O fi mit, o fi realitate? N-am nicio certitudine. Pot doar să mărturisesc că informația am găsit-o într-un roman autobiografic scris de jimbolianca Irene van Dekker. Cartea se numește Rote Dornen, adică Spini roșii, și reprezintă un periplu în viața familiei Dekker, deținătoarea unei celebre fabrici de produs pălării. Inevitabil, scriitoarea atinge multe aspecte fascinante din viața localității Jimbolia. Printre diferitele momente ce au hotărât soarta așezării șvăbești se numără și punctul în care Jimbolia a trecut de sub administrație sârbească sub administrație românească. Vă reamintesc: acest lucru nu se întâmplă în 1918, ci abia în 1924, în 10 aprilie. Remarcabil este și presupusul motiv pentru care Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor a cedat localitatea Regatului României. De fapt, aceasta este și tema acestui articol.
În romanul dumneaei, doamna Dekker prezintă un episod care a avut loc nu cu mult timp înainte ca decizia cedării Jimboliei către statul român să fie oficializată. Iată, în linii mari, unul dintre cele mai interesante episoade jimboliene petrecute la începutul secolului 20.
În 1923 s-a anunțat, în Jimbolia, vizita unui demnitar sârb, autoritățile vremii, cetățeni sârbi în majoritate, considerând această acțiune ca fiind un bun prilej de a-i arăta ministrului atașamentul șvabilor față de noua lor patrie. Așa se face că, în ziua cu pricina stația de cale ferată a localității era îmbrăcată în haine de sărbătoare. Ghirlande de culoare verde și flori împodobeau peronul principal, care acum era plin de oameni. În mijloc, așteptând sosirea prețiosului vizitator, se afla orchestra de suflători. Oameni importanți ai localității, școlari, coruri, toți erau cantonați în vederea creării unei impresii pozitive. Ba mai mult, chiar și în spațiul din fața gării era convocată o mulțime de la care organizatorii pretindeau să ridice, la timpul potrivit, ovații. Până și covorul roșu era pregătit să-și îndeplinească misiunea.
Trenul special venea tocmai de la Belgrad. După oprire, în ușa deschisă a unui vagon apăru figura ministrului Ninčić. Acesta afișa la piept, toate decorațiile primite. Formația de suflători a început să intoneze imnul Serbiei. Vizitatorul a pășit pe covorul roșu fiind întâmpinat de o fetiță care i-a oferit flori. Totul se desfășura conform planului pus la cale de organizatori. Asta până când… până când a venit rolul mulțimii să înalțe ovații. În locul lor s-a așternut o liniște înfricoșătoare de la care șvabii nu s-au mai abătut până la finalul vizitei. Eforturile organizatorilor de a îi determina pe jimbolieni să se manifeste într-un mod care să perieze egoul oaspetelui au fost zadarnice. Întregul moment se transforma încet, dar sigur, într-unul apăsător, jenant. Ministrul a fost cuprins de mirare, apoi de consternare. Jimbolia nu îl primea deloc bine. După câteva momente dominate de aceeași tăcere se întrevedea deznodământul. Musafirul, fără a spune nimic, se întoarse în vagon, iar trenul se puse în mișcare în direcția din care a venit.
La scurt timp după această întâmplare printre oamenii locului circula zvonul că Jimbolia va fi cedată României din cauza caracterului antinațional pe care l-a afișat localitatea șvăbească în cadrul vizitei oficialului sârb.
Sunt aceste informații adevărate? Cine era ministrul Ninčić? Într-un articol apărut pe Wikipedia se pomenește despre Momčilo Ninčić ca fiind un om politic sârb ce a ocupat funcția de Ministru al Afacerilor Externe în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Această funcție a fost ocupată de către Momčilo Ninčić chiar între anii 1922 și 1924. Mai mult, profesorul Ștefan Mleșniță istorisea în urmă cu ceva ani o poveste asemănătoare. O fi adevărat? N-o fi adevărat? N-am nicio certitudine. Știu doar că unisonul poate fi, în cele din urmă, cea mai importantă armă a unei comunități.
Imagini: www.hatzfeld-banat.de și www.wikipedia.org
