• JimboBlog

Doamna Pia Brînzeu despre Casa Memorială „Dr. Karl Diel” de la JIMBOLIA

Prin casa memorială dedicată străbunicului meu am încercat să contribui la istoria nescrisă a Banatului și să recuperez atmosfera de la începutul secolului al XX-lea. Este vorba despre acel farmec al imperiului austro-ungar, al unei zone multiculturale, interetnice și interlingvistice, unde locuitorii orașului Jimbolia au trăit elegant, ca și în marile capitale central-europene, au vorbit trei sau patru limbi și au acceptat căsătorii mixte, fără nici un fel de prejudecăți naționaliste. Deoarece peste jimbolieni, ca și peste familia mea, au trecut granițele mai multor țări și au fost nevoiți să semneze variate certificate de apartenență, au învățat să fie flexibili și toleranți.


Începuturile acestei case memoriale se leagă de moartea Luizei, fiica doctorului Karl Diel. Când, într-o zi din aprilie 1963, mama s-a întors de la Jimbolia cu câteva coșuri pline de obiecte vechi și o lădiță cu acte prăfuite rămase de la mătușa ei, adolescenta din mine a tresărit, copleșită de emoția unui trecut pe care nu-l cunoșteam decât din povestiri. Dintr-o dată s-a conturat în fața ochilor mei o lume generoasă și neobișnuită, ancorată într-un loc de înaltă spiritualitate, a cărei istorie s-a povestit în patru limbi – germană, maghiară, română și sârbă. Peste decenii, am dorit să recreez atmosfera Jimboliei de odinioară și să pătrund adevărurile grele, importante, despre un oraș și un medic rămas viu în gândurile pline de recunoștință ale celor salvați de intervențiile lui. Iată de ce Casa Memorială „Dr. Karl Diel” încearcă să ofere o imagine cât mai veridică a medicinei din Banatul anilor 1900-1944, a personalității celui care a fost străbunicul meu și, nu în ultimul rând, a vieții duse de familia Diel și de jimbolieni la începutul unui secol ce a apus deja.


Pe lângă această nostalgie a unui trecut din ce în ce mai îndepărtat, am mai descoperit ceva: fiecare om este o verigă foarte importantă dintr-un lanț al generațiilor și, dacă nu uităm poveștile bunicilor, transmițându-le mai departe nepoților noștri, putem acoperi ‒ ca o arhivă vie ‒ o perioadă de aproape un secol și jumătate. Astfel, adevărul din cărțile de istorie, redat uneori doar parțial, este mai ușor corectat și înțeles.


În plus, trăim mai frumos dacă alegem o cină la lumina lumânărilor și nu un hamburger la colț de stradă, o dantelă sau o carte veche și nu un kitsch cumpărat la mall. Se spune că postmodernismul a apărut atunci când Macbeth a fost înlocuit de Macdonald’s și Bauhaus de „our house”. Ei bine, putem să revenim, măcar din când în când, cu gândul la ceea ce au savurat străbunicii noștri, chiar dacă toate acestea au devenit acum istorie. Timpul nu se mai întoarce niciodată înapoi, dar el are puterea să învăluie cu o frumuseţe aparte obiectele care au avut doar o funcţionalitate practică şi pe care deţinătorii lor nu s-au gândit niciodată că vor fi expuse într-o casă memorială. Este de datoria noastră să le păstrăm şi să le respectăm aşa cum se cuvine.

Pia Brînzeu

Casa medicului Karl Diel; Fotografie trimisă de Prof. Pia Brînzeu

DR. KARL DIEL                       

(1855-1930)

14.02.1855: se naște la Jimbolia KARL AUGUST ADOLF DIEL

1862-1872: urmează școala elementară de la Jimbolia și liceul de la Szarvas, Ungaria

1872-1878: studiază medicina la Budapesta

1878-1884: lucrează la spitalul „Sfântul  Rochus” din Budapesta

1884: se întoarce la Jimbolia și ajunge medicul de casă al contelui Csekonics

4.10.1887: se căsătorește cu aristocrata Aloysia Cecilia Katharina Gombócz Bayer de Rogácz

1888: se naște primul copil, Ludwig Diel (1888), urmat de Olga (1889) și Luiza (1892)

1896: este chirurg la spitalul nou înfiinţat unde face 50.000 de operaţii

1924 -1928:  este numit director al Spitalului din Jimbolia

1.05.1930: moare la Jimbolia

1940: se ridică statuia din fața Primăriei realizată de Rubléczky Géza

1996: spitalul din Jimbolia primește numele „Dr. Karl Diel” și un bust realizat de

Theophil Soltesz

2000: se inaugurează Casa Memorială „Dr. Karl Diel”


Dr. Karl Diel; Fotografie trimisă de Prof. Pia Brînzeu

PRIMA ÎNCĂPERE

Vitrina 1 este dedicată părinților Johann Ludwig Diel (1802-1871), tatăl lui Karl Diel, care a venit în 1842 de la Wetzlar, o localitate de lângă Frankfurt. Cu soția lui, Magdalena Stadler (1823-1875), a avut unsprezece copii. Două vederi vechi din Wetzlar se găsesc alături de un carnet pentru impozite (Steuerbuch) și un pașaport vechi (Wanderbuch). Pe perete este expus certificatul de deces al lui Johann Ludwig Diel, eliberat la Jimbolia în 1871.

Vitrina 2 conține fotografiile lui Karl Diel la diferite vârste, carnetul lui de elev ‒ Index lectionum ‒ din 1874 și decizia de pensionare din 1926, un portmoneu cu inițialele sale, un document legat de impozitul pe venit și, cel mai important dintre toate, decorația Steaua României în grad de comandor, acordată de M.S. Regele Ferdinand.

Vitrina 3. Fotografiile arată casa în care a trăit Karl Diel și care adăpostește astăzi muzeul dedicat lui. Fotografia de pe terasă a fost făcută în 1900, iar cea din exterior în jurul anului 1920. Gulerele și șosetele au monograma KD. Pe pereți, sunt diplomele de medic ale doctorului Diel și o schiță a pictorului Ștefan Jäger pentru un portret aflat acum în Germania.

A DOUA ÎNCĂPERE

Vitrina 4. Certificatul de apartenență a fost eliberat după ce Jimbolia a trecut din administraţia fostei Jugoslavii în cel al României. Cele două ferpare din 1930, când a murit Karl Diel, sunt în maghiară și germană, așa cum se obișnuia pe atunci, iar factura reprezintă cheltuielile de înmormântare. Fotografiile reprezintă variante ale statuii sculptorului timişorean Rubléczky Géza, plasată în fața primăriei în 1940. Aranjamentul încăperii reproduce atmosfera anilor 1920, cu obiecte ce au aparținut familiei. Peisajul, care redă o casă tiroleză de la țară, a fost pictat de pictorul austriac Edmund Reheis (1879-1951).

A TREIA ÎNCĂPERE

Invită la o cină de gală.

A PATRA ÎNCĂPERE

Vitrinele 5-8 conțin instrumente, medicamente și rețete legate de activitatea medicală a lui Karl Diel și a fiului său, Dr. Ludwig Diel. Cărțile medicale sunt în mai multe volume, cum ar fi, de pildă, Patologia femeii în 15 exemplare. Printre fotografii se remarcă cea făcută în 1929 împreună cu colaboratorii săi, printre care se află și celebrul neurochirurg Dumitru Bagdasar, venit pentru doi ani la Jimbolia.

A CINCEA ÎNCĂPERE

Este dedicată doctorului Ludwig Diel. Născut la Jimbolia în 15.06.1888, a urmat școala la Jimbolia și Szarvas (Ungaria) și a studiat medicina la Budapesta. Între 1914-21, a lucrat la spitalele din Budapesta şi Innsbruck, făcând mai multe stagii de specializare și cunoscând-o pe viitoarea lui soție. Se întoarce la Jimbolia şi lucrează la spital împreună cu tatăl său. În 1924 se mută la Timişoara, unde a înființat Sanatoriul Bănăţean, actualmente Clinica de Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” de pe strada Odobescu, și lucrează aici până când moare în 1944. Vitrina 9 conține desene anatomice făcute de Ludwig Diel ca student și alte acte legate de activitatea lui ca medic. Vitrina 10 conține fotografii ce îl arată copil și tânăr, o scrisoare adresată unchiului său Ferdinand, în care își exprimă dorința de a avea un cal, carnetul  de vânător și aparatul de fotografiat cu care a făcut și fotografia de deasupra vitrinei, după o vânătoare în Alpii Tirolului. Portretul de pe perete a fost făcut de Meczner Lajos (1890-1962), cunoscutul pictor maghiar, care a trăit la Arad și Timișoara înainte de a se muta la Budapesta.

 

Vitrina 11 arată variatele cărți de vizită ale lui Ludwig Diel și două fotografii ca militar în primul și al doilea război mondial, purtând uniforma și chipiul expuse în încăperea a patra. Pe perete este diploma lui de medic.

ÎNCĂPEREA A ȘASEA

Vitrina 12 este dedicată soției, Aloysia Cecilia Katharina Gombócz Bayer de Rogácz (1868-1929), numită pe scurt Louise Diel. Fotografiile o arată ca fată tânără și apoi la maturitate și la bătrânețe, șezând înainte de a muri la fereastra din această încăpere. Tatăl ei, Dr. Eduard Bayer (1845-1915), a fost adoptat de tatăl Lousei în 1868, pentru a se păstra continuitatea masculină necesară păstrării titlului de nobil, primit de un străbunic al familiei Gombocz în 1625 și reînnoit de fiecare urmaș până în 1821 sub numele Gombócz de Rogácz. Dr. Eduard Bayer a fost înnobilat în 1869 pentru meritele obținute în bătălia de la Oświȩcim, purtată în războiul germano-austriac (1866). Decorațiile sunt în vitrină, iar diploma de cavaler și blazonul sunt expuse pe perete.


Vitrina 13 este dedicată celor două fiice, Olga (1889-1902) și Luiza Diel (1892-1963). Olga a murit la 13 ani, iar Luiza a înfruntat în sărăcie perioada comunistă, fiind obligată să plece din casa unde se află actualmente muzeul și neavând nici un alt venit decât cel obținut din ceea ce reușea să vândă.


Vitrina 14 și 15 și fotografiile de pe perete o reprezintă pe soția lui Ludwig Diel, Anna (Netti) Huberta Antonia Schirmer (1894-1981), adusă de el din Austria la Jimbolia și apoi la Timișoara. Portretul ei a fost pictat de Ștefan Jäger.


Vitrina 16 conține o carte poștală a bunicului Diel adresată nepoatei sale, Carla Ludovica Aneta (1921-2000), fiica lui Ludwig Diel. Rochițele din vitrină sunt cele pe care le poartă în fotografiile cu mama ei și cu bunica austriacă, Ana Pfeifer. Portretul de pe perete al Carlei copilă a fost pictat de Ștefan Jäger, iar cel al Carlei adolescentă de Meczner Lajos.


Vitrina 17 ilustrează ideea de interetnicitate și interculturalism al familiei Diel prin nepoata Carla, care a urmat școala germană, maghiară și română la Timișoara și s-a căsătorit întâi cu un german, Dieter Koch, apoi cu un român, viitorul academician Pius Brînzeu. În fotografii se poate vedea rochița roz de seară atârnată în cuier, precum și faptul că a purtat cu aceeași bucurie un costum popular șvăbesc, austriac sau românesc. În ultima fotografie este gravidă cu Pia Brînzeu, al doilea copil după Dieter Koch jr. Familia a fost continuată prin Mircea Teodorescu Brînzeu, care, împreună cu Ioana Cristea, a rămas la Timișoara, și Dragoș Teodorescu Brînzeu, care s-a întors în apropiere de Wetzlar cu soția lui, Rosemarie Herbeck, și fiica Marissa. Cercul german s-a închis astfel peste aproape două secole.