• JimboBlog

Fără plastic la curățenia de primăvară de la Jimbolia!


De luni, 11 martie 2019, începe la Jimbolia campania Curățenia de primăvară! Acțiunea reprezintă un efort binevenit desfășurat de Primăria și Consiliul Local din Jimbolia. Și asta pentru că sunt încă destule gospodării în oraș ale căror proprietari se îngrijesc de grădină sau de pomii din curte sau din fața caselor. Cu toate acestea, în următoarea lună de zile, pe tot parcursul campaniei, va fi vizibilă neglijența pe care o arătăm față de orașul în care trăim. Cel puțin așa a fost în ultimii ani și nu văd de ce de data asta ar fi o situație diferită.

Da, este vorba de neglijență sau de nepăsare sau de amândouă. Sau care altul să fie motivul pentru care jimbolienii se descotorosesc cu ocazia Curățeniei de primăvară de toată gama de deșeuri, fără a ține cont de regulamentul campaniei sau de recomandările bunului-simț? Totuși, poate că unii dintre ei nu sunt informați corespunzător.

Așadar, iată câteva sugestii:

  • consultați din timp programul campaniei întocmit de Primărie;

  • respectați regulile notate în același document în care apare și programul;

  • nu aruncați deșeurile în șanțul de lângă partea carosabilă;

  • nu aruncați alte tipuri de deșeuri afară de cele specificate în documentul campaniei;

  • nu aruncați produse din material plastic;

  • aruncați resturile vegetale; campania se desfășoară în special pentru resturile vegetale rezultate în urma lucrărilor desfășurate în grădină.

E important să înțelegem că deșeurile tot ale noastre sunt chiar și după ce, aparent, am scăpat de ele. Sunt ale noastre pentru că, deși dispar din casa noastră, din curtea noastră, rămân, totuși, în orașul nostru. Acest lucru nu ar reprezenta o problemă dacă jimbolienii ar respecta regulamentul și ar arunca resturi vegetale. Pe acestea pământul și natura le revendică rapid și ușor. Cu plasticul situația stă diferit.

Prin urmare, indicat ar fi să dăm dovadă de mai multă seriozitate față de noi înșine și față de orașul nostru. Putem începe prin a face cunoscut tuturor jimbolienilor mesajul: fără plastic la curățenia de primăvară de la Jimbolia!

#fărăplastic #plastic #curășeniadeprimăvară #Jimbolia #Jimbo #Blog #JimboBlog #hatzfeld #jimbolia #zsombolya