Suntem înconjurați de felurite sunete: vuietul vântului, foșnetul frunzelor, picuratul ploii - ca sunete ale naturii. Ne învăluie și sunete „tehnice”: „zumzetul” laptopului, claxonatul „suav” al mașinilor aflate în trafic, sunetul „mlădios” al elicelor unui elicopter. Și-apoi trecem la sunetele ce devin artă, sunetele dătătoare de trăiri demne de înălțare sufletească.
Dar cum facem ca ultima categorie de sunete să ajungă să transmită mesajul? Răspunsul ne e la îndemână: comunicăm ceea ce avem de spus prin intermediul șirurilor de note muzicale. Așezate grațios în portative, notele muzicale devin cuvintele purtătoare de mesaj, iar noi receptorii ce trebuie să le interiorizăm pentru a le da sensul, care poate diferi de la individ la individ.
„Muzica nu este altceva decât limbajul prin intermediul căruia se comunică ceva. Muzica e ca vorbirea.” Acestea sunt unele dintre cuvintele pe care ni le spune o persoană ce a folosit acest limbaj încă din fragedă copilărie. Este vorba despre jimbolianul Edgar Tüser. Spunem jimbolian pentru că, în ciuda faptului că a părăsit localitatea cu mult timp în urmă, sufletul acestuia a rămas în orașul ce i-a oferit prietenii, prima dragoste, imagini vizuale care i-au rămas bine ancorate în amintire ori primele ore de muzică.
Sunetul care i-a fost insuflat pentru prima dată la Jimbolia are reverberații până în prezent. Doamna Bartzer și profesorul Șoarec sunt cei care l-au așezat pe dublul portativ al pianului. Din clasa a V-a a plecat la Timișoara la (actualmente denumit) Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, unde competitivitatea l-a determinat să studieze intens pentru „a câștiga” (în)trecerea notelor (de) pe liniatură. Procesul de comunicare prin intermediul muzicii a continuat atât în România, cât și în Germania (țara unde locuiește și în prezent) fiind profesor de pian la Jimbolia, membru în diferite formații, participant la concursuri, profesor de pian sau director de scenă la diferite instituții și școli din Zeitz, Erfurt, Hof, Mainz, Sinsheim ori absolvent al Conservatorului din Nürnberg.
Nu de puține ori noi, necunoscătorii, punem o carieră muzicală în relație directă și proporțională cu talentul, însă domnul Tüser ne spune altceva: „talentul are o pondere mică (10%) în raport cu munca (90%) ce trebuie depusă pentru a face o carieră în domeniul muzical, însă această aptitudine înnăscută este cea care determină modul în care se face muzica, felul în care se transmite mesajul, adică sentimentele. Iar când emoțiile reușesc să ajungă la receptor, când reușesc să trezească anumite stări, atunci se poate vorbi despre artă.” Aceasta din urmă are menirea de a ne opri, preț de câteva clipe, din goana cotidiană și de a ne provoca spre contemplare.
Pare că viața muzicianului a fost un glissando de la o instituție cu profil muzical la alta, iar calea sunetului i-a fost întotdeauna îndrumătoare, precum și acesta a fost îndrumător multor generații de elevi, transmițător al sensurilor actului muzical. Cu gândurile înspre notele muzicale ce răsună în săli de spectacol și ne oferă variațiuni... sentimentale, aducem mulțumiri pentru disponibilitate și amabilitate domnului Edgar Tüser pe care sperăm să avem posibilitatea de a-l auzi cântându-și dorul de heimat pe scena orașului natal.
