De mult nu am mai fost pe la baltă să rătăcesc haihui cu aparatul de fotografiat după mine sau fără nicio țintă decât de a observa natura. De fapt, acum, ca și atunci, când eram copil, încă mai caut un fluture anume, neapărat rar dacă nu nemaivăzut, o plantă nou sosită, dar necuprinsă în filele teascurilor herbarelor de pe la noi, un mamifer ciudat ieșit din... gaură de șarpe sau... o pasăre. Tocmai o pasăre rară mi-a fost dat să întâlnesc duminică după-amiază când m-am regăsit luând la picior bălțile din afara orașului. Pescărușul albastru este acea pasăre care nu este greu de observat dacă ești puțin atent la ce se întâmplă în jur. Un pic de atenție, ochi buni și... răbdare. Nu prea stă în stuf, ci mai mult pe crenguțe izolate de unde își pândește prada, niște pescuți mici. De acolo plonjează ca mai apoi să iasă nu departe, cu prada în cioc sau cu... buzele umflate, caz în care se așază cu spatele înspre soare să își usuce și aranjeze haina. Cuibul este săpat în maluri, iar puii - niște miniaturi - când sunt mai mărișori stau pe lângă cuib pe o crenguță ca mărgelele pe ață. Alte bijuterii, alte scumpeturi! Iarna, același fel de a pescui, același plonjon - de data aceasta în apa foarte rece - și același risc de a se întoarce cu... traista goală. Interesantă este, atât vara cât și iarna, tehnica prin care pescărușul calculează în mintea lui traiectoria până la peștișor, ținând seamă, ca un adevărat inginer, de refracția aerului și a apei care modifică aproape insesizabil linia după care urmează să se producă asaltul. Pescărușul albastru, pe alocuri numit și pescărel, aduce și la propriu și la figurat o pată de culoare bălților înveselind și bucurând iubitorul de natură. Bucuria pescarului poate fi umbrită doar de măiestria neîntrecută a pescărușului în arta unditului. Pentru aceasta plătind cu priviri piezișe atunci când frumusețea penajului reușește să topească răceala invidiei. Pescărușul albastru merită admirat și protejat oriunde îl veți întâlni!
*Fotograf: Petrică Dema
