• JimboBlog

EXTRAORDINAR: Amintirile unui jimbolian despre Războiul din Vietnam


(Jimbolianul Peter Klein și un grup de copii vietnamezi)

În urmă nu cu foarte mult timp JimboBlog publica articolul Ceramica Jimbolia și Războiul din Vietnam. Tema acestuia era atractivă tocmai prin raritatea ei: un jimbolian, Peter Klein, meșter zidar la fabrica Ceramica din Jimbolia, a fost trimis în Vietnam, în plin război, pentru a sprijini industria țării asiatice. Misiunea lui era să ajute la montarea unor prese pentru cărămidă eficientă după modelul celor de la fabrica jimboliană. Scrierea a avut un nesperat ecou. Doamna Brigitte Meininger, nepoata domnului Klein, citind articolul despre bunicul dumneaei, și-a revărsat sufletul lăsând să iasă la iveală aproape o epopee.

Plecarea în Vietnam

În ianuarie 1972 domnul Peter Klein a plecat - mai de voie, mai de nevoie - în Vietnam. Celebrul război era în toi. Un motiv excelent pentru ca familia lui să intre în opoziție. Bărbatul avea deja 60 de ani. Urma să fie pensionat. Luptase în Al Doilea Război Mondial din ghiarele căruia scăpase greu cu viață. Războiul din Vietnam reprezenta o scenă inspirată parcă din infern, o piesă dramatică cu doi actori principali - comunismul și capitalismul. Familia sa se zgâlțâia din temelii. Ca o umbră de liniște, înainte să plece, domnul Klein afirma: „cineva trebuie să facă lucrul cerut; totul o să fie bine”. Și-a plecat! A luat trenul până la București. De acolo a zburat spre Hanoi. Acasă au rămas cele două fete ale sale, nepoata, soția și soacra sa... și neliniștea.

După plecare

Grijile erau alimentate de lipsa oricărui semn din partea domnului Klein că ar fi în siguranță. Și nu din cauza lui. El a trimis mai multe semne, dar n-au ajuns. Câteva luni familia nu știa nimic. Asculta cu înfrigurare știrile externe la posturile de radio Europawelle Saar și Bayern 3, care puteau fi recepționate dimineața, până la ora 9 și seara, după ora 20. Doamna Meininger, care atunci avea 10 ani notează: „Trei luni de zile nu am primit nici o veste de la el, nici o scrisoare sau o telegramă. În martie am primit prima scrisoare. Îmi amintesc că fost o scrisoare "Air mail" - îmi amintesc pentru că până atunci n-am mai văzut un astfel de plic. Foaia de hârtie a fost foarte, foarte subțire - hârtie transparentă. În Vietnam era umiditate foarte mare. Din această cauză textul se vedea atât de rău încât aproape că n-am putut să îl citim. De atunci veneau scrisorile lui cam o dată la 4-6 săptămâni, cu toate că bunicul scria mai des”. De altfel, umiditatea era atât de ridicată încât a fost nevoie ca în dulapul pentru haine să se instaleze un ventilator. Era pericol ca hainele să mucegăiască.

În Vietnam, domnul Klein a fost impresionat în primul rând de felul de a fi al oamenilor. Hărnicia lor era exemplară. Lucrau pentru ei și pentru țara lor. Și de multe ori se întâmpla ca ceea ce construiau ziua să fie bombardat, de către americani, noaptea. Cu toate acestea, vietnamezii nu-și plângeau de milă. O luau de la capăt. Printre bombe și ruine copiii își păstrau, totuși, curiozitatea. Îi vizitau zilnic pe străini, atrași fiind de munca depusă de aceștia. Sau poate de însăși faptul că erau străini. Domnul Klein își amintea că oamenii erau foarte cinstiți. Nu se fura nimic din casă sau de pe stradă. De altfel, erau și pedepse foarte aspre: dacă cineva fura, i se tăia mâna. Și, da! La piață se vindea și carne de câine. Ceramistul jimbolian era furios pe suferința care i se pricinuia poporului vietnamez. Chiar și după întoarcere era îndurerat pentru oamenii pe care a ajuns să îi cunoască. Își făcea griji pentru ei. Familii întregi despre care nu a mai putut afla niciodată vreo veste.

Banii câștigați în urma efortului depus nu au putut fi schimbați în lei. În aceste condiții rămânea o singură variantă care permitea să se întoarcă acasă, totuși, cu ceva: să îi cheltuie acolo pe diferite produse. „Ne-a adus multe lucruri frumoase din Vietnam - spune doamna Meininger - lucruri precum: mătase, haine din piele, bijuterii din argint și din fildeș, timbre, piese de artizanat, coșuri lucrate foarte frumos și jucării.”

Întoarcerea în țară nu a fost deloc simplă. Deși planul era ca românii să rămână în Vietnam un an de zile, după aproximativ șase luni, gazdele nu au mai putut să le garanteze acestora siguranța. Prin urmare, s-a hotărât părăsirea Vietnamului. Din păcate pentru domnul Klein, o plecare cu avionul nu a mai fost posibilă din cauza războiului. Soluția era reprezentată de un drum anevoios care trecea prin China și Uniunea Sovietică. Mijloacele de transport erau diverse și trebuiau schimbate: când cu autobuzul, când cu trenul! Asta până la Moscova de unde românii au putut zbura până la București. De la București au călătorit din nou cu trenul.

Momentul reîntâlnirii a fost zguduitor. Doamna Meininger trăiește acele clipe și astăzi. „Nu mai știu exact dacă l-am așteptat la Timișoara sau Arad, dar știu că nu l-am recunoscut când a coborât din tren. Avea părul alb, era galben la față și foarte slab. Tremura tare încât nu putea să umple un pahar cu apă; trebuia să îl țină cu ambele mâini. După câteva zile s-a îmbolnăvit de dizenterie. Autoritățile l-au pus sub carantină. Eu n-aveam voie să stau pe lângă el cât timp era bolnav. Șeful său de la Ceramica, domnul Herișanu, era foarte îngrijorat. Venea aproape zilnic pe la noi și încerca să facă rost de tot ce era nevoie. În câteva săptămâni bunicul și-a revenit, dar tremurul n-a dispărut decât după ani”.

* Informațiile au fost oferite de către doamna Brigitte Meininger, nepoata domnului Peter Klein)

** Imaginile prezentate în acest articol provin din arhiva doamnei Brigitte Meininger.

(Domnul Peter Klein aflat în timpul liber)

(Domnul Peter Klein aflat printre copii vietnamezi)

(Domnul Peter Klein alături de doi ingineri: unul din București, altul din Vietnam)

(Domnul Peter Klein, în Vietnam, alături de un inginer bucureștean și soția acestuia)

(Imagine din Războiul din Vietnam)

(Imagine din Războiul din Vietnam: o bucată dintr-un avion american)

#vietnam #jimbolianinvietnam #hatzfeld #zsombolya #jimbolia #jimboblog #jimbo #blog #peter #klein #peterklei #herisanu #aurelherisanu #hanoi #bucurești #moscova #ceramica #ceramicajimbolia #sergiudema