• Sergiu Dema

Un bilet dus-întors spre trecutul Jimboliei, vă rog!

Ca să treci pragul Muzeului Presei „Sever Bocu” din Jimbolia îți trebuie curaj! Numai această trăsătură de caracter te poate împinge, de ești curios din fire, să pășești într-o lume ce stă, în mod bizar, paradoxal chiar, sub semnul obscur al trecutului. Am întâlnit oameni care mi-au mărturisit că le e teamă să confrunte colecția de ziare de aici pentru că vor pierde controlul asupra timpului.


La început, când deschizi ziarul, te întâmpină mirosul înghesuit de cine știe când între filele publicației. Te atrage, te seduce și-și caută aliat! În doar câteva clipe complice-i devine sunetul. Îți cântă cu fiecare răsfoire de pagină. Mai întâi destul de des, apoi, pe măsură ce te afunzi în altădată, își risipește insistența. Ce mai?! Ești prins și foile nu mai freamătă decât odată cu răsuflarea pe care nu ți-o mai auzi, nu ți-o mai simți. Așa realizezi, în chipul cel mai pur al smereniei, că timpul nu-ți aparține. Gândul că degetele tale se plimbă peste hârtia mângâiată de cei ce-au trăit în urmă cu - să zicem - 100 de ani este copleșitor. Țineau în mână ziarul pe care tu, ascuns într-un veac viitor, îl studiezi în tihna unui muzeu, iar ei, atunci, căutau informații și se frământau cu privire la prezent și la - într-adevăr - obscurul viitor.


De fapt, cea mai mare avere pe care o poți căpăta după lupta dată cu un ziar de altădată este, pe lângă dobândirea unor informații ce pot lămuri diferite neclarități, conectarea sinelui la suflul ce odinioară întreținea viața unei comunități mai mari sau mai mici. Și dacă pe hârtia respectivă întâlnești câte o rătăcită pată de cafea sau cine știe ce năzdrăvană linie de creion, atunci înțelegi că, deși s-a dus un secol, deși „Vreme trece, vreme vine”, până la urmă „Toate-s vechi și nouă toate”, după cum profetic spunea Eminescu în Glossă. Alege, așadar, un loc și un timp și lasă-te purtat spre țărmuri ce-ți vor deschide noi orizonturi. Alege, bunăoară, Jimbolia! La Muzeul Presei „Sever Bocu” cred că se află în jur de 100 de numere ale publicației Zsombolyaer Zeintung din anii 1907 și 1914 . Pregătește-te, pe urmă, pentru o călătorie fascinantă printre filele unor ziare care vor povesti despre un trecut, care, sub alte forme, trăiește și astăzi.


Ne place celor de acum să credem că de-a lungul istoriei noi - și prin noi - trăim într-o vreme în care se atinge gradul cel mai înalt de civilizație. Ne concentrăm asupra frământărilor noastre și privim de sus - de parcă viitorul ar fi superior - asupra aspectelor ce defineau viața altădată. În felul acesta ne înșelăm amarnic! Și atunci erau războaie purtate în numele tuturora și, totuși, a nimănui. Te trimiteau - în Austro-Ungaria fiind - la Regimentul 61 Infanterie de la Timișoara, unde 38% erau români, 37% erau germani, 20% erau maghiari. Multe familii sufereau în urma exodului în masă în America. Unele se destrămau plecând unul dintre părinți, altele se diluau în urma emigrării tineretului. Existau, probabil că mai des ca astăzi - incendii. Mulți mureau de la o vârstă fragedă răpuși fiind de boli care astăzi poate nu mai există sau sunt tratabile. Cooperativele de lactate aveau probleme din cauza prețului prea mare al furajelor. Pe plan politic lupta între opoziție și putere nu contenea. Și încă câte altele se mai pot înșirui?!


Și totuși...


În cazul exodului în America statul căuta soluții pentru a-și păstra forța de muncă. Se dorea parcelarea unor pământuri neutilizate și, ulterior, atribuirea acestora către populația nevoiașă. Împotriva incendiilor comunitățile înființau servicii de pompieri voluntari și, de multe ori, încheiau contracte de asigurare asupra bunurilor pe care le dețineau. Asigurau până și fânul din hambar sau marfa de vândut la piață. Chirurgia jimboliană era dată ca exemplu la nivel național, având o rată de succes de peste 98% în primii ani de activitate a spitalului. Întreprinzătorii, meșteșugarii, comercianții se grupau în asociații pentru a-și promova interesul, dacă ar fi fost nevoie, până și în fața guvernanților. Școlile erau bine organizate. Localitatea era presărată cu asociații realizate după principiul firesc al nevoilor identificate în comunitate. Se încerca sprijinirea comercianților, meșteșugarilor, industriașilor printr-o expoziție de anvergură. Balurile se organizau după rețete de bun-gust și, uneori, se recurgea și la strângerea de fonduri pentru sprijinirea unui deziderat care să dea plusvaloare comunității. Și peste toate acestea și încă altele multe, se ridica falnic numele familiei Csekonics, un caz de armonioasă împletire între lux și filantropie. Familia organiza partide de vânătoare pe domeniul de la Jimbolia sau plătea pentru un loc la Academia de Apărare Regală Maghiară Ludovika de la Budapesta pe care, pe urmă, îl oferea unui tânăr din comunitate.


Iată doar foarte puține aspecte dintr-o lume care temporal se află în trecut, dar care a răspuns unor provocări care nu au murit odată cu trecerea timpului, ci, uneori sub alte forme, bântuie și astăzi. Să învățăm din trecut ca să știm cum să trăim în prezent pentru un viitor pozitiv. Dacă asta ne dorim, nu ne rămâne altceva de făcut decât, în fața pragului Muzeului Presei „Sever Bocu” din Jimbolia, să cerem: „Un bilet dus-întors spre trecut, vă rog!”


#sergiudema #jimbolia #jimbo #blog #muzeul #presei #sever #bocu #csekonics #zsombolya #zsombolyaer #zeitung #hatzfeld #hatzfelder #severbocu #jimboliană #america #emigrare #migranți #familii #cristinadema #mariacristinadema


50 afișare