top of page
Poza scriitoruluiJimboBlog

De citit: Marcel Tolcea despre Părintele Avramescu în revista „Orizont”, nr. 1, ianuarie 2021

Actualizată în: 15 feb. 2021

În primul număr din anul 2021 al revistei Orizont domnul Marcel Tolcea publică articolul „Iluzia numelor. Episoade oculte din biografia lui Marc-Mihail Avramescu.” Textul reprezintă un fragment din volumul cu același nume, aflat în curs de apariție, și oferă, în prima parte, date biografice referitoare la scriitorul Avramescu, preot ortodox al parohiei din Jimbolia. Detaliile relevate sunt atât rodul unei autobiografii, cât și al unei meticuloase cercetări desfășurate de autorul articolului. Următorul studiu asupra căruia se oprește domnul Tolcea este privitor la diferitele pseudonime pe care și le-a atribuit scriitorul. Se face referire la posibilele înțelesuri ale denumirii Ionathan X. Uranus dimpreună cu acronimul I.X.U. Acest supranume, cât și altele autoatribuite sau folosite pentru desemnarea unor personaje inspirate din realitatea apropiată, nu au fost alese în mod întâmplător de către Avramescu. Descoperirea adevăratului lor înțeles nu se poate face decât apelând la cabala, anagrame sau diferite paralogisme, după cum afirmă autorul: „Profesorul Artur Dinamit de Saint Germain este evident, Profesorul de Logică Anton Dumitriu, iar fostul său secretar, Andrei Scrima, se ascunde sub inefabilul umoristic nume de Arhimandritul Tenis (aici e un paralogism, fiindcă Avramescu înlocuiește Scrima, ca sport, cu altul, Tenisul)”. Articolul domnului Tolcea reprezintă o necesară și, deci, binevenită intervenție în vederea lămuririi câtorva aspecte caracteristice personalității părintelui Avramescu. De altfel, frumusețea acestui spirit înălțător poate fi înțeleasă nu doar în mod revelat. Ea va fi pururea însoțită de un mister seducător. Articolul poate fi găsit pe site-ul revistei Orizont, începând cu pagina 16: http://www.revistaorizont.ro/



Imagine din revista Orizont, numărul din ianuarie 2021

Postări recente

Afișează-le pe toate

Bình luận


bottom of page