top of page

Dansuri de societate pentru jimbolieni!


La sfârșitul lunii martie se vor organiza, în Jimbolia, cursuri de dansuri de societate. Prima sesiune va cuprinde următoarele tipuri de dans: vals, social tango, discofox și bachata. Acțiunea este organizată de jimbolianul Tibi Ordodi, un om pasionat enorm de tot ceea ce ține de acest domeniu. Tibi a crescut alături de binecunoscutul instructor Hansi Müller de la care, după un curs de un an de zile, a obținut o diplomă de instructor de dans recunoscută la nivel european.

Ideea unei astfel de acțiuni a apărut din dorința de a îi învăța și pe alții despre frumusețea dansului. Tibi activează în prezent și în cadrul trupei jimboliene Hatzfelder Pipatsche. Acolo, dar și la diferite seminare de dansuri din țară, deseori i s-a cerut, de către colegi, exemplificarea unor procedee ce țin de alte dansuri decât cele șvăbești. Interesul arătat l-a determinat pe Tibi să se gândească să facă accesibile aceste tipuri de dans pentru un număr cât mai mare de jimbolieni. Zis și făcut! S-a apucat de treabă, și-a înființat o firmă pentru a fi în legalitate și, din 25 martie, va începe primul curs. Înscrierile se fac până în data de 22 ale acestei luni. E important să știți că această școală de dans nu se adresează performanței, ci ea are ca țel instruirea doritorilor într-atât încât aceștia să se descurce cât mai bine în cadrul diferitelor evenimente ce presupun momente de dans. Școala se dorește a fi un loc în care cei care îi trec pragul să se simtă relaxați, deconectați de la grijile cotidiene, bucuroși.

Cei interesați nu trebuie să își facă griji! Se pot înscrie și dacă au pereche și dacă nu. Un curs are 6 ore de repetiții, iar tarifele sunt următoarele: 1 curs = 75 lei, 2 cursuri = 135 lei, 3 cursuri = 190 lei, 4 cursuri = 230 lei. Elevii și studenții beneficiază de o reducere de 10%. Cursurile se vor ține la Casa de Cultură din Jimbolia. Pe Tibi îl puteți găsi pe Facebook accesând pagina Jimbodance sau la numărul de telefon 0786605616.

*Imagine: Tibi Ordodi

#dansuri #dansuridesocietate #tibi #ordodi #tibiordodi #cursuridedans #dansuricursdedans #curs #jimbolia #hatzfeld #zsombolya #jimbodance #dance #jimbo #blog #hatzfelder #pipatsche

5 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page