Pentru că-n literatură pornim (și) de la titlu, iată-ne puși în fața unuia ce tratează aspecte gramaticale, nu literare. Ce facem însă când avem de-a face cu un text informativ - științific care tratează normele limbii și cultivarea acesteia, iar cuvintele devin personaje? Ne imaginăm, evident, conturându-ne o ficțiune a cuvântului - personaj ce (se) ascunde în triada sens - acord - logică.
Revenind la titlul volumul eminamente scris, Limba română de a(stă)zi, îl putem dibui ca fiind o alegorie de personaje - cheie ce pun sub semnul întrebării diverse aspecte lexico - morfologice din viața de zi cu zi. Personajul principal îl regăsim de gen feminin, ea, Româna, atotștiutoare. Când și unde se petrece acțiunea? azi, între spațiul întâlnirii dintre întrebare, stând, demnă, în văzul tuturor, în așteptarea unui răspuns. Din punct de vedere morfologic, azi poartă identitatea unui adverb de timp, simplu, indicând nici mai mult, nici mai puțin decât plasarea în cronos a personajului - cheie.
În volumul de față facem cunoștință cu un personaj cameleonic care se poate plasa în orice cronotop, păstrându-și identitatea, rigurozitatea, dar în același timp și latura jucăușă prin intermediul căreia apar subînțelesurile, deținând un puternic istoric lexicografic și cultural. Personaje puternice precum „i-ul”se regăsesc laolaltă cu independentul Punct, misterioasa Cratimă ori cu intriganta Virgulă, distincția făcându-se prin particularizare, nelipsite fiind de bunul-simț gramatical.
Cum mentalitatea nu poate fi schimbată prin evitarea unui cuvânt (Limba română de a(stă)zi, Emina Căpălnășan, Junimea, Iași, 2019, p. 99), avem exemplificate o serie de situații în acest scop, iar din cuprinsul volumului putem observa aspecte ce țin de normele unei limbi elegante într-un context postmodern, puternic tehnologizat.
Deși gramatica este asociată cu rațiunea, cuvintele care o alcătuiesc sunt însoțite de mărcile afectivității și ale subiectivismului, melodios rostite cu ajutorul intonației, uneori îmbrăcate în englezisme aflate-n trend, căci, moda e modă chiar și-n gramatică. Și e cu atât mai șic.
La fel ca-n literatură, și-n gramatică putem identifica momente ale subiectului, delimitând astfel discursul științific. Drept dovadă, punctul culminant e constituit de corectitudinea pusă sub semnul întrebării „de ce așa și nu altfel?”, ca mai apoi, în deznodământ să aflăm că parcursul este unul ce transcende de la formă la ... formă. Chiar și așa, fondul și forma sunt în strânsă corelație. Astfel, regăsim în volum capitole explicitate pertinent, pornind de la aspecte ce vizează cultivarea limbii, precum: HIPERcorectitudinea, Pleonasmul, Corectitudinea politică, Plurale problematice ș.a., scrise în manieră retorică, pentru ca la final să fie însoțite de argumente, exemple și recomandări.
Iată cum acest volum - ghid valoros celui ce-l deține la purtător poate fi citit în diferite chei, esența păstrându-se prin transmiterea funcțiilor comunicării: „e important să comunicăm, să transmitem, să ne comunicăm, să ne expunem, să transmitem stările și emoțiile, fără a bloca fluxul conștiinței și al gândirii prin permanenta responsabilitate față de formă.”, iar pentru descifrarea tuturor incertitudinilor suntem invitați să facem cunoștință cu emblematicul DOOM₂.
Se îmbracă, se gustă, se poartă. Se arată, se oferă, se aprofundează. E curată, elegantă, blândă sau chiar tăioasă. E corectă. E vorbită sau gândită și mult răspândită. E a(stă)zi și e a ta, Dar cel mai mult a mea. Româna
