Ca tânăr cu domiciliu în Jimbolia având experiență de viață puțină, am observat următoarele lucruri: locuim într-un oraș cu un potențial enorm, cu o cultură și o istorie bogate, la care alte orașe mari doar visează. Totodată, avem o poziție geografică benefică, cu resurse multiple și oameni talentați, inteligenți și cu multe cunoștințe în diferite domenii.
Din păcate, în ultimul timp (nu știu dacă așa a fost și mai demult, pentru că sunt încă „proaspăt” în acest oraș), pe lângă cele de mai sus văd și răutate, ură, înjurături și cuvinte urâte, lume care atacă de multe ori fără să fie în cunoștință de cauză și mă întreb... la ce ne ajută asta?!
Haideți să ne unim forțele pentru un oraș mai bun! Atât noi, ca simpli cetățeni, cât și cei care au putere de decizie. Să lăsăm mândriile deoparte. Cu cât ORAȘUL e mai bun, cu cât ești TU mai bun, cu atât vom fi NOI mai buni.
Pe buletin, din câte știu, scrie România și Jimbolia, nu partidul X, Y sau Z. Scopul este de a dezvolta orașul și de a face tot ceea ce ține de noi pentru a deveni o echipă mare și unită, nu bisericuțe și nu individualități. Desigur, vor exista neînțelegeri, contraziceri - e și normal - iar ele sunt benefice (dacă sunt tratate ca o discuție cu un scop final în interesul populației și nu ca o dispută), doar să nu cădem în extrema de a fi doar răutăcioși și de a arăta cu degetul spre alte persoane. Dacă procedăm astfel, ne distanțăm de țintă (ținta = beneficiul orașului și, implicit, al nostru, cetățenii acestui oraș). Nu știu ce interese au partidele la nivel național, dar nu lăsați acea „bătălie” dintre ele să ne afecteze orașul.
Indiferent de culoarea politică, lăsați de la voi, fiți mai înțelegători, acceptați sfaturi, trageți colegul de mânecă într-un mod prietenesc atunci când greșește, luați decizii bune, împăcați-vă, fiți diplomați, fiți empatici, comunicați între voi (cu toții), comunicați cu populația, faceți proiecte mari și curajoase (împreună), atrageți investitori, dezvoltați orașul într-un mod sustenabil, pentru că merităm și pentru că doar așa putem ajunge departe.
Haideți să învățăm lucruri bune unii de la alții!
Autor: Radu Oltean
Imagine: Sergiu Dema