Marea Unire de la 1918 reprezintă un moment de cotitură în devenirea neamului românesc. Au trecut 100 de ani de când meleaguri românești răsfirate pe cale politică prin alte state s-au unit într-un singur corp al României Mari. Jimbolia, deși acum aparținând României, nu împărtășește același itinerar istoric, cel puțin nu în ceea ce privește evenimentele desfășurate în urmă cu 100 de ani.
De altfel, dacă ar fi să privim la momentele petrecute în ultimele două secole, am putea înțelege că locuitorii așezării noastre au fost plimbați de la o administrație la alta în funcție de deciziile politice ale vremurilor respective: de la austrieci la maghiari, de la maghiari la sârbi, iar de la sârbi la români.
În doar 10 ani, între 1914 și 1924, Jimbolia se găsește, pe rând, în trei țări diferite: Imperiul Austro-Ungar, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor și Regatul României. Pentru că România serbează 100 de ani de la întregirea ei prin actul unirii, referindu-ne la Jimbolia este necesar să pomenim două evenimente de importanță majoră. Pe de o parte, în 1 decembrie 1918, localitatea noastră nu era alipită României, ci trecea sub administrație sârbească, pe de altă parte, ne putem numi astăzi români, noi cei din Jimbolia, datorită evenimentului petrecut în 1924, eveniment ce a presupus o retrasare a graniței dintre statul românilor și cel al sârbilor.
Istoria localității nu se contopește cu cea a României nici atunci când vine vorba de Primul Război Mondial. Fiind un spațiu austro-ungar, bărbații Jimboliei au fost nevoiți să răspundă afirmativ la ordinul de mobilizare. Acest lucru se întâmpla în 26 iulie 1914. Au urmat 4 ani dificili în care femeile, copiii și bătrânii rămași acasă au avut să țină piept vicisitudinilor pricinuite de război. Aveau de îndurat pierderea celor 153 de bărbați căzuți pe front, se vedeau puși în fața unor procese rechizitorii și se confruntau cu probleme de procurare a mijloacelor de bază necesare traiului.
Finalul Primului Război Mondial pentru români a însemnat o descătușare, pentru jimbolieni, însă, a însemnat doar o ușurare a corvoadei: nu au mai fost nevoiți să participe pe front, dar nici nu s-au putut bucura de libertate politică și administrativă. După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, sârbii au ocupat Timișoara în 18 noiembrie 1918, iar Jimbolia în data de 21 noiembrie a aceluiași an.
Localitatea era formată în majoritate din șvabi. Fiind locuitori ai Banatului timp de 200 de ani, aceștia și-au exprimat punctul de vedere cu privire la soarta regiunii printr-un manifest făcut public în 8 decembrie 1918. Cuvântul lor nu a cântărit prea mult. Șvabii erau, totuși, o etnie aparținând unor teritorii austro-ungare, deci reprezentau o parte perdantă în cadrul războiului. Prin urmare, soarta Banatului a devenit motiv de dispută între români și sârbi.
Conferința de Pace de la Paris a tratat, printre altele, și problema spațiului bănățean. Tensiunile dintre cele două părți implicate au escaladat. Partea sârbească dorea Kikinda pentru că aceasta reprezenta o legătură feroviară importantă. Totodată, aceeași parte dorea și Jimbolia, deși într-o primă fază se discutase de această localitate ca fiind oferită României. Ca se să pună în practică prevederile conferinței de la Paris, s-a organizat la Timișoara o comisie mixtă sârbo-româno-franceză. În 24 iulie 1919, forțe franceze preiau locuri importante din punct de vedere strategic, printre care și Jimbolia. Așa s-a stabilit că linia ferată dintre Szeged și Jimbolia aparținea sârbilor, iar cea aflată între Jimbolia și Timișoara aparținea românilor. În ziarul „Albina” se menționează despre o conferință desfășurată la Timișoara în 1922 care a avut ca temă traficul feroviar dintre cele două țări. Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920 stabilea definitiv că din 1 decembrie 1918 localitatea șvăbească aflată la doar 42 de km de Timișoara este a sârbilor. Pentru Jimbolia împărțirea Banatului a reprezentat un dezastru din mai multe perspective. Sub aspect economic, actul de la Trianon a dat o lovitură puternică comunității, care, trebuie să spunem, suferă și după 100 de ani din cauza pierderii unor rute comerciale importante. Cele mai însemnate dintre acestea sunt legăturile feroviare cu Timișoara și Baziaș, deci Dunărea, spre est, iar spre vest cu localitățile Szeged, Budapesta, Viena. Alte rute de care Jimbolia a fost văduvită au fost cele spre Modoș sau spre Becicherecul Mare. Nici rutele rămase n-au fost scutite de greutăți. Pentru că fluxul de pasageri și de mărfuri nu mai era același, s-au confruntat cu dificultăți și căile feroviare spre Arad și spre Timișoara.
După aproximativ 6 ani, în 10 aprilie 1924, Jimbolia ajunge să aparțină Regatului României. Șvabii din această localitate au primit cu multă bucurie noua administrație, mai ales pentru că perioada sârbească a reprezentat o altă perioadă dificilă a istoriei locale. Presa vremii notează că preluarea localității de către români s-a făcut la ora 13, aceștia venind cu un cortegiu grandios de călăreți și trăsuri ce se întindea pe 7 km. Așadar, Jimbolia nu are încă 100 de ani de când e pământ românesc, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, românii preponderenți astăzi în oraș vor putea să sărbătorească un centenar local în 2024. Până atunci, într-un consens cu frații lor îndeplinesc firescul: se bucură anul acesta de centenarul național.
Sergiu Dema
Imagine cu o clădire din Jimbolia în vremea în care Jimbolia de partea sârbilor. sursă: Heimatblatt Hatzfeld)
Bibliografie:
- Petri, A.P., Heimatbuch des Heidestaedtchens Hatzfeld im Banat;
- Vastag, Hans, Tonța, Walter, Quint, Franz, Versuch einer Periodisierung der Hatzfelder Ortsgeschichte în Heimatblatt Hatzfeld, nr. 5, 1998;
- Vastag, Hans, Chumbul-Hatzfeld-Jimbolia, în Heimatblatt Hatzfeld, nr. 5, 1998;
- Tonța, Walter, Grenzen wandern, în Heimatblatt Hatzfeld, nr. 11, 2004;
- Koch, Josef, Der I. Weltkrieg, das Abkommen von Trianon und die Auswierkungen auf Hatzfeld în Heimatblatt Hatzfeld, nr. 21, 2014;
- Articol apărut în publicația „Albina”, București, 22 iunie 1922;
- Articol apărut în publicația „Nădejdea”, Timișoara, 16 aprilie 1924.