Sărbătorim noi, românii de astăzi, centenarul marii uniri, dar pentru Banat - luat pe de-a-ntregul - și mai ales pentru Jimbolia lucrurile au stat altfel în urmă cu exact 100 de ani. Nu, mica localitate șvăbească nu împlinește un secol de administrație românească! Istoria ei este pe atât de încâlcită pe cât pare politica românească astăzi.
După Primul Război Mondial Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor și Regatul României și-au disputat aprig dreptul de a conduce Banatul. Și, până la urmă, mai de voie, mai de nevoie, au căzut de acord. În principal, terenul Banatului a fost împărțit în funcție de etnicictate. Sigur, acest criteriu nu a prea fost valabil în cazul maghiarilor care erau perdanți în cadrul războiului și nici în cazul Jimboliei care, pe atunci, se afla într-o regiune ce respira șvăbește. N-are rost, după aproape un veac, să ne mai întrebăm conform cărui principiu s-a hotărât apartenența acestui teritoriu. Tratatul de la Trianon, în 4 iunie 1920, a hotărât și gata: Zsombolya devenea Džombolj. Probabil că în joc erau rațiuni economice din moment ce Jimbolia era un nod feroviar important. Și - vai!- câtă negură economică a avut de îndurat orașul șvăbesc o spune curgerea anilor de atunci și de acum.
Perioada sârbească, însă, n-a priit! De ce? Putem presupune, nu putem răspunde exact, cel puțin nu în acest articol. În Jimbolia, pentru cei care mai vor să asculte, încă se mai povestesc legende despre atunci. Întrebați-l pe gazetarul Peter Jung. Vă va răspunde prin diferite articole de presă. Întrebați-o pe Irene van Dekker, vă va răspunde prin Rote Dornen: autobiografischer Roman. Veți gusta informații obiective, subiective? O știe istoria. Merită, totuși, merită din plin. Vă ofer un aperitiv: zice doamna von Dekker că înainte ca Jimbolia să fie cedată sârbilor un oficial slav a vizitat localitatea. Șvabii au fost organizați la gară și instruiți cu privire la felul în care să-l primească pe înaltul oaspete. Rezultatul a fost tăcerea. N-au cântat, n-au ovaționat, au tăcut și cu tăcerea lor l-au împins înapoi în tren pe demnitarul slav și au împins, cu aceeași tăcere și trenul în direcția din care a venit.
Și până la urmă între români și sârbi s-a pus la cale un schimb. Convenția a fost semnată în 24 noiembrie 1923, la Belgrad. De remarcat este că în acea vreme Jimbolia avea 1905 case care erau locuite de 10852 de germani. Locuitorii de alte eltnii cumulau un procent nesemnificativ. Românii au cedat sârbilor localitățile Meda (Međa, Párdány), Modoș (Jaša Tomic), Șurian (Šurjan), Căptălan (Busenje), Crivobara (Markovićevo) și Gaiu Mare (Veliki Gaj, Nagy Gaj), în timp ce Regatul Iugoslaviei a cedat României satele Beba Veche (Stara Beba, Óbéba), Cherestur (Krstur, Pusztakeresztúr), Ciortea (Csorda) și Iam (Jám) și orașul Jimbolia (Žombolj, Zsombolya).
Retrasarea efectivă a graniței a avut loc în 10 aprilie 1924 și a reprezentat un alt capitol captivant din istoria micului oraș situat în Câmpia Banatului.
Împărțirea Banatului între anii 1919 - 1924 (sursă: https://ro.wikipedia.org)
Structura etnică înainte de Primul Război Mondial (sursă: https://en.wikipedia.org) Bibliografie: - Timişoara în primul război mondial. Unirea Banatului cu Regatul Roman. Banatul şi Tratatul de pace de la Trianon (1914 -1920); https://timisoara.uvt.ro/timisoara_si_pacea_de_la_trianon.html;
- https://en.wikipedia.org/;
- A. P. Petri în Heimatbuch des Heidestaedtchens Hatzfeld im Banat;
- Vali Corduneanu, NONAGENARA JIMBOLIE ROMÂNEASCĂ, http://magazinistoric.ro/nonagenara-jimbolie-romaneasca/
- Irene von Dekker, Rote Dornen: autobiografischer Roman.