• JimboBlog

Ziua lor, ziua morților vii...


Toamna blândă ne dădea răgaz să putem zburda pe străzile încă prăfuite jucându-ne în bătaia luminii galbene. Cărămizile pisate dădeau drumului o alură aparte. Nu știam pe atunci că doar la noi străzile sunt pietruite cu praf de cărămidă îndurerată. Eram mici și Futokul ni se părea mare. Ne jucam amestecați într-un firesc după care astăzi tânjesc. Copiii ce-alergau pe străzi nu erau de români, de unguri, de nemți, de țigani. Erau copiii lor, ai celor de atunci, morți odată cu timpul ce-a fost. Atunci nu știam că vremea copilăriei va trece. Eram convinși că totul e-n eternitate. Nu știam că ziua lor va fi Ziua morților…

Era 1 noiembrie. O stradă îngustă din Futok rezona animată de râsetele noastre. Parcă și liniștea ar fi cântat dacă asta nu ar fi însemnat să-și piardă firea. Unii bătrâni stăteau la stradă, pe bancă, jucându-se și ei în ritmul lor. Doar Sanyi bácsi nu era acolo. Deși în 1 noiembrie era ziua lui de naștere, el nu petrecea niciodată. L-am găsit în scurt timp suit pe bicicletă, gătit ca pentru o întâlnire importantă. Purta jacheta din piele neagră pe care, de altfel, nu o îmbrăca decât atunci când se înfățișa înaintea cuiva într-adevăr important. Îl respectam enorm, așa că nu am ezitat să accept îndemnul de a-l urma: <<Vino! Mergem la cimitir ca să vedem lumânările.>>. Mi-am luat inima-n dinți și Pegasul sub picioare și-am plecat într-o călătorie mai mult decât revelatoare. Am ajuns pe când soarele stătea încă în cumpănă dacă să se retragă sau nu. Până la urmă a ieșit din scenă ca să vădească dragostea celor vii pentru cei plecați. Fiecare familie păstrase pentru morții ei dragi câte-o amintire: o plăpândă, dar îndrăzneață licărire. Se lăsase de acum frigul inert. În tăciunea nopții străluceau nenumărate rugăciuni, dovezi ale dragostei și ale neuitării. Era liniște deplină și totuși nu era! În văzduh plutea o nedeslușită forfotă. Pentru câteva clipe aproape că aș fi putut jura că dragostea s-a făcut, din nou, palpabilă. Dacă m-ar fi întrebat atunci cineva ce-am găsit, i-aș fi răspuns: <<împăcare>>.

Mai târziu, când Sanyi bácsi s-a mutat dincolo, mă duceam fie singur, fie însoțit de cineva și de amintirea lui. Găseam aceeași liniște și aceeași împăcare. Deosebirea era că de data aceasta eram eu călăuză prin trecerea timpului și că Sanyi bácsi căpătase o a doua zi de naștere: ziua morților, a morților vii…

#SergiuDema #sergiu #sergiudema #1noeimbrie #ziuamorților #cimitir #Jimbolia #Hatzfeld #Zsombolya #sitedespreJimbolia #Futok

0 afișare