„riTM în Banat“ este titlul unui turneu de promovare al celei de-a cincizeci și opta ediții a Festivalului „Timișoara muzicală“. Jimbolia face parte din lista celor 11 localități în care va concerta Ansamblul Percutissimo al Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara.
Evenimentul de la Jimbolia se va desfășura în sala de spectacole a Școlii Gimnaziale, parte a Conacului Csekonics. Accesul se face prin curtea școlii, aflată pe strada Tudor Vladimirescu, la numărul 83. Concertul are loc sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 19.00.
Biletul de participare costă 5 lei și se poate achiziționa de la locul de desfășurare începând cu ora 18.00 sau online, scandând codul QR înscris pe afiș.
Întregul turneu este organizat de Filarmonica „Banatul“ și Opera Națională Română din Timișoara. Recitalurile vor fi coordonate de Doru Roman, cel care în trecut a pregătit trupa locală Jimbo Drums.
Comentarios