• JimboBlog

Dragomir Ciobanu – scriitorul jimbolian cu 19 cărţi publicate

*articol inițiat de Radu Oltean, realizat în colaborare cu însuși scriitorul Aşa cum noi avem nevoie de aer şi mâncare pentru a trăi, domnul Dragomir simte nevoia zilnică de a scrie. „Niciodată nu am fost mulţumit cu ceea ce am scris. Tot timpul mi-am dorit să scriu mai bine şi să devin mai bun, înţeles mai clar“, spune dânsul.


Domnul Dragomir Ciobanu s-a născut la 28 august 1930, în satul Fundu-Herţii care aparţinea de comuna urbană Herţa. În acea vreme, tatăl său avea un atelier de covălie unde confecţiona căruţe şi trăsuri pentru cai. Rămas văduv, acesta se recăsătoreşte, vinde casa şi se mută în satul Poiana, unde construieşte o nouă casă şi deschide o prăvălie. După doi ani mariajul se destramă, iar tatăl său îşi întemeiază o nouă familie. În 1937 noua familie se mută la Cristineşti unde copilul, adică Dragomir, este înscris în prima clasă a şcolii primare din acea comună. La începutul anului 1938 familia sa revine în Poiana, unde elevul continuă cursurile primare, fiind premiant în fiecare an.


În anul 1941, familia se mută în oraşul Herţa, unde cumpără două case în care deschide o băcănie şi un atelier de croitorie. Fiul este dat din nou la şcoala primară, să repete clasa a IV-a, pentru a urma apoi studiile la un liceu din Cernăuţi. Situaţia materială a familiei în condiţii de război i-a determinat pe părinţi să opteze pentru o unitate şcolară unde taxele erau minime. Astfel, în anul 1942, fiul susţine examenul de admitere la Liceul „Anastasie Başotă“ din comuna Pomârla.


Studiile liceale i-au fost întrerupte de două ori. În 1944, din cauza războiului, când o parte dintre elevi (cei din clasele 5-8) au fost evacuaţi şi trimişi în refugiu la Corabia, iar cei din clasele mici (secundare) s-au reîntors acasă, la familiile lor. Liceanul, a cărui situaţie şcolară s-a încheiat cu câteva luni mai devreme, a plecat la Herţa, unde îşi aveau domiciliul părinţii. Acolo nu a găsit pe nimeni. Tatăl său era plecat pe front, iar mama vitregă se refugiase în localitatea de baştină, Cristineşti.


Rămas singur în casa pustie, fără bani şi posibilităţi de întreţinere, trăind din mila vecinilor, la vârsta de 13 ani, şi-a luat soarta în propriile mâini şi a plecat în satul Baranca, unde locuia bunicul de pe mamă. Vara anului 1944 a constituit o perioadă grea, dar plină de învăţăminte. A participat, ca muncitor agricol zilier, mai ales la recoltarea păioaselor, la diverse familii din sat, contribuind la obţinerea unor venituri suplimentare familiei care îl adoptase ca pe un fiu rătăcitor, sinstrat de pe urma războiului. În acea vară s-a îmbolnăvit şi de tifos exantematic, molimă în urma căreia bunicul şi mentorul său a decedat.


După ce tatăl său s-a reîntors de pe front, la finele anului 1944, familia s-a reîntregit, iar fiul şi-a reluat studiile liceale la Pomârla. În anul 1948, pe când era deja în clasa a V-a, a fost nevoit să-şi întrerupă din nou studiile, de această dată din motive de sănătate. A stat circa 2 ani şi jumătate cu un aparat gipsat pe piciorul drept, imobilizat la domiciliu. Peste acest handicap a reuşit să treacă doar fiind captat de lectură. Tatăl său l-a înţeles şi l-a ajutat să treacă mai uşor această etapă. Îi aducea cărţi cu sacul de la biblioteca comunală, uneori şi de două ori pe lună.


Cu sănătatea refăcută, după ce împlinise 20 de ani, continuarea studiilor la învăţământul cu frecvenţă la zi ne mai fiind posibilă, a căutat un loc de muncă. Astfel a fost numit, în martie 1951, învăţător suplinitor la Şcoala Nr. 2 din Ibăneşti. În anul următor a fost transferat la Şcoala de 7 ani Nr. 1 din aceeaşi comună. De la 1 sept. 1953 a fost numit ca instructor superior de pionieri la Şcoala de 7 ani din comuna Pomârla. De la 1 ianuarie 1954 a fost promovat ca activist cu munca de pionieri la raionul Dorohoi. În luna decembrie a aceluiaşi an a fost trimis să urmeze un curs de perfecţionare la Bucureşti pe care l-a terminat în septembrie 1955.


În toamna anului 1955, a fost numit şef de secţie şcoli şi pionieri la Comitetul raional UTM Oraviţa. La Oraviţa a lucrat până la data de 1 mai 1957 când a fost transferat, pe aceeaşi funcţie, la Jimbolia. După o colaborare fructuoasă cu şeful secţiei de învăţământ a raionului, în anul 1959, Jimbolia a primit drapelul de raion fruntaş pe Banat în activitatea artistică cu pionierii, lăsând în urmă centre ca Timişoara, Arad, Lugoj, Reşiţa sau Caransebeş. Această distincţie anuală a fost păstrată şi în anul următor (1960).


După desfiinţarea raionului Jimbolia, domnul Ciobanu a fost numit director la Casa de cultură orăşenească. În anul 1968, urmare a reformei administrative care a readus împărţirea teritoriului ţării în judeţe în locul regiunilor, s-au introdus reguli noi în ocuparea unor funcţii la nivel local. Postul de director al casei de cultură trebuia ocupat de un activist de partid. În aceste condiţii d-l Ciobanu a susţinut concurs şi a fost numit director al bibliotecii orăşeneşti din Jimbolia. A lucrat timp de 10 ani la această instituţie, după care a revenit la casa de cultură şi a lucrat până 1990, când s-a pensionat.


În anul 1973 a susţinut examenul de diplomă la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara la care a obţinut nota 10. În anii de studii universitare l-a avut coleg de grupă pe scriitorul bănăţean, deja consacrat, Laurenţiu Cerneţ, cu care a întreţinut legături amicale mulţi ani, dar nu s-a gândit să-i urmeze exemplul şi îndemnurile.


La începutul anilor nouăzeci a lucrat câţiva ani ca profesor de limba română şi franceză, apoi, spre sfârşitul deceniului, a fost redactor-şef la săptămânalul „Observator de Jimbolia.“ La această publicaţie şi-a exersat condeiul, iar cititorii l-au încurajat şi susţinut în demersurile de scriitor. Timp de 6 ani a susţinut la această gazetă rubrici şi seriale de informare, istorie locală, umoristice, cuvinte încrucişate, reportaje, parodii, interviuri şi alte materiale specifice presei locale. Serialul „Nea-Feder-Bá“ şi tranziţia a servit ca material pentru cartea de debut din 1996 şi a celei din anul următor.


A colaborat la presa locală încă de pe vremea când locuia în Dorohoi. După ce a devenit jimbolian cu acte în regulă, a colaborat sporadic la presa din Timişoara. Prin anii şaptezeci a fost redactor la gazeta de stradă „ Oglinda Jimboliei, “ iar în 2004 a condus publicaţia săptămânală „Gazeta de Jimbolia“.


Ca autor de cărţi, după debut, s-a arătat preocupat de beletristică. Treptat s-a apropiat de domeniul istoriei locale, astfel că în ultimii ani i-au fost tipărite lucrări care se referă la istoria localităţii, la vrednicia şi faptele jimbolienilor. Unele volume au marcat evenimente aniversare ca: 250 de ani de la colonizarea şvabilor pe aceste meleaguri, 80 de ani de la reînfiinţarea gimnaziului în limba română, 20 de ani de la apariţia primei publicaţii de presă în limba română. La elaborarea acestora a atras colaboratori dintre intelectualii contemporani de marcă, ceea ce a sporit calitatea materialului adunat în volume. Fără a epuiza domeniul, scriitorul a publicat 3 volume din monumentală lucrare „Personalităţi din Panteonul Jimboliei“ în care a prezentat cititorilor oameni de seamă care au servit comunitatea cu patos şi dăruire, au dus faima Jimboliei în Banat, în ţară şi peste hotare.


În prezent, are în lucru un volum de povestiri pentru copii a căror ilustraţii sunt executate de un artist plastic jimbolian. Doreşte cu ardoare să-l publice şi să-i facă lansarea „fără mască.“


#dragomirciobanu #JimboBlog #Zsombolia #Hatzfeld #Jimbolia #unarticolpezi #raduoltean #casadeculturaJimbolia #c_de_culturaJimbolia #cdeculturaJimbolia

Scriitorul Dragomir Ciobanu; Fotografie: Sergiu-Petru Dema