• Cristina Dema

(Bu)cuRos(t) prin muzică


Ce ar fi lumea fără de voință? Am fi oare, după cum Dostoievski afirma, doar o clapă de pian asupra căreia acționează legile naturii fără să putem interfera câtuși de puțin? Îndepărtăm rapid acest gând, însă rămânem cu clapele unui pian în minte. Rămânem cu ideea orientării conștiente a omului spre realizarea unor scopuri și efortul depus pentru îndeplinirea acestora. Și ne întrebăm: oare cât efort necesită mânuirea unui instrument muzical la înalte standarde? Se poate caracteriza muzica prin calitate fără efort? Dar fără pasiune? Dar fără voință sau talent?

Răspunsurile le primim de la muzicianul Mariano Jose Castro și nu doar ca replică venită după o întrebare, ci și ca subiectivă observație a modului de gândire, al comportării și atitudinii acestuia față de muzică. Stabilit de curând în localitatea de graniță cu pereți igrasioși, după cum numea Petre Stoica Jimbolia, Mariano, un argentinian născut în Buenos Aires, care a declarat dragoste României în 2013, își păstrează ritmul în promovarea artei exteriorizării ideilor și sentimentelor prin intermediul sunetelor așternute-n fel și chip, dar întotdeauna armonios.

Totalitatea acțiunilor din jur se poate răsfrânge asupra noastră provocând un impact pozitiv sau dimpotrivă. Mariano, la o vârstă fragedă, a avut parte de un eveniment ce i-a influențat drumul înspre muzică: momentul în care profesorul de muzică, văzând potențialul copilului de 7 ani, i-a sugerat mamei sale sale să îl îndrume pe calea sunetului. De aici a urmat o înlănțuire firească, un crescendo al dezvoltării științei ce se ocupă de melodicitate, ritm și armonie. Profesori excepționali, studiu intens la conservator, primul turneu internațional, din 2002, în Statele Unite ale Americii, toate acestea au trezit în muzician emoții, stări și sentimente pe care nu le mai trăise până atunci.

Dacă tot avem trăirile în umbra peniței virtuale, cred că putem trece la ideile pe care Mariano Castro le are în ceea ce privește transmiterea emoțiilor. Complexitatea muzicii și vastele modalități de interpretare se transpun în sentimente, iar acestea, la rândul lor, sunt percepute de oameni în felurite moduri. O notă. Un sunet. Aceleași pentru toată lumea? Nu. Unicitatea fiecărei persoane intervine în interiorizarea muzicii, aceasta devenind și un mijloc de autocunoaștere. Dacă suntem deschiși, ascultăm și lăsăm muzica să se conecteze cu sentimentele și stările noastre, atunci probabil se va produce și efectul vindecător pe care aceasta îl are. Așadar, nu trebuie decât să permitem muzicii să ne învăluie pentru a-i descoperi farmecul și a ne descoperi pe noi înșine.

Acum, că am observat rolul ascultării muzicii, ne putem îndrepta spre ceea ce înseamnă interpretarea și compunerea acesteia. Mariano trage cortina și ne dezvăluie că a cânta necesită coordonare motorie și mentală, fiind o disciplină care necesită multă… disciplină, dar și timp pentru pregătire în scopul unei interpretări cât mai acurate. Există o interdependență între a asculta și a cânta, iar muzicianul ne spune că nu întotdeauna putem aprecia ceea ce prețuim în momentul ascultării, precum nu tot timpul putem savura momentul interpretării. Cât despre compunerea muzicii… aceasta ne obligă la o viziune introspectivă intensă înspre descoperirea identității muzicale. Are legătură cu spiritualitatea și creativitatea, cu producerea ideilor și găsirea formulelor reprezentative proprii, care au un mesaj de transmis, o poveste de spus. Inspirația și creativitatea reprezintă căutări constante, nu există formule magice în compunerea muzicii. Trebuie să găsești idei pe care să le poți dezvolta ulterior.

Am ascultat, am interpretat, am compus (Mariano, bineînțeles!), dar cum putem distinge muzica de calitate de muzica fără valoare? Tudor Vianu spune că valoarea ocupă locul central în cultură, iar aceasta din urmă reprezintă invocarea istoriei și intenția de a oferi o soluție problemelor prezentului. De asemenea, Vianu afirmă că valoarea e expresia ideală a unui acord între eu și lume, care poate fi realizat oricând, chiar dacă oamenii se schimbă. Așadar, indiferent de momentul în care alegem să gustăm o înșiruire de note trebuie să aplicăm filtrul valorii, iar Mariano Castro declară că muzica devine o valoare când respectăm istoria sa în umanitate, când înțelegem munca din spatele acesteia, deoarece adevărata artă, după Robert Schumann, are aceleași principii precum moralitatea. Arta devine o valoare pentru oameni și atunci când îi aduce mai aproape de sentimentul de libertate.

Acel acord între eu și lume despre care vorbește Vianu pare să se fi concretizat, în ceea ce îl privește pe Mariano, și în proiectul Narcotango, proiect ce a transpus idei în sunete de tango și care a fost nominalizat, în două rânduri, la Premiile Latin Grammy la categoria Cel mai bun album de tango.

Credem că, după ce îl ascultăm pe Mariano Castro interpretând, putem afirma cu certitudine că deșertarea eului, abnegația cu care își promovează rădăcinile sud-americane și bucuria de a transmite trăiri prin intermediul muzicii se concretizează într-o radiantă voluptate.