa a VIII-a cu predare în limba germană. În scurt timp, scenariul s-a repetat astfel încât predarea în limba germană s-a extins până la clasa a XI-a. 


După cum indică multe dintre articolele publicate în Neuer Weg, domnul Gross a fost pasionat de istoria locală, de artă și de biologie. Deși a excelat în toate, acest ultim domeniu a reprezentat coloana vertebrală a activității sale. A fost profesor de biologie, predând claselor liceale pentru o perioadă îndelungată, cuprinsă între 1955 și 1987. Temporar, a fost și dascăl de chimie și de geografie. Călătoria în acest domeniu a căpătat greutate în august 1959, când a obținut definitivatul, urmat treptat de înaintarea în grad. În 1980 obține gradul didactic I, scriind o lucrare de 210 pagini, intitulată Mijloace moderne de predare vizuală și integrarea lor în lecțiile de biologie. De altfel, o scurtă consultare a numerelor apărute în Neuer Weg în anii ‘70-’80 relevă o serie de texte scrise cu tema educației, tratând printre altele despre mijloace de învățământ și metode de predare neconvenționale. Dezvoltă, de exemplu, articole despre utilizarea retroproiectoarelor sau a noțiunii de teleșcoală. Parcurgând textele, cititorul nu poate să nu remarce atenția la detaliu și meticulozitatea argumentării. Prin urmare, profesorul de biologie nu s-a rezumat doar la a educa elevi, ci și-a extins aria de influență cuprinzând deopotrivă colegi sau simpli adulți. Paralel cu activitățile școlare participă cu exponate proprii, între anii 1974 și 1984, la simpozioane și expoziții organizate pentru a stimula creativitatea în clasă. Trebuie menționat în acest punct că între 1963 și 1987 a fost șef de catedră și șeful comisiei metodice pentru materiile școlare științe naturale, agricultură, geografie, biologie, chimie. Între 1969 și 1987 a îndeplinit și misiuni pentru Inspectoratul Școlar Timiș, verificând profesori de biologie și agricultură. Între 1976 și 1985 a fost conducătorul cercului pedagogic al profesorilor de biologie și agricultură din zona Jimboliei. A fost, de asemenea, implicat în traducerea din română în germană a unor manuale școlare de biologie, agricultură și geografie. Tot la capitolul educație trebuie menționată implicarea lui Karl-Hans Gross în Universitatea Populară organizată la Jimbolia, în cadrul căreia a ținut mai multe prezentări dedicate educării adulților. 



Oase de mamut Jimbolia
Oase de mamut descoperite la Jimbolia. Fotografie din colecția fiicei sale, Josefine Junker.

Karl-Hans Gross a înființat cabinetul de biologie al liceului din Jimbolia și muzeul ce adăpostește oasele de mamut

Acest vast capitol nu poate fi încheiat fără a se pomeni despre înființarea cabinetului de biologie și a muzeului de științe naturale de la liceu. Despre subiectul amintit, un articol din aprilie 1974 menționează următoarele: „Noul laborator de biologie al liceului, care a fost înființat sub conducerea profesorului Karl Hans Gross, este pe cale să fie inaugurat. Sala are 40 de locuri așezate în amfiteatru și va fi dotată cu cele mai moderne echipamente. Pe lângă laboratorul de biologie, muzeul școlii este, de asemenea, în curs de reamenajare. Principala atracție este un craniu de mamut care, așa cum s-a raportat deja, a fost găsit în anul școlar trecut în gropile de lut de la fabrica de cărămizi Ceramica și restaurat de profesorul Karl Hans Gross împreună cu elevii săi.” [Lyzeum Jimbolia; Neuer Weg, București, an 26, nr. 7761, 21 aprilie 1974, p. 4;] Este vorba despre evenimentul petrecut în 31 octombrie 1972, când într-o carieră de pământ de la Jimbolia au fost descoperite mai multe oase de mamut de a căror îngrijire s-a ocupat profesorul Karl-Hans Gross. [Mammutschädel gefunden; Neuer Weg, București, an 24, nr. 7311, 7 noiembrie 1972, p. 6;]


Adevărul este că fără intervenția dascălului, multe obiecte paleontologice s-ar fi pierdut. El a întreprins, între 1953 și 1987, cercetare de teren în carierele de pământ ale fabricii Ceramica de la Jimbolia. Iată ce se scrie în 1981 despre muzeul de științe ale naturii: „Potrivit directorului școlii, profesorul Nikolaus Thierjung, micul muzeu este destinat în primul rând scopului didactic și de studiu al elevilor, dar poate fi vizitat și de oaspeții din exterior. Inițiatorul acestui muzeu este profesorul de biologie Karl Hans Gross (care a fost, de asemenea, unul dintre principalii organizatori ai Casei Memoriale Stefan Jäger), după ale cărui proiecte a fost creat întregul mobilier al muzeului. Nucleul muzeului este format din descoperirile care au fost recuperate în ultimii ani din gropile de argilă ale marii fabrici de cărămizi Ceramica. Printre acestea se numără un craniu, un maxilar inferior, un colț, mai mulți molari, coaste, oase ale piciorului anterior și alte părți ale scheletului mamutului care a trăit aici în urmă cu mai bine de 10.000 de ani. Descoperirile, dintre care unele fuseseră deja recuperate la începutul anilor 1950, au fost în mare parte dezvăluite din stratul de argilă albastră adânc de 18 până la 25 de metri de către profesorul de biologie Karl Hans Gross și apoi restaurate în laborator. «În timpul restaurării», spune profesorul Gross, «a trebuit în primul rând să creăm documentație, să facem măsurători pentru restabilirea simetriei, pentru a putea înlocui astfel părțile pierdute ale scheletului, ca în cazul maxilarului inferior.» Oasele de mamut sunt acum montate în vitrine mari de sticlă care sunt plasate în centrul zonei de expoziție. Principalele atracții ale muzeului includ, de asemenea, trei diorame care înfățișează peisajul tipic al Câmpiei Banatului.” [Mammutschädel und Dioramen; Neuer Weg, București, an 33, nr. 9892, 12 martie 1981, p. 6;]


Karl-Hans Gross a participat la înființarea Casei Memoriale „Stefan Jäger”

Profesorul Karl-Hans Gross a fost un om care s-a dedicat păstrării identității orașului Jimbolia. Eforturile sale au ecou până și în ziua de astăzi și nu se limitează doar la educarea tinerilor localității. De exemplu, dragostea sa pentru Stefan Jäger a contribuit la înființarea casei memoriale a marelui pictor șvab. Există informații care demonstrează că în 1968 dascălul contribuia la inventarierea lucrărilor artistului. „Dr. Pink a evidențiat circa 35 de proprietari Jäger din Jimbolia și din satele limitrofe. Profesorul Karl Hans Gross, căruia Dr. Pink ia lăsat însemnările sale, a înregistrat între timp în jur de 200 de originale. Un număr care, comparat cu productivitatea neobișnuită a artistului, este încă departe de a cuprinde opera de-o viață. [...] Profesorul Gross înregistrează, pe lângă numele și localitatea de domiciliu a proprietarului, și dimensiunile tabloului, tema și tehnica în care a fost făcut. În plus, sunt notate anul și suma achiziției și, în toate cazurile posibile, istoricul picturii.”[ Heinz, Franz; Partner gesucht; Neuer Weg, an 20, nr. 5913, 9 mai 1968, p. 2;] Karl-Hans Gross a avut ocazia să îl cunoască pe Stefan Jäger cu puțin timp înainte ca pictorul să părăsească această lume. S-ar face o nedreptate dacă în capitolul de față nu ar fi relatată următoarea amintire a profesorului: „Atunci când bătrânul pictor a primit Ordinul Muncii la împlinirea vârstei de 80 de ani, în 1957, la 28 mai, a avut loc o festivitate la care au fost prezenți, printre alții, pictorul Franz Ferch și compozitorul Emmerich Bartzer. Aceștia i-au urat maestrului multă sănătate și o energie creatoare continuă, după care a urmat o conversație animată. El mi-a mulțumit cu emoție și am îndrăznit să-l invit să se întâlnească cu elevii școlii noastre. A urmat o pauză, care mi-a părut foarte lungă, iar el a întrebat: «Cine sunteți?». I-am spus că elevii noștri ar fi bucuroși să-l primească ca oaspete, să-l felicite cu ocazia zilei de naștere și a înaltei recunoașteri. Din nou a urmat o pauză, dar apoi a întrebat: «Cum vă imaginați întâlnirea?». Vorbea încet, dar pentru mine a sunat binevoitor și prietenos. A doua zi, Stefan Jäger a venit la școală, sala de banchet era aproape prea mică. Elevii l-au felicitat și au prezentat, într-o ceremonie frumoasă, un program cultural în onoarea lui; au rostit poezii, au cântat... Ochii bătrânului s-au umezit și numai cu extremă dificultate a rostit cuvinte de mulțumire pentru această sărbătoare, care era numai pentru el. A urmat apoi o întâlnire cu părinții elevilor noștri și cu profesorii. Maestrul a fost mai vorbăreț decât de obicei - ceea ce a însemnat mult pentru noi! - și a fost sărbătorit cu cântece, a fost felicitat în numele tuturor locuitorilor orașului pe care îl alesese ca a doua sa casă în 1910. S-a cântat mult și, în atmosfera generală de sărbătoare, a strigat: «Mai cântați-mi un cântec!» Un coleg profesor a cântat: «Schenkt man sich Rosen...» Apoi au urmat multe alte cântece, iar cei prezenți au cântat în onoarea sa la sfârșit: «Mulți ani trăiască!» Sărbătoarea și prezentarea înaltului ordin trebuie să fi însemnat foarte mult pentru el, pentru că nu-l mai văzusem niciodată atât de prietenos și de vorbăreț, atât de fericit. Am reușit, prin intermediul copiilor, să exprimăm acestui om vârstnic, cu câțiva ani înainte de a muri, dragostea și respectul de care s-a bucurat în orașul nostru.” [Konschitzky, Walther; Ein Tag für Stefan Jäger; Neuer Weg Kalender 1978, București, 1977, p. 49;]


În anul 1969 s-a inaugurat Casa Memorială „Stefan Jäger”. În concordanță cu acest eveniment major KarlHans Gross a publicat în ziarul Neue Banater Zeitung în jur de 90 de articole, fiecare descriind picturi realizate de marele artist șvab. Bineînțeles că activitatea publicistică în jurul subiectului Stefan Jäger nu s-a rezumat la atât. Au apărut articole în diferite publicații precum Volk und Kultur, Karpatenrundschau, Neuer Weg, Donautal Magazin. În 1991, Karl-Hans Gross publică o carte de 444 de pagini despre viața și opera pictorului. Stefan Jäger, Maler seiner heimatlichen Gefilde a fost editată în Germania la editura Oswald Hartmann Verlag. În anul 2004 a apărut ultima sa mare lucrare. Este vorba despre a doua parte a volumului dedicat lui Stefan Jäger. Această nouă apariție se numește Stefan Jäger, Skizzen, Studien und Entwürfe, are 401 pagini și aduce binevenite lămuriri asupra operei realizate de marele pictor șvab. 


Karl-Hans Gross Stefan Jäger Jimbolia
Karl-Hans Gross alături de Stefan Jäger. Fotografie din colecția fiicei sale, Josefine Junker.

Karl-Hans Gross și activitatea sa publicistică

Activitatea sa publicistică este bogată. Între anii 1963 și 1987 au apărut sub semnătura sa peste 200 de eseuri și lucrări în diferite publicații. Pe lângă articolele despre Stefan Jäger sau având teme din sfera educației ori a științelor naturale, Karl-Hans Gross a publicat și texte de istorie locală ce conțin informații valoroase pentru Jimbolia și Banatul de Câmpie. Redăm câteva dintre temele abordate: vechea moară de vânt din Lenauheim, stația de cale ferată din Jimbolia, tehnici de procesare a cânepii din trecut, case cu ceasuri din Jimbolia, șvabul dunărean, de la Hatzfeld la Jimbolia. 


Articolele publicate în cartea Heimatbuch des Heidestädtchens Hatzfeld im Banat au o contribuție importantă la păstrarea identității Jimboliei. Acest volum de peste 1000 de pagini este un fel de enciclopedie a orașului. De exemplu, în textul Die Hatzfelder Gemarkung in der Vorbesiedlungszeit, Karl-Hans Gross explică felul în care ar fi arătat zona geografică a Jimboliei înainte de colonizarea din 1766. În vederea îndeplinirii acestei misiuni, el folosește date științifice și istorice și descrie fauna, dar și infrastructura de odinioară a micii așezări pastorale. Un alt proiect editorial important desfășurat de organizația șvabilor jimbolieni plecați în Germania, Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, este seria de reviste anuale Heimatblatt Hatzfeld, începută în 1991 și ajunsă, în 2023, la cea de a 30-a apariție. Karl-Hans Gross participă cu articole și la această extraordinară colecție de texte păstrătoare ale specificului local. 


Profesorul de biologie a iubit cultura și arta într-o asemenea măsură încât acestea au devenit parte a propriei personalități. Din moment ce și-a însușit frumosul a putut trece la următorul nivel, acela care presupune împărtășirea lui și altora. Așa se face că dascălul s-a transformat în poet, publicând primele poezii în anul 1996, în antologia LyLaLyrik (Frieling, Berlin). Un an mai târziu, în 1997, au apărut câteva opere lirice semnate de același autor în Sonnenreiter Anthologie, Lyrik und Prosa (Mohland Verlag, Goldebek), iar în 1998 poezii de ale sale apar în antologia Umbruchzeit, Neue deutsche Lyrik (Edition L, Czernik-Verlag, Hockenheim). Finalul anilor 1990 a fost prolific, astfel încât în 1999 a fost tipărit volumul Aus meinem Blumengarten, prima carte de poezii a lui KarlHans Gross, având 191 de pagini și cuprinzând în cele 6 capitole opere lirice dedicate frumuseților naturii, florilor, păsărilor, anotimpurilor, dar și poezii în care se cântă dragostea și prietenia sau care sunt irigate de idei filozofice, analogii sau metafore. În acest volum de versuri autorul își exprimă totodată afecțiunea pentru locurile natale și pentru noua patrie. În același an continuă să publice poezii în antologia Sonnenreiter Anthologie, Lyrik und Prosa, dar și în Neue Sonnenreiter-Anthologie. De asemenea, în anul 2000 publică creații lirice în Neue Sonnenreiter-Anthologie, iar în 2001 în Die Unendlichkeit der Gedanken. A doua sa carte de poezii a apărut în anul 2002 și se numește Sonnengold & Poesie. Ea cuprinde 201 pagini, fiind formată din patru capitole în care se găsesc opere ce au ca temă călătoria, poetul Nikolaus Lenau, natura sau diferite reflecții poetice. Tot aici trebuie menționat că a fost membru în asociația autorilor germani (Freier deutscher Autorenverband - Schutzverband deutscher Schriftsteller). 


În august 1988 Karl-Hans Gross a emigrat, împreună cu familia sa, în Germania, stabilindu-se la Mannheim. În 1990 s-a pensionat, dar a continuat să lucreze în domeniul cultural și artistic. Stingerea lui a avut loc la 78 de ani, în 10 mai 2005. Efortul său de-o viață în slujba aproapelui a fost recunoscut în diferite rânduri. De exemplu, în 1975 a obținut medalia muncii pentru activitățile sale profesorale. Anul 1992 a fost cel în care ia fost oferit, de către o organizație care astăzi se numește Nikolaus Lenau, premiul Gemeinschaft aller Donauschwaben. În 1994, asociația șvabilor bănățeni din Germania (Landsmannschaft der Banater Schwaben aus Rumänien in Deutschland e.V.) i-a acordat o diplomă de onoare cinstind „eforturile neobosite depuse pentru bunăstarea compatrioților noștri bănățeni și pentru loialitatea neîntreruptă față de patria bănățeană”. De asemenea, în anul 2001, organizația șvabilor jimbolieni plecați în Germania, Heimatortsgemeinschaft Hatzfeld, ia oferit o diplomă de onoare pentru serviciile aduse comunității. 


Karl-Hans Gross și-a dedicat întreaga viață familiei, profesiei, artei, culturii, dar și localității Jimbolia. A fost un om care a făcut din ajutorarea aproapelui o misiune proprie. Fără activitatea lui s-ar fi pierdut informații importante despre identitatea locală, cunoștințe necesare pentru evitarea dezrădăcinării. Cercetând opera sa putem concluziona că nu este deloc exagerat să îl numim ca fiind exemplu de urmat de către oricine dorește să pună umărul la dezvoltarea comunității locale.

1.129 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page