• Radu Oltean

Blythswood Banat - asociația care luptă de 20 de ani cu abandonul școlar - partea I

Actualizată în: Iun. 17


Blythswood Banat este o asociație non-profit care a început în luna august 2001 cu o tabără de vară pentru copiii din familii nevoiașe, la Curtea de Argeș, în munți, mai sus de lacul Vidraru, locul unde s-au și sudat primele relații între echipa de lucru și copii.

Asociația a fost înființată și este condusă și în prezent de Adrian Popa.

După șapte ani de studii în Marea Britanie, încheiate cu un doctorat în teologia sapiențială a Vechiului Testament, domnul Popa a lucrat ca profesor de limba română și limba engleză la Școala Gimnazială din Jimbolia până în iunie 2001. Aici s-a confruntat pentru prima dată cu problema socială a copiilor din familii cu posibilități materiale reduse care nu aveau nici măcar un pachețel, cât de mic, de mâncare la școală. La început s-a gândit să ia mai multe sandvișuri cu el și să le împartă în pauză. Momentul declanșator l-a constituit o întâlnire întâmplătoare cu copiii din generația „cu cheia la gât” într-un apartament de la etajul doi aflat într-unul din blocurile de pe Calea Mărășești, apartament care aparținea domnului Ion Ardeleanu. Făcuse școala de șoferi cu dânsul și uneori se întâlneau seara la un ceai și un joc de șah.

La ușă au apărut câțiva copii, pe nepusă masă, și i-au cerut ceva de mâncare. Domnul Ardeleanu s-a ridicat, și-a cerut scuze, le-a pus copiilor untură pe pâine și le-a făcut o oală mare de ceai de mentă. Copiii au înfulecat repede, au mulțumit, și au plecat mai departe la joacă. La scurt timp însă au venit alții și povestea s-a repetat. Le-a dat și lor același meniu, iar apoi a rămas fără pâine. Atunci „musafirul“ lui și-a dat seama că un om care avea atât de puțin făcea totuși un lucru grozav de util și binefăcător pentru o mână de copii neglijați. De aici până la a realiza că stătea în puterea lui să antreneze mult mai multe resurse în facerea de bine pentru acești copii a fost doar un pas. Așa a ajuns să facă vizite tot mai dese în cazarmă, dar și la blocuri. Pe atunci cartierele Carpați și Lucaciu arătau mult mai nesigure și violente decât sunt azi. I s-a întâmplat, bunăoară, cu o anumită ocazie, ca un locuitor din cartier să-și ridice în fața lui cămașa și să-i arăte unde a fost înjunghiat cu o seară înainte. Acum s-au mai liniștit apele în zonă, dar atunci așa era.

Când lucrurile au început să prindă contur, domnul Popa a contactat asociația Blythswood Care din Scoția pentru a căuta sprijin financiar. Domnul James Campbell, directorul general al asociației, pe care îI și cunoștea din timpul facultății, s-a arătat dispus să susțină un astfel de proiect în România și l-a îndemnat să pună pe hârtie ce avea în plan și să demonstreze fezabilitatea ideii de proiect. Prima încercare concretă de implementare însă a eșuat pentru că viza crearea unor servicii de masă caldă și sprijin educațional în asociere cu o biserică din oraș în care nu prea exista în acel moment nici sprijin nici viziune pentru așa ceva. Acest eșec a dus la o reașezare a proiectului pe alte baze, însemnând atât crearea unei structuri juridice noi, o asociație locală non-profit, cât și achiziționarea unei clădiri pe strada Ioan Slavici, nr. 132, clădire care aparținea atunci doamnei Maria Coșa. (coincidența fericită a făcut ca această doamnă, după mulți ani, să fie îngrijită la domiciliu chiar de asociația care cumpărase de la dânsa casa).

Blythswood Banat a cumpărat acest imobil în decembrie 2000 cu suma de 28.000 DM (echivalentul în lei) și a mai investit apoi cca. 15.000 DM în următoarele 7-8 luni pentru renovarea și dotarea clădirii. Primii 11 beneficiari au pășit pe porțile centrului de zi la sfârșitul lunii septembrie 2001, iar de Crăciun grupul de beneficiari a crescut la 25. Încet, cu pași mărunți, și cu mult sprijin voluntar din partea dascălilor, asociația a pus bazele unui serviciu socio-educațional care dăinuie, într-un format aproape neschimbat, și în ziua de azi. În preajma Paștelui 2002, numărul total al copiilor a ajuns la 40, iar asociația a considerat că acesta era numărul maxim de copii de care se putea ocupa.

Proiectul se adresa numai copiilor de clasele I-IV pe care echipa de asistență socială a asociației i-a considerat mai vulnerabili ca grupă de vârstă. Componenta educațională s-a dezvoltat puțin mai târziu. La început, asociația dorea să se asigure doar că niciun copil nu va merge la culcare flămând. Bineînțeles că acest obiectiv nu era suficient, dar în primele luni părea cel mai important lucru. Odată cu maturizarea proiectului însă devenea tot mai clar că hrănirea copiilor trebuia să meargă mână-în-mână cu educația lor.


(Va urma).