• JimboBlog

Lansare de carte: „Valori și tradiții” de Dragomir Ciobanu


Vineri, 27 iulie 2018, de la ora 10.30, la Casa de Cultură din Jimbolia va avea loc lansarea volumului „Valori și tradiții. Momente din universul spiritual al Jimboliei” scris de către jimbolianul Dragomir Ciobanu.

Sigur, după felul în care s-au obișnuit jimbolienii în ultimul timp, este legitimă întrebarea: de ce să merg și eu?

Motivele sunt multiple!

Am avut ocazia, cu bunăvoința autorului, să răsfoiesc, înainte de lansare, volumul pus în discuție aici. Cartea reprezintă o incursiune în istorie și, în același timp, un stop cadru al actualității. Este, de fapt, un efort împlinit al scriitorului Dragomir Ciobanu de a oferi jimbolienilor de azi și de mâine aspecte pozitive ale vieții orașului în care locuim. Este o punere pe tapet a unor evenimente, organizații sau personalități care au influențat pozitiv devenirea Jimboliei.

În plus, momentul lansării volumului este unul oportun. Poate că una dintre problemele cu care se confruntă comunitatea noastră este lipsa unui liant. Cartea domnului Ciobanu oferă vizibilitate unor aspecte care făceau, într-un alt timp, ca Jimbolia să progreseze datorită solidității relațiilor dintre membrii comunității.

Nu este un secret că mai toți jimbolienii își doresc ca orașul lor să progreseze. O arată activitatea acidă desfășurată pe rețelele sociale. Răspunsul la diferite frământări și nemulțumiri discutate online se găsește, indirect, în această carte.

Așadar, vino la Casa de Cultură în data de 27 iulie 2018 și susține buna devenire a orașului nostru învățând de la istoria-i fascinantă.

#dragomir #ciobanu #valori #tradiții #jimbolia #lansare #carte #volum #jimbolienilor #facebook #socializare #comunitate #cultura #sergiudema