Fuga din România comunistă

În perioada anilor ‘80, Jimbolia a fost o poartă principală de ieșire clandestină din România comunistă. Frontieriștii – persoanele care încercau să iasă ilegal din țară – apelau la metode diferite utilizând calea ferată, suprafețele agricole limitrofe graniței și chiar și punctul rutier de trecere a frontierei. Unele încercări de trecere au rămas în memoria colectivă datorită spectaculozității, ca de exemplu evadarea utilizând locomotiva fabricii Ceramica. În vremea comunistă, gara din Jimbolia și sistemul feroviar aferent erau păzite de soldați înarmați. Ca mărturie ne-au rămas mai multe inscripții încrustate în corpul clădirii stației de cale ferată, acronimul AMR amintind de câte zile i-au mai rămas în serviciul militar soldatului autor al scrijeliturii. 

Prin Jimbolia au încercat să ajungă în Occident bănățeni și români deopotrivă, precum și cetățeni ai Germaniei comuniste. 

Nesfârșitele frontiere de Augustin Ostace

În cartea Nesfârșitele frontiere, Augustin Ostace prezintă un tablou captivant al itinerariului dramatic parcurs de doi tineri transilvăneni care încearcă să evadeze din România comunistă. Povestea începe cu despărțirea emoționantă de familie și continuă cu eforturile de a obține dolari în Cluj, necesari pentru eventualul succes al evadării. Intensitatea trăirilor lor se amplifică pe măsură ce se apropie de Jimbolia, iar în Timișoara frica de a fi urmăriți de Securitate devine copleșitoare. Neliniștea lor este accentuată de necesitatea de a găsi o călăuză pentru a traversa granița.

Primul obstacol major apare aproape de Jimbolia, în dreptul coloniei Clarii Vii. Aici, mașina lor este oprită de trei grăniceri înarmați și doi câini-lupi. După percheziția bagajelor, reușesc să-și continue drumul, pretinzând că se îndreaptă spre piață. Piața locală devine o acoperire credibilă, iar autorul notează atmosfera tensionată: „Piața… singurul element de credibilitate al prezenței în zonă…”. După această etapă, cei doi se întorc în Clarii Vii, unde sunt verificați din nou la intrarea în colonie. Pentru a trece neobservați, aveau asupra lor livrete militare, buletine curate și un dram de noroc, dar se bazau mai ales pe credința în Dumnezeu.

Călăuza lor, Oz, îi primește în casa sa, unde își petrec noaptea, iar dolarii necesari evadării sunt ascunși în lanul de porumb. În dimineața zilei de 3 septembrie 1988, începe recunoașterea traseului. Oz le oferă instrucțiuni precise: să meargă târâș printre rândurile mai late de porumb și le explică limitările grănicerilor – lipsa binoclurilor cu infraroșu din cauza bateriilor grele și a prelungitelor pene de curent ceîngreunează încărcarea lor, dar și absența câinilor pe timp de noapte, cauzată de lipsa de hrană și de riscul de a deconspira patrulele.

Traversarea propriu-zisă devine o cursă contracronometru. Cei doi sunt nevoiți să se ascundă pe câmp, în timp ce apa li se termină. La un moment dat, un câine alb apare neașteptat, dar, providențial, nu latră. Noaptea, încearcă să traverseze șoseaua Timișoara–Jimbolia folosind întunericul și deplasându-se târâș sau aplecați. Într-o clipă de maximă tensiune, aproape de graniță, sunt descoperiți după ce calcă pe o pocnitoare. Grănicerii strigă „Stai! Stai!” și deschid focul.

În ciuda pericolului, cei doi reușesc să fugă, alergând nebunește spre linia de nisip ce marca granița. Gloanțele șuieră pe lângă ei, dar, cu un efort supraomenesc, trec în Serbia. Odată ajunși dincolo, se ascund într-un lan de porumb pentru a evita să fie vizați în continuare de grănicerii români.

Un tren în visul meu de Herbert-Werner Mühlroth

Autorul identifică îngrădirea libertății și persecuția după criterii etnice ca fiind două motive principale care au declanșat dorința de a părăsi țara. Tensiunea ce reiese prin parcurgerea firului narativ crește concomitent cu desfășurarea acțiunilor și culminează cu momentul evadării. Totul se petrece în zona FNC-ului și a Fabricii Ceramica. Fugarii - Herbert, Hans și Petrică - ascunși într-o uscătorie pentru produse ceramice își pun speranța în Dumnezeu prin însușirea unui salt înspre necunoscut. Întreaga desfășurare a acțiunii este croită în jurul acestui punct culminant. Cartea cuprinde în sine frământarea omului aflat la câteva secunde de o intersecție spațio-temporală ce indică dihotomic: fie viața, fie moartea. De altfel, ea se transformă prin informațiile relatate într-o mărturie model. Citind-o, jimbolienii vor putea identifica elemente locale existente și astăzi și vor putea să cunoască o parte a atmosferei ce caracteriza localitatea în perioada anilor ‘70. Cei trei cunoscuți aleg să evadeze folosind un tren de marfă. Se ascund în șoproane ale fabricii Ceramica, aflate în apropierea căii ferate internaționale Jimbolia–Kikinda. Prima încercare eșuează pentru că o angajată a fabricii îi trădează. A doua încercare are loc peste câteva zile. În momentul în care marfarul a trecut prin dreptul lor, cei trei au țâșnit din ascunzătoare încercând să sară în trenul aflat în mișcare. Grănicerii au deschis focul, iar mecanicul de locomotivă a mărit viteza. Această întâmplare are rol de etalon pentru disperarea și tensiunea prezente în viața celor care încercau să scape înspre libertate.