top of page

Cormorani observați la Jimbolia, în Zona Bălților

Petrică Dema

balta jimbolia pasare cormoran
Cormoran în Zona Bălților din Jimbolia, observat în 3 februarie 2025. Foto: Petrică Dema

Text scris de Petrică Dema în urma observațiilor făcute în 3 februarie 2025, în Zona Bălților din Jimbolia.



Cei trei cormorani…

…au trecut în zbor, scăpătând din aripile ascuțite. Au făcut un ocol mai ceva ca al unei escadrile de avioane, tot iscodind unde ar putea fi loc de popas. Niciun zgomot! Doar trei siluete scriind volte pe cerul incredibil de albastru. Apoi pleosc, pleosc, pleosc… și apa îi primește bucuroasă pe cei trei temerari.


Iată-mi palma cu cele cinci degete - specii de păsări care răspund la numărătoare: prima este lebăda de vară, apoi rața mare. Urmează lișița, găinușa de baltă și, în degetul cel mic, cormoranul! Acesta e o pasăre răpitoare-de-răpitoare, mai ales acum, când peștii răpitori se cam încumetă să străbată adâncurile.


Păsări de pasaj, cormoranii ne vizitează înspre primăvară și toamnă, dar destul de scurt, căci drumurile și gândurile lor sunt către locuri în care luciul apei este cât vezi cu ochii, iar prada pe măsură. Adică, în cazul lor, fără măsură, tulburând apa, la propriu și la figurat, în fața pescarului așezat molcom pe fundul unei găleți, plecat și el cu gândul cine știe unde.


Cormoranii văzuți în Zona Bălților din Jimbolia

Au coborât trei: Athos, Porthos și Aramis. Așa i-am botezat ca să îi deosebesc. Acum sunt numai doi… Aramis apare de nicăieri, având un pește mărișor în cioc, pe care se chinuie să îl înghită cu capul înainte. Muncă, nu glumă! Unde mai găsește el așa ceva, dacă nu în Balta Herișanu?! Porthos și Athos se apropie amenințător, însă peștele a ajuns deja în tolba lui Aramis! A fost ceva? Nu a fost nimic. Se găsește ceva bun și pentru ceilalți doi nemulțumiți.


Două buturugi ale unei foste sălcii, vânjoase cândva, tocmai își scot capetele dintre valuri. Bune pentru ceilalți doi să se așeze, după care să-și deschidă larg aripile ca să invoce vântul și soarele, doar-doar se vor îndura să le usuce penajul.


Uitându-mă la ei, cormoranii îmi devin dragi, așa prădători cum sunt! Nu m-am mai străduit să număr peștii pe care i-au prins, trecându-i la „pierderi colaterale“.

Am mai văzut cormorani tot așa, ocazional, spre toamnă, și mi-e greu să cred, deși în naivitatea mea aș vrea, că aceștia de acum sunt aceiași de atunci. Vor fi având ei un fel de hartă a locurilor liniștite de imaș o zi, două. „A! Uite, Jimbolia!“ își vor fi zis, după care, pleosc, pleosc, pleosc! De-a lungul timpului, cormoranul a fost ba protejat, ba neprotejat, ba chiar detestat, din cauza apetitului pentru pește. Însă își duce și el viața odată cu tot neamul păsăresc.


Din corul multicolor al glasurilor, cu greu disting între croncănitul unui corb și gâgâitul unei gâște. Deodată, nu se știe din ce pricină, s-au ridicat toți trei în aripi, au executat aceeași turnantă, după care s-au făcut doar trei puncte, ce au devenit punctulețe. Am revenit a doua zi la locul de întâlnire, însă nu i-am mai aflat.


La bună revedere?

În capricioasa aceasta de iarnă, acum - pot să spun că spre primăvară - am mai adăugat o linie pe răbojul însemnând tot soiul de păsăret de pe bălțile noastre. Și pentru că primăvara-i aici, iar toamna-i departe, cu gândul la cele trei punctulețe de ieri și la următoarea întâlnire, aud melancolic sunând de undeva din timp, din vremea Almei Mater: ne revedem la toamnă!

161 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Commentaires


bottom of page